Jay-Z îşi lansează primul său parfum, Gold

Rapperul american Jay-Z a anunţat recent că intenţionează să scoată pe piaţă primul său parfum, lansarea nefiind lipsită de controverse, deoarece va avea loc exclusiv într-un lanţ de magazine american acuzat luna trecută de rasism, informează contactmusic.com, citată de Mediafax.
  • Publicat:

Conducerea lanţului de magazine american Barney’s a fost acuzată, luna trecută, de rasism, după ce, în două ocazii diferite, doi clienţi de culoare au fost reţinuţi la ieşirea din magazin şi întrebaţi cum au putut să-şi permită să cumpere nişte produse foarte scumpe. Ambii clienţi au dat apoi în judecată lanţul de magazine, pe motiv de rasism.

Incidentele l-au determinat pe Jay-Z să rupă legăturile cu proprietarii lanţului de magazine, cu care se asociase de curând pentru lansarea unei colecţii de haine.

Jay-Z a spus că a dorit să aştepte să vadă urmările acestor incidente, proprietarii lanţului de magazine cerându-şi scuze apoi pentru că i-au implicat numele într-un scandal cu tentă rasistă.

Astfel, rapperul îşi va lansa în acest lanţ de magazine primul său parfum, Gold, pe 20 noiembrie. Jay-Z plănuieşte să extindă linia de cosmetice cu un deodorant şi geluri de duş.
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân