Fetelor, luaţi-vă gândul! Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, s-a logodit

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, s-a împăcat cu fosta lui iubită, modelul namibian Behati Prinsloo, cu care s-a logodit weekendul trecut, la Los Angeles, informează site-ul revistei People, citat de Mediafax. Rockerul în vârstă de 34 de ani, care este membru în juriul emisiunii-concurs "The Voice", se despărţise de Behati Prinsloo la sfârşitul acestei primăveri.
  • Publicat:
Fetelor, luaţi-vă gândul! Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, s-a logodit

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, s-a împăcat cu fosta lui iubită, modelul namibian Behati Prinsloo, cu care s-a logodit weekendul trecut, la Los Angeles, informează site-ul revistei People, citat de Mediafax.

Rockerul în vârstă de 34 de ani, care este membru în juriul emisiunii-concurs „The Voice”, se despărţise de Behati Prinsloo la sfârşitul acestei primăveri.

„Adam Levine şi iubita sa Behati Prinsloo sunt încântaţi să vă anunţe că s-au logodit şi urmează să se căsătorească”, a anunţat agentul de presă al cântăreţului Adam Levine.

„Cei doi s-au împăcat de curând, iar Adam a cerut-o în căsătorie weekendul trecut, la Los Angeles”, a adăugat el.
Modelul namibian şi solistul trupei Maroon 5 şi-au început relaţia anul trecut, la scurt timp după ce Adam Levine se despărţise de un alt model celebru, Anne Vyalitsyna.

Modelul Behati Prinsloo are 24 de ani este unul dintre „îngerii” casei de modă Victoria’s Secret.

Cântăreţul Adam Levine pare în ultima vreme tot mai tentat de o carieră în actorie şi a debutat în 2012 pe micile ecrane în cel de-al doilea sezon al serialului „American Horror Story”. Totodată, starul american îşi va face debutul în curând şi pe marile ecrane, urmând să joace alături de Keira Knightley în drama romantică „Can A Song Save Your Life?”.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mel C: E greu să fii mamă singură
Mel C: E greu să fii mamă singură
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân