Dana Săvuică, la 50 de ani, ca la 40. Lista procedurilor estetice la care a apelat

Deşi a împlinit 50 de ani, Dana Săvuică arată cu zece ani mai tânără. Iată lista intervenţiilor la care a apelat.
  • Publicat:
Dana Săvuică, la 50 de ani, ca la 40. Lista procedurilor estetice la care a apelat
Dana Săvuică, la 50 de ani, ca la 40. Lista procedurilor estetice la care a apelat

Dana Săvuică a împlinit azi 50 de ani, aniversare pe care o petrece în Rio de Janeiro. Vedeta afişează pe plajă un look fresh şi întinerit, iar fanii ei spun că arată chiar mai bine decât în urmă cu un deceniu. Dana vrut să atingă această vârstă rotundă în formă maximă, astfel că, în ultimele două luni a urmat o serie de proceduri minim-invazive, atât la nivelul feţei, cât şi al corpului.

Acesta a avut grijă ca vedeta să scape de ridurile care o deranjau, să aibă un ten luminos şi hidratat, un decolteu întinerit şi chiar să scape de pielea lăsată de pe gât, de deasupra genunchilor sau de la încheieturile mâinilor.

Dana Săvuică s-a lăsat pe mâna medicului estetician, iar în urma vizitelor la cabinetul specialistului a reuşit să scape de imperfecţiunile care o deranjau.

Ridurile din colţul ochilor, de pe frunte şi de la baza nasului. În acele zone s-a injectat toxină botulinică, clasicul botox, aşa cum este cunoscută această substanţă ce are rolul de a relaxa muşchii şi de a nu se mai forma riduri noi, cele deja existente fiind diminuate.

Liniile şi cutele de pe gât. Odată cu înaintarea în vârstă, această zonă are de suferit, fiind mereu expusă la soare.

Pielea decolteului. O zonă expusă la soare şi la oscilaţii de temperatură. Injectarea unui cocktail de vitamine, oligoelemente, cristale de calciu şi alte substanţe de ultimă generaţie care stimulează producţia de colagen propriu. Pielea devine mai catifelată, mai hidratată.

Genunchii şi coatele. S-a injectat un cocktail de vitamine , oligoelemente, cristale de calciu care stimulează producerea de colagen propriu.

“Ne putem întreţine pielea cu produse de calitate şi, totuşi, nu este suficient. Este nevoie să se acţioneze mai adânc în piele, nu doar la suprafaţă, ca să avem rezultate vizibile şi de durată. Să nu uităm că, deşi avem grijă de ten, vârsta poate fi trădată de pielea gâtului, a decolteului sau a mâinilor. Aceste zone au nevoie de îngrijire atentă”, explică medicul Iancu Morad.

“Ca femeie, este foarte important să îngrijim pielea corpului aşa cum procedăm şi cu tenul, pentru că acestea vor arăta vârsta. Domnul doctor Morad a tratat pielea din aceste zone cu un cocktail de substanţe hrănitoare ce a fost introdus în derm prin microinjectări şi cu ajutorul unui dispozitv denumit Dermapen, ce are o mulţime de ace foarte subţiri ce pulsează şi ajută ca serul să intre adânc în piele şi să acţioneze. Pielea a devenit foarte fină, uniformă şi mai fermă. Iancu Morad este un bun analist al frumuseţii. Ştie ce, cât şi unde să intervină astfel ca eu să arăt bine, dar fără a transforma radical trăsăturile mele”, declară Dana Săvuică.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”