Dan Puric, mesaj către Președintele Klaus Iohannis: „Domnule președinte, nu sunt astea punctele cardinale ale poporului român” | Altceva cu Adrian Artene

  • Publicat:
Dan Puric, mesaj către Președintele Klaus Iohannis: „Domnule președinte, nu sunt astea punctele cardinale ale poporului român” | Altceva cu Adrian Artene

Invitat de Adrian Artene, în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”, Maestrul Dan Puric aruncă săgeți bogate în materie cenușie către „actorii” realității politice extrem de controversată, de altfel.

 

Citând din fostul Prim-Ministru al României, Titu Maiorescu, Dan Puric concluzionează amar, însă atât de real:

„Apropo de cultură, mi-a venit în minte un citat din Titu Maiorescu, care spune că «un popor poate să trăiască fără cultură, dar cu o cultură minoră moare». De asta a vrut să facă o cultură minoră în România, ca să moară poporul. Fără cultură, el trăiește prin spirit, prin credință. Dar când faci o cultură minoră, îl distrugi. Cultura e o busolă. Un om care are valori nu numai că se autoreperează, dar se și orientează. Ăștia prin «România educată» reeducă și distrug valurile”, i-a declarat Dan Puric lui Adrian Artene.

Mai mult decât atât, marele om de cultură are un mesaj direct către Președintele României, Klaus Iohannis, un mesaj care are legătură directă cu o declarație pe care a făcut-o primul om din stat.

„Domnul președinte a zis că punctele cardinale sunt homosexualitatea, LGBT și teoria de gen. N-am nimic cu oamenii respectivi. E o realitate aia, dar nu faci din ea politică. Aia e o realitate clinică. Nu faci din clinică politică. Domnule președinte, nu sunt astea punctele cardinale ale poporului român. Sunt credința, cultura, tradiția. Cum ți-ai permis să spui asemenea abjecții? Și atunci intră mărturisirea. Pentru că, vezi tu, o moștenire se lasă, dar nu se lasă ca și cum îți las eu acum ceasul. E un proces lent, un proces dificil de a lăsa.

Spune părintele Stăniloaie că neamul este când copilul privește în ochii tatălui și vede strămoșii și tatăl privește în ochii copilului și-i vede viitorul. E ca o taină. (…) Adică nu poți să ștergi așa tot și să faci o tabula rasa. Pericolul cel mai mare acum e că nu prea ai cui să-i lași, pentru că dacă îi pui pe cei tineri să-și asume valorile noastre ei trebuie să fac un efort la care nu mai sunt dispuși. E posibil ca acum această cultură despre ceea ce discutăm noi s-ar putea să fie printre ultimele discuții despre Eminescu, pentru că ăștia știi ce știu despre Ștefan cel Mare? Că e bulevard!”, afirmă omul de cultură Dan Puric.

Interviul cu Dan Puric îl poți viziona integral pe contul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.

DAN PURIC, despre cultură și omul frumos: „Dacă Hristos trăia în lumea asta, avea trei like-uri”

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân