Dan Cruceru, vacanţa ca un maraton de rezistenţă în Spania

Dan Cruceru, prezentatorul emisiunii “Poveştiri adevărate”, a petrecut o vacanţă minunată împreună cu soţia şi fiica sa în Spania, vizitând locuri impresionante, atât din Spania cât şi de pe meleagurile franceze.
  • Publicat:
Dan Cruceru, vacanţa ca un maraton de rezistenţă în Spania

Dan Cruceru, prezentatorul emisiunii “Poveştiri adevărate”, a petrecut o vacanţă minunată împreună cu soţia şi fiica sa în Spania, vizitând locuri impresionante, atât din Spania cât şi de pe meleagurile franceze.

Dan povesteşte că fost primul concediu pe care l-a petrecut doar împreună cu familia sa şi toţi trei s-au simţit foarte bine: “A fost primul concediu doar în trei. Nu am luat cu noi nici o bunică, nici un ajutor. A fost un maraton de rezistenţă, un copil de 1 an şi 5 luni e foarte greu de strunit în timpul zborurilor cu avionul sau în locurile noi pe care le vizitează.

A fost, însă, superb pentru că am fost doar noi, tot timpul. Am stat 10 zile în această excursie şi n-am fi putut rezista fără Sophia Maria. Ne-am întors cu toţii sănătoşi acasă şi mai dependenţi ca oricând unul de celălalt. Aş putea spune că a fost, în primul rând, vacanţa Sophiei şi abia apoi a noastră”.

În noaptea de Revelion, cei trei au petrecut româneşte alături de câţiva prieteni în Bilbao şi au sărbătorit de două ori miezul nopţii, o dată pe oră românească, o dată pe ora spaniolă: “Am dansat hora în casă, cu Sophia în braţe, ne-am costumat puţin, toţi ne-am pus măşti şi coifuri şi am suflat în trompete de hârtie.

Pe lângă obiceiurile româneşti, am adoptat în glumă şi unul spaniol. La miezul nopţii, ei îşi pregătesc câte 12 boabe de struguri pe care trebuie să le mănânce tot în 12 secunde şi să-şi pună, în acelaşi timp, 12 dorinţe. Ne-am amuzat teribil”, povesteşte Dan.

Vacanţa a culminat cu aerul francez de care s-au bucurat toţi trei şi care le-a adus o binemeritată relaxare: “Am vizitat Bayonne şi Biarritz. Aici a fost absolut superb. Am stat şi noi la cafele, la celebrele lor cafenele! A fost minunat! Biarritz este o staţiune exclusivistă de pe riviera franceză, totul e de un lux şi o eleganţă de excepţie.

Sophia s-a simţit şi aici minunat. Tocmai de aceea, am vizitat de două ori aceste staţiuni” mărturiseşte Dan care s-a întors în platoul emisiunii “Poveştiri adevărate”, difuzate de luni până sâmbată, de la ora 16.30, ACASĂ.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”