Boala secretă de care suferă Gina Pistol. Fosta vedetă Antena 1 are dureri insuportabile

  • Publicat:
Boala secretă de care suferă Gina Pistol. Fosta vedetă Antena 1 are dureri insuportabile

Simpatica Gina Pistol își dedică tot timpul fetiței sale, Josephine, proiectele în televiziune nefiind o prioritate, cel puțin pentru moment, în cazul fostei prezentatoare a emisiunii Chefi la Cuțite. 

Însă există și un alt motiv care o ține departe pe Gina Pistol de platoul TV, și anume durerile puternice de spate, care s-au agravat după ce a născut-o pe fiica sa.

Gina Pistol suferă de hernie de disc cervicală

Potrivit unor declarații făcute de o persoană apropiată pentru Cancan, „Gina Pistol are o hernie cervicală care va necesita operație la un moment dat. Acum, însă, Gina se menajează pe cât de mult poate, nu mai ridică deloc greutăți, face niște exerciții pentru întărirea coloanei, mai ia medicamente, stă mai mult întinsă, se încalță din ce în ce mai rar pe tocuri. Vă dați seama ce dureri avea când trebuia să stea la emisiune câte 12-14 ore cocoțată pe tocuri? Ea se luptă de câțiva ani cu durerile de spate, dar după sarcină a început să aibă dureri insuportabile. Săraca, nici medicamente nu a putut lua cât timp a alăptat, a fost nevoită să trăiască în chinuri.”

Suferința a împins-o pe Gina să ceară sfatul fanilor ei, aceasta mărturisind în urmă cu ceva timp că o chinuie și durerea de cap.

„Mă mai lupt și cu o durere de cap de ceva vreme, nu dorm într-o poziție bună, am și probleme cu cervicala, dacă știți, dacă ați folosit vreo pernă care ajută la asta, recomandați-mi, vă rog din suflet, că nu mai rezist cu durerea asta de cap. Mă doare în valuri, am momente când nu mă doare, puține, dar și când mă doare îmi vine să-mi plâng de milă”, le transmitea ea fanilor pe o rețea de socializare în urmă cu ceva timp.

Simptomele herniei de disc cervicale

Munca la birou în aceeaşi poziţie şi lipsa activităţilor sportive sunt principalele motive pentru care tot mai mulţi oameni se luptă cu hernia de disc cervicală în zilele noastre.

Extinderea durerii cervicale spre braţ şi mână, existenţa unei senzaţii de amorţire a acestora, toate astea pot fi simptome date de compresia unui nerv; altfel spus ale herniei de disc cervicale.

Mişcările devin tot mai dureroase pentru pacient, deoarece muşchii gâtului sunt contractaţi permanent şi apar rigidizările, spasmul muscular. În astfel de situaţii se recomandă ca tratament analgezicele şi medicamentele de relaxare musculară. Normalizarea mişcării gâtului în cel mai scurt timp posibil va preveni cronicizarea durerii.

Este important să nu asociem orice durere cu hernia de disc cervicală. În cazul herniei de disc, presiunea exercitată asupra rădăcinii nervoase va duce la amorţirea braţului şi a mâinii şi, uneori, la o slăbiciune a acestora.

Durerea în braţ (asociată compresiei rădăcinii nervoase) poate fi însoţită de amorţeli şi lipsă de putere. De cele mai multe ori, durerea braţului cunoaşte un curs sever.

În prima fază se recomandă analgezice, medicamente de relaxare musculară şi odihnă. În zilele noastre, operaţiile de hernie de disc au rezultate foarte bune datorită testelor noi şi a metodelor de microchirurgie. După operaţie, care durează aproape o oră, pacientul observă că durerea puternică a braţului, care îi afecta dramatic calitatea vieţii, a dispărut.

A doua zi este externat şi în câteva săptămâni îşi poate relua viaţa normală. Operaţia nu este destinată să limiteze viaţa pacientului, ci dimpotrivă, să protejeze calitatea vieţii acestuia.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân