Anne Hathaway, o câştigătoare simplă, dar elegantă

Anne Hathaway a câştigat premiul pentru "Cea mai bună actriţă în rol secundar" la BAFTA 2013, gală care precedă gală Oscar, iar prezenţa ei a impresionat, ca de obicei.
  • Publicat:
Anne Hathaway, o câştigătoare simplă, dar elegantă

Anne Hathaway a câştigat premiul pentru „Cea mai bună actriţă în rol secundar” la BAFTA 2013, gală care precedă gală Oscar, iar prezenţa ei a impresionat, ca de obicei.

Actriţa nu şi-a schimbat linia vestimentară cu care ne-a obişnuit, alegând o rochie neagră, simplă, dar specială prin croială şi prin detaliul din partea superioară şi accesoriile glam.

Lungă până în pământ, rochia se prelinge pe corpul gratios al vedetei hollywoodiene, punându-i în evidenţă formele, subtil şi cu rafinament.

Accesoriile metalice din partea de sus exprimă exact puterea unei femei care a interpretat impecabil rolul lui Fantine din „Mizerabilii”.

 

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”