Părintele stand-up-ului coboară masca de comediant! DORU OCTAVIAN DUMITRU, „Altceva cu Adrian Artene”: ”Dumnezeu e în mine!

  • Publicat:
Părintele stand-up-ului coboară masca de comediant! DORU OCTAVIAN DUMITRU, „Altceva cu Adrian Artene”: ”Dumnezeu e în mine!

Doru Octavian Dumitru este invitatul celui mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”.

Părintele Stand-Up-ului românesc coboară de pe scena umorului și se urcă pe cea a vieții de om sensibil, de soț, tată, fiu și îi permite jurnalistului Adrian Artene să „caute” răspunsuri ascunse la întrebări puse sau nepuse.

„Ediția de față este una pe care promit să o așez în ramă. Invitatul de astăzi este unul dintre cei mai iubiți actori din România, este actorul care se reinventează permanent, este actorul care este grăitor pe scenă și atunci când tace, este buricul pământului.”, spune Adrian Artene în deschiderea noului episod „Altceva” difuzat pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.

Între cei doi domni ai mediei românești contemporane se naște o discuție puternic profundă care-l lasă la vedere treptat pe copilul Doru Octavian Dumitru, care vorbește cu emoție fericită de ai săi părinți, pe artistul Doru Octavian Dumitru, care mărturisește că publicul este cel care-i dă începutul și tot el îi dă finalul, pe soțul Doru Octavian Dumitru care nu uită să-și aducă în discuție soția, pe tatăl Doru Octavian Dumitru, pentru ca, în final, cu toții să-l descoperim pe omul Doru Octavian Dumitru.

La „Altceva cu Adrian Artene”, actorul și-a găsit libertatea să vorbească despre frica de a-i fi frică, a recunoscut că pe vremea comunismului a fost amenințat cu închisoarea, a relatat cu sinceritate despre dialogurile pe care le are cu Dumnezeu și, nu în ultimul rând, a creionat un eseu perfect despre răutate.

Episodul complet poate fi vizionat aici:

Părintele stand-up-ului coboară masca de comediant! DORU OCTAVIAN DUMITRU: ”Dumnezeu e în mine!

“Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul. E ”Altceva”, podcastul difuzat săptămânal – în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, și în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.

 

Youtube

facebook.com/AltcevacuAdrianArtene

instagram.com/altcevacuadrianartene

tiktok.com/@altcevacuadrianartene

Adrian Artene – autor Gândul

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân