Scurt jurnal de călătorie: Lefkada

Mulţi dintre prietenii mei au fost suspicioşi privind reuşita unei vacanţe ultra-last-minute: o săptămână, transport, cazare şi mic-dejun cu doar 95 euro în insula Lefkada. Li s-au părut suspecte preţul mic şi eu, îngrozită de maşini, în autocar. 16 ore.
  • Publicat:
Scurt jurnal de călătorie: Lefkada

Mulţi dintre prietenii mei au fost suspicioşi privind reuşita unei vacanţe ultra-last-minute: o săptămână, transport, cazare şi mic-dejun cu doar 95 euro în insula Lefkada. Li s-au părut suspecte preţul mic şi eu, îngrozită de maşini, în autocar. 16 ore.

Am descoperit un alt tip de călătorie. Pe drum, ai timp să meditezi, să asculţi muzica preferată. Dacă faci câteva genuflexiuni şi fandări în pauzele de mers, statul pe scaun devine mai acceptabil. La capătul celor 1.200 de kilometri te aşteaptă insula grecească, vestită pentru sporturile nautice, ce are plaje sălbatice paradisiace cu ape turcoaz. Hotelul, o afacere de familie, avea grădina cu măslini şi palmieri chiar pe malul mării Ionice, într-un mic port din Perigiali, cu vedere la 3 insule private.

Toată distracţia din această zonă a insulei este concentrată în staţiunea alăturată, Nidri. În ziua 2, am ales să fac cunoştinţă cu Marea Ionică prin intermediul unei croaziere cu vaporul (20 euro pe zi plus încă 8 euro pentru a mânca la prânz souvlaki şi salată grecească făcute de căpitanul vasului pe o insulă pustie). Foarte aproape de Lefkada este insula Scorpio – insula lui Aristotel Onassis – locul în care s-a căsătorit cu Jackie Kennedy. Accesul pe insulă, nu este permis, însă există o mini plajă unde poţi călca pe urmele acestor celebrităţi. Vapoarele opresc 30 de minute pe o baie răcoritoare în apa limpede.

A 3-a zi am mers pe jos în căutarea cascadei Dimosari (plecarea se face din Nidri). Drumul este plăcut, treci printre livezi de măslini (am gustat o măslină crudă: este iute, acră şi amară în acelaşi timp), livezi de portocali, de lămâi şi smochini. O baie sub cascadă este fabuloasă.

A 4-a zi a aparţinut tot unei croaziere pe mare, cu multe opriri printre care şi porturi din insulele Kefalonia şi Itaka (20 euro/persoană). A fost plină de peripeţii această excursie, deoarece am uitat dovada plăţii la hotel, m-am lăsat furată de peisajul unei plaje pustii şi era să plece vaporul însă căpitanul vasului, un grec extrem de atrăgător şi relaxat, m-a salvat. Următoarea zi a fost dedicată explorării insulei cu maşina (55 euro plus benzină/zi). Am vizitat oraşul capitală, se numeşte tot Lefkada şi satul Agios Ioannis. De aici am traversat pe jos un munte, în plină amiază pentru a ajunge la plaja Milos. Nu a fost uşor, având în vedere că erau pe 45 de grade însă apa turcoaz şi nisipul te fac să crezi că trăieşti un vis. La întoarcere am luat o bărcuţă (3 euro). Am bifat şi plaja Megali Petra.

Sâmbăta a fost dedicată altor plaje celebre cu apă turcoaz Egremni şi Porto Katski (este în top 6 cele mai frumoase plaje din lume). Ultima zi, am închiriat o barcă cu motor (25 euro) pentru a explora şi pe cont propriu apele mării Ionice. A fost o vacanţă de neuitat, asezonată cu salată grecească, fructe de mare, gyros şi iaurt. La întoarcere am avut atâtea amintiri de depănat că nu am simţit când am parcurs distanţa. Verdict: nota 10!

Lefkada este o insulă verde-turcoaz ce te intrigă să o descoperi, spre deosebire de Santorini unde frumuseţea ţi se arată uşor. Plajele sălbatice sunt superbe, chiar dacă nu sunt uşor de accesat. Mai multe călătorii cu stil pe blogul subsemnatei, styletraveler.tumblr.com


 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Barcelona, un oraş de vis
Barcelona, un oraş de vis
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân