Incursiune în incredibilul Mumbai

Cred că Mumbai este unul dintre acele oraşe în care nu ai nevoie de un program în care să bifezi zeci de obiective turistice. Cum ai ieşit din hotel, începe spectacolul. Strada (fără treceri de pietoni) este scena... Spre exemplu, trece pe lângă tine o vacă, apoi vezi un indian cu un turban roz imens (cei care au turbane nu îşi tund barba niciodată, şi-o dau cu gel şi o ascund sub turban), apoi trece pe lângă tine un car de nuntă (mirele este călare pe un cal alb, calul împopoţonat cu o mantie roşie). Mai faci câţiva paşi simţi că leşini, de la mirosul puternic de canalizare.

„Trebuie să te vaccinezi cu cel puţin 2 săptămâni înainte de plecarea în India, (la Spitalul Dr. Victor Babeş din Bucureşti, aproximativ 600 lei), să iei pastile anti-malarie şi să eviţi să călătoreşti în sezonul ploios (riscul de malarie este crescut). Plus, o asigurare de sănătate şi loţiuni antiţântari cumpărate de acolo.”

Alt continent, alte concepţii

Un ghid indian este vital – altfel rişti atacuri de panică. Des! Puţini vorbesc engleza, iar limba lor – hindi – nu are legătură cu amestecatura (hindi-engleză) promovată de filmele de la Bollywood. Pe scurt, nu vă aşteptaţi să înţelegeţi sau să fiţi înţeleşi în orice împrejurare. Indieni sunt prietenoşi, însă la fel ca şi noi sunt plini de prejudecăţi. Nu înţeleg femeile care lucrează, nu înţeleg femeile singure care vin să le viziteze ţara. Dacă la noi, încă mai există nebunia pielii bronzate, în Asia este la mare modă pielea albă. Farmaciile şi supermarketurile de aici sunt pline de creme pentru albirea pielii. Fiecare îşi doreşte ce nu are…

„Atenţie! Nu este recomandat turiştilor să consume apă de la robinet. Nici măcar să se spele pe dinţi. Folosiţi cu încredere apa îmbuteliată. Pont: fără cuburi de gheaţă la restaurante, baruri etc. pentru că folosesc tot apă de la robinet.”

Mâncare şi arome

În India, ajungi să-ţi reevaluezi valorile. Cu 1 euro mănânci 1 fel principal şi un desert. Spre exemplu, pe plajă pizza indiană şi kulfi falouda– îngheţată indiană cu fructe uscate, fidea şi seminţe din fructe proaspete. Am experimentat atât restaurante mici de cartier (6 persoane – 1 masala dosa (o clătita umplută cu cartofi şi sosuri picante), sucuri şi desert: 25 lei, cât şi restaurante de 5 stele (mâncare, băutură, dulciuri la discreţie, atât europeană cât şi indiană pentru 6 persoane) au costat 220 lei. Dacă un indian spune că mâncarea noastră este fadă, trebuie să-i daţi dreptate. Multe preparate indiene sunt însoţite de 6,7 sosuri diferite: unul sărat, altul iute, altul dulce, altul amar etc. Uimitor!

„Poţi alege să stai şi la un hotel de 5 stele, pe malul mării în Bombay (parte modernă a oraşului) însă ce farmec ar avea să nu te afli în mijlocul acţiunii? Eu am locuit într-un hotel din cartierul MiraRoad, un cartier cu 3 milioane de locuitori. Populaţia din Mumbai este estimată la 23 milioane de locuitori.”

De vizitat

Obligatoriu de vizitat ar fi: temple buddhiste mici şi mari: Pagoda Vipassana – aici se află rămăşiţele lumeşti ale lui Buddha –  loc în care îţi poţi regăsi sufletul prin meditaţie, poţi locui timp de zece zile aici, munci, medita alături de călugări – fără a plăti. Însă, sunt acceptate şi încurajate donaţiile: http://www.globalpagoda.org.

Poţi ajunge cu o rişcă pe care trebuie să o rezervi din timp, căci este în afara Mumbaiului (50 de lei costă dus-întors şi te aşteptă 2 ore). În rişcă încap lejer 3 adulţi. Sanjay Gandhi National Park, în nordul Mumbaiului – se întinde pe 104 km pătraţi. Puncte forte: maimuţele hoaţe şi inteligente, zona de safari (lei, tigri albi), peşterile buddhiste Kanheri. Există o diferenţă mare de preţ între biletele de intrare pentru localnici şi cele pentru turişti. Cele din urmă fiind şi de 10 ori mai scumpe, însa tot acceptabile sunt: 10 lei.

Insula Elephanta – celebră pentru peşterile cu sculpturi buddhiste (se află la est de Mumbai) – este de neratat, de asemenea. Se ajunge cu vaporaşul în circa o oră. Trebuie să mai menţionez că India nu trebuie judecată şi nici înţeleasă. Trebuie luată ca atare şi mai presus decât orice, trebuie trăită. Este locul în care cerşetorii îţi dau rest… Totodată este locul în care simţi te-ai născut a doua oară din toate punctele de vedere, inclusiv spiritual.

Pagina 2 din 2