4 destinatii de vacanta la super pret

Cine isi face iarna car si vara sanie este mereu cu un pas inaintea celorlalti. Plecand de la acest principiu, ne-am gandit ca nu ar fi rau sa stii inca de pe acum ce pachete turistice in destinatii interesante si la preturi bune sunt disponibile. Am ales
  • Publicat:
4 destinatii de vacanta la super pret
4 destinatii de vacanta la super pret

Málaga, orasul portuar din Andaluzia, sudul Spaniei
Daca tinem cont ca, pe strazile orasului scaldate de soarele mediteranean, au copilarit nume mari precum pictorul Pablo Picasso si actorul Antonio Banderas, prestigiul si incarcatura acestui loc cresc semnificativ. Orasul este plin de locuri de neuitat, de la Plaza del Torros, unde saptamanal se desfasoara traditionalele coride, la Muzeul Interactiv al muzicii, o cladire cu aspect futurist, celebra pentru colectia unica de instrumente muzicale. O alta atractie ce nu trebuie ratata este vizitarea portului central, unul dintre cele mai mari din Spania, de unde se poate admira in toata splendoarea ei Alcazaba, temuta fortareata maura, construita de razboinicii nisipurilor acum mai bine de 1.000 de ani. Cu sau fara sezonul sarbatorilor, renumitul vin de Málaga, cea mai prestigioasa marca de vin spaniol, nu trebuie ratat!

Oferta: 01 – 07.06.2008, in  statiunea Torremolinos – hotel****, 450 euro/persoana, loc in camera dubla, transport cu avionul. (www.eximtur.ro)

Perla dintre Catalunya si Mediterana
Barcelona este un Univers in sine! Aici, prima senzatie pe care o incerci este aceea ca timpul trebuie sa se dilate imediat pentru a-ti permite sa vizitezi splendorile acestui meleag. Fiecare loc este incarcat de istorie, iar destinatiile turistice ale Barç-ei, cum o alinta deopotriva suporterii de fotbal, cat si localnicii, au devenit deja branduri in toata puterea cuvantului. Poti incepe cu parcurgerea bulevardului central, Las Ramblas – este de fapt axa de pe care se poate vizita uriasul potentialul turistic al Barcelonei. Marginit la sud de Portul Olimpic si de statuia lui Cristofor Columb, Las Ramblas este principala cale de acces spre Barri Gotic, cartierul gotic, de fapt centrul istoric al orasului care gazduieste faimoasa Sagrada Familia, Catedrala construita de Antoni Gaudi. Muzeul National de Arta al Catalunyei este un obiectiv turistic impresionant, la fel turnul Glories cu forma sa avangardista. Barcelona este de fapt capitala muzeelor, unele dintre cel mai frumoase muzee ale lumii gasindu-se aici. Nu uita nici sa treci si pe la magazine: o multime de branduri celebre te asteapta. A se vizita si zona Passeig de Garcia – La Pedrera.

Oferta: Pana pe 31 martie, cazare 3 nopti hotel***, mic dejun, bilet de avion 470 euro/persoana (www.cmbtravel.ro)

Acolo unde muntele intalneste marea
Peninsula Halkidiki este centrul turistic cel mai dezvoltat din nordul Greciei. Cu toate ca majoritatea turistilor care nu au ajuns acolo isi imagineaza ca Halkidiki este o statiune, ei bine nimic mai neadevarat. De fapt Halki, cum o numesc localnicii, este o intreaga penisula amenajata in scop turistic. Si pentru ca suntem in Grecia, turismul si istoria sunt la ele acasa. Accesul spre intreaga zona turistica se face exclusiv cu automobilul, in toata penisula nu sunt cai ferate sau aeroporturi. O data ajunsi intre ruinele vechii civilizatii grecesti de la Potidaee, Eubeea, Galepsus, Acanthus sau Apollonia, starea de reverie si senzatia de calatorie in timp sunt pe deplin garantate. Privelistile oferite de Halki, sunt cu adevarat remarcabile, aici muntii de 2.000 de metri coboara brusc in apa cu refelxe de safir a Marii Egee.

Oferta: 24 mai – 1 iunie, cazare la un hotel ***, transport cu autocarul, 7 nopti loc in camera dubla – 170 euro. www.eximtur.ro

Berberi, nisip, mare, soare, lux…
Toate zvonurile din ultima vreme referitoare la Tunisia. Se zice ca aceasta este singura destinatie apropiata de Europa unde se pot intalni conditii de cazare, peisaje unice si preturi foarte mici comparativ cu destinatiile de vacanta consacrate. O data ajunsa aici, nu trebuie sa ocolesti vestigiile arheologice din Tunis, capitala tarii. Hamamm este baia traditionala araba, un remediu excelent pentru oboseala si recuperare. Cu siguranta, putem spune ca am nimerit in tara cafenelelor, iar daca vrei sa vezi unde s-au filmat majoritatea scenelor din Star Wars, da o raita prin Matmatah, oraselul de la marginea Saharei. Poti alege sa petreci in Port el Kantaoui, cea mai populara destinatie turistica a tarii, undeva aproape de Soussa, stavechiul oras antic.

Oferta de Paste – Sousse, Tunisia – 24 aprilie – 1 mai 2008, Hotel El Hana Beach***, demipensiune, transport cu avionul de la 400 euro/persoana. www.eximtur.ro

Foto:  SHUTTERSTOCK
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân