Lucruri pe care o femeie singura NU vrea sa le auda

"Esti prea...", "nu esti indeajuns de...", "trebuie sa..." sunt cateva dintre formulele cu care este atacata frecvent o femeie singura. Citeste aici un ghid de buna purtare cu femeile singure de langa tine.
Lucruri pe care o femeie singura NU vrea sa le auda
Lucruri pe care o femeie singura NU vrea sa le auda

Cand o femeie nu este implicata in nici o relatie, cei din jurul ei au tendinta sa considere acest lucru ca o problema ce trebuie rezolvata. Urgent! Asa ca incep sa ii sara in cap cu afirmatii de tipul „esti prea…”, „nu esti indeajuns de…”, „trebuie sa…”. Iata mai jos un ghid de buna purtare cu femeile singure de langa tine.

Daca ai si tu o cunostinta care nu are iubit, inceteaza sa consideri ca e ceva in neregula cu ea. Nu este nimic rau in a fi singura, asa cum nu este nimic rau in a-ti acorda indeajuns timp, pentru a-ti da seama ce ai cu adevarat nevoie. Asa ca, nu ii spune urmatoarele lucruri:

1. „Nu esti in stare sa iti gasesti pe cineva!”

O afirmatie ca aceasta transforma cautarea persoanei iubite in ceva fortat, ceva obligatoriu, iar femeia in cauza se poate simti inconfortabil si incapabila pentru o noua relatie. Cand ii spui acest lucru, ea intelege de fapt: „nu mai cauta, fii cu primul care iti iese in cale. Daca nu ti se pare ok, numai tu esti de vina. Nu esti in stare sa-ti gasesti pe cineva.”

2. „Tu mai iesi din casa, macar din cand in cand?”

Daca o femeie este singura, nu inseamna ca isi pierde timpul si sta incuiata in casa. Din contra, ea poate avea o viata sociala foarte activa, marcata de intalniri cu prietenii, serviciu, familie, iesiri la film sau teatru. Mai mult, poate nici nu ii face placere sa iasa in cluburi, la blind dates sau sa frecventeze site-urile de matrimoniale. Poate ca gasirea unui partener nu este pur si simplu o prioritate pentru ea.

3. „Nu esti suficient de atractiva, arajeaza-te mai mult!”

Poarta mai mult machiaj, imbraca-te mai provocator – sunt niste indemne cat se poate de neinspirate pentru o femeie singura. Ele sunt practic un atac la persoana acesteia si la propria ei identitate. Pentru a-si gasi perechea, o femeie trebuie sa fie ea, trebuie sa fie naturala si sa se simta bine in propria piele.

Va exista cu siguranta un barbat care sa se simta atras de ea, fara sa fie nevoita sa intre in pielea unei alte tipologii feminine. Si cine stie, poate ca acel barbat va fi chiar sufletul ei pereche.

4. „Nici un barbat nu indrazneste sa se apropie de tine, lasa garda jos!”

Ei bine, acum o faci sa se simta dificila, inaccesibila si chiar ciudata. O faci sa creada ca nu e bine sa aiba atata incredere in ea si ca e mai bine pentru ea sa nu isi impuna punctul de vedere si sa nu faca intocmai cum crede.

In plus, cu acest sfat ii sugerezi sa accepte orice si sa se straduiasca sa sustina idei cu care nu este deloc de acord. Sa isi neutralizeze personalitatea, cu alte cuvinte.

In schimb, ai voie sa-i spui „traieste-ti viata!”

 

Sex oral? 69 sa fie!
Sex oral? 69 sa fie!
Cel mai nou articol Video:
Ce este atașamentul și cum îți influențează viața