Există scuze pentru infidelitate sau suntem doar victimele ei?

Motivele infidelității sunt multiple, dar deseori empatizăm doar cu „victima”. Infidelul este mai mereu personajul negativ în toată povestea. Dar dacă a avut motive întemeiate să înșele?
Există scuze pentru infidelitate sau suntem doar victimele ei?
Sursa foto: Shutterstock @Olena Yakobchuk

Probabil știi că postura de victimă este una foarte confortabilă. Victima este un statut care îți aduce simpatie, compasiune și te validează de cele mai multe ori. Agresorul, că tot am vorbit în termeni de victimă, este aproape răstignit și pus la colțul infamiei. Oare chiar așa stau lucrurile?

În calitate de consilier și de specialist în relații de cuplu și de familie, am întâlnit numeroase situații similare. Vreau să stabilim de la bun început că infidelitatea este, fără dar și poate, o alegere. O alegere personală care va fi cântărită, sau nu, de cel care o face. Este o situație care erodează orice relație, care va pune semne de întrebare și va anihila, aproape în totalitate, încrederea în sine și în partener.

Infidelitatea – cauză sau efect?

De cele mai multe ori privim infidelitatea în cuplu ca fiind cauza erodării de care ziceam mai sus. Eu aș merge mai mult pe premisa unui efect, nicidecum a unei cauze.

Infidelitatea poate fi consecința lipsei noastre de afecțiune, de implicare, de tandrețe. Lipsa prezenței. O relație este precum o floare: are anumite nevoi de bază, zilnice – dacă nu sunt îndeplinite, asistăm la ofilirea acesteia.

Mai folosesc, pentru plasticitate, imaginea unei construcții. Partenerii nu trebuie să vină cu jumătăți de case pentru a face una întreagă sau un duplex.

Relația este o construcție unică, pornită de la fundație, la care trebuie să pui, împreună cu partenerul, câte o cărămidă.

Îmi păstrez calitatea de consilier și intervin și ca om care, firește, a fost înșelat. Am ales la acel moment să văd tot golul din sufletul meu, să devin, cum am zis mai sus, o victimă.

La mult timp după eveniment am cântărit puțin diferit lucrurile. Fusesem afectuos? Partenerului meu îi lipsise ceva? Am folosit măcar unul dintre cele cinci limbaje ale iubirii?

Răspunsurile erau negative, chiar și spre surprinderea mea.

Ce poți face?

Știm prea puține despre durerea infidelului și prea multe despre cea a persoanei înșelate. A te gândi la lipsurile din relație, la ce oferi sau mai degrabă la ce nu oferi este, cu siguranță, un act de generozitate. Vorbim despre reciprocitate și generozitate ca teorie. Ar fi păcat să nu existe și concret.

Omul, în general, în vremurile actuale tratează efectul. Te doare stomacul de la un exces alimentar? Luăm un antispastic. Sub nicio formă nu vom încerca să ne revizuim alimentația, dar vom continua să ne plângem la nesfârșit de aceste dureri. Un exemplu plastic (sau chiar dureros) pentru situațiile povestite mai sus.

Nu vorbim despre cazurile în care infidelitatea este un hobby. Vorbim despre situații care se întâmplă mai des decât crezi și în mai multe relații decât crezi.

Te voi ruga să recântărești situația, să vezi în ce parte înclină balanța. Nu putem primi fără să oferim și în niciun caz nu vom primi totul oferind firimituri.

Mizez pe echilibru în toate. Lipsa comunicării autentice este sursa principală a problemelor din relații. Prezența ei, în schimb, ai să râzi, este soluția tuturor.

Comunică cu partenerul tău, iar dacă te cerți cu el, ceartă-te inteligent. Constructiv.

Și nu uita, indiferent cât de confortabil te simți ca victimă, acest statut nu este și unul nobil. Să normalizăm puțin relațiile.

  • Autor: Eduard Andrei Vasile
  • Consilier în dezvoltare personală, specialist în relații de cuplu și familie, profesor
  • Instagram @profukool

Urmărește CSID.ro pe Google News
Eduard Andrei Vasile, director educațional, profesor și consilier în dezvoltare personală
Salut! Sunt Eduard. Elevii mi-au spus că sunt „cool”, așa că mi-am însușit porecla de „profukool”. Ulterior am fondat „Centrul Excelenței”, un loc în care devenim mai buni, mai empatici și înțelepți. Mici și mari. Sunt profesor de limba engleză și consilier în dezvoltare ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân