Andrada Tache, psiholog în Germania: ”Femeia a fost acest bun de folosit transmis mai departe către un mascul capabil să o pună la punct și să îi folosească resursele cât mai eficient”

Despre evoluția rolului femeii în societate de-a lungul omenirii vorbește fără menajamente psihologul și psihoterapeutul Andrada Tache.
  • Publicat:
Andrada Tache, psiholog în Germania: ”Femeia a fost acest bun de folosit transmis mai departe către un mascul capabil să o pună la punct și să îi folosească resursele cât mai eficient”
Andrada Tache, psiholog, foto: arhivă

Înainte de toate aș vrea să spun că pot scrie aceste rânduri pentru că am avut norocul de a crește ca o fetiță din anul 2022, însă născută în 1987, între niște bunici și părinți vizionari și inteligenți emoțional. Am crescut ca un mic extraterestru într-o societate care, în cea mai mare parte, nu îmi semăna. De ce niciodată nu îmi voi crește copiii după identitatea de rol-sex tradițională? Pentru că, la drept vorbind, ce înțelegem prin asta este doar o luuuuungă istorie în care, din vremuri străvechi de când își pot aminti arheologii și de când am învățat și noi că s-au ridicat hominizii în două picioare, rolul femeii a fost, majoritar, unul de a fi exploatat.

 

Femeia a fost această ființă firavă asupra căreia era nevoie ca un bărbat să domnească, pe care să o controleze fizic și psihic, ale cărei decizii să fie luate tot, evident, de un purtător de penis. Fie că era vorba de tată, bunic și, mai apoi, prin troc sau prin înțelegere socială, de conveniență, de căsătorie în care era predată ștafeta către soț, această purtătoare de uter a fost mereu folosită în fel și chip după bunul plac al altora, într-o formă sau alta de sclavie. De la a i se interzice părerile, controlul asupra corpului ei sau asupra vieții ei sexuale, până la negarea unei profesii, a unei cariere.

De-a lungul istoriei, femeia a avut diverse roluri de executant

Rolul femeii a fost să fie această minge de ping-pong în slujba bărbaților și a comunității. Femeia a fost acest bun de folosit transmis mai departe către un mascul capabil să o pună la punct și să îi folosească resursele cât mai eficient. De exemplu, femeia nu avea voie să nu fie decât frumoasă, gingașă, bună gospodină, născătoare de copii, dar să și rezolve tot ce e în casă și să trateze bărbatul în continuare ca pe un alt copil în casă, mai cu seamă cu un handicap major, invizibil.

De ce femeia trebuie să știe unde sunt șosetele fiecărui membru al familiei

Să îi pună masa, să îi strângă masa, să știe permanent unde îi sunt ciorapii, să îi spele, să îi calce, să îi facă copii, să scape de copiii lui și ai ei nedoriți din burtă, să îi nască pe cei dezirabili. Să se ocupe de finanțe. Să nu aibă prea multe păreri. Să se ocupe exclusiv de educația copiilor, ținând loc și de tată și de mamă emoțional și fizic, să rezolve toate nevoile intime ale bărbatului. Mulțumirea venind strict din asta (de altfel, de orgasmul feminin aflând relativ în urmă cu câteva secunde în istoria noastră lungă). Iar, femeia de prin anii ’40, să se ocupe și de un job full time.

Istoria a fost nedreaptă cu femeile, dar și cu bărbații

Istoria a fost, ați zice, profund strâmbă și nedreaptă cu femeia. Însă, aș spune eu, paradoxal, și cu bărbații. Aceștia trebuiau să intre ca într-o menghină, fie că le plăcea sau nu, în rolul de macho protector, fără alte emoții în afară de furia agresivă, violența permisă. Complet absenți din viața celor mai importante ființe, copiii lor, despre care nu știau nimic și în legătură cu care trăiau nevoie de control („te bate tata când vine acasă”) și lipsa de afecțiune.

femeie, barbat, foto shutterstock
Foto: Shutterstock

Mai mult, se vedeau odată sosiți acasă complet neajutorați și incapabili să deosebească stânga de dreapta în absența femeii, unii nici măcar fiind în stare să își încălzească singuri mâncarea din frigider sau să își lege șireturile (a se înțelege că e un rol de macho acesta!). Bărbații erau condamnați la a fi acești oameni cu handicap emoțional, familial și social (tot soția ocupându-se și de întreținerea relațiilor sociale), trăgând de o nevastă obosită care făcea, simultan, și casa și masă și job și copii și prieteni, tot, si care, epuizată până la refuz, nu mai avea răbdare pentru el sau pentru nimic, fiind etern nemulțumită, cu dureri de cap și rece.

Măștile de Superman și Superwoman – nu aduc decât frustrări și oboseală pe termen lung

Istoria bărbaților cu mască de Superman, dar atoate incapabili în rest și a femeilor cu adevărat Superwoman, însă epuizate și exploatate fizic și psihic până la refuz nu reușește să ne mai sucească mințile în anul 2022. Brusc, aceste roluri ne par deșuete, jalnice și chiar ne provoacă rușine că am fost, atâta amar de vreme, complet în afara lucrurilor cu adevărat importante, creând monștri sociali, de-a dreptul.

superman, superwoman, foto shutterstock
foto: Shutterstock

Copiii femeilor și bărbaților pot crește cu alt set de valori astăzi

În anul 2022, copiii noștri, fie fetițe sau băieți, au dreptul și permisiunea de a crește, ambele sexe, în ACELEAȘI moduri și principii: să fie autonomi și suficienți. Au început să își dezvolte inteligența socială, emoțională și creativitatea în a se adapta oricărui mediu de viață. Au început să fie încrezători în sine, să respecte și celălalt sex în aceeași măsură, să înțeleagă diferențele dintre sexe, dar mai ales dintre oamenii de tipuri, rase și origini diferite și să le aprecieze, învățând să trăiasca împreună, în egalitate. Împărțind sarcinile vieții de zi cu zi corect față de ei înșiși și de ceilalți.

 

Îmi doresc, din suflet, să pășim cu toții, nu numai unii, nu încă pe Marte, ci într-o Istorie nouă, care să ne facă cinste, fie că suntem femei sau bărbați, în care să ne acceptăm așa cum suntem și să lucrăm mai mult și toată viața la dezvoltarea noastră ca Oameni.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân