Ai atașament evitant? Iată cum te comporți

Atașamentul evitant presupune o teamă de oameni și de relații.
21.11.2021
Ai atașament evitant? Iată cum te comporți

Persoanele cu atașament evitant au teamă să se implice prea mult într-o relație. Atașamenul evitant este una dintre cele trei categorii de atașament nesigur, apărut pentru că îngrijitorii nu au împlinit nevoile copilului. Citește mai departe să afli ce înseamnă dacă ai acest tip de atașament.

 

Teoria atașamentului

 

Teoria atașamentului este cea care vorbește despre stilurile de atașament. Această teorie pleacă de la ideea că legătura fizică și emoțională cu figurile de atașament din primii ani de viață este crucială pentru dezvoltarea noastră. În copilăria mică depindem de îngrijitorii noștri și căutăm confort, alinare și sprijin în brațele lor. Dacă avem o legătură puternică cu figurile de atașament, ne simțim în siguranță să explorăm lumea, știind că putem să ne întoarcem oricând la baza noastră de siguranță. Acest lucru ne modelează relația cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea. Teoria atașamentului este una dintre cele mai puternice teorii din psihologie, tocmai pentru că există nenumărate de studii care o confirmă.

Dacă nevoile fizice și emoționale ale copilului sunt satisfăcute, copilul va beneficia de un stil de atașament sigur. Dar dacă acestea nu sunt împlinite, copilul se va transforma într-un adult cu atașament nesigur. Cele trei subcategorii ale atașamentului nesigur sunt: atașamentul evitant, atașamentul anxios și atașamentul dezorganizat.

 

Atașamentul evitant

 

Acest tip de atașament se formează atunci când mama (sau altă figură de atașament) nu primește semnalul pe care îl dă bebelușul când are o nevoie, nu înțelege semnalul sau nu răspunde la plânsul acestuia. Fapt ce îi creează bebelușului frustrare și dezamăgire. De ce? Pentru că are acel circuit neuronal special prin care el se așteaptă ca nevoile să îi fie împlinite și realitatea îi arată contrariul. Atașamentul evitant are de-a face cu disponibilitatea emoțională a îngrijitorilor. Aceștia nu neglijează neapărat copilul, în general ei sunt prezenți. Dar, fie nu înțeleg cum să se conecteze cu copilul, fie ei înșiși evită manifestarea emoțiilor și a conexiunii. Se pot simți copleșiți și vor să scape.

În cazul situației nefamiliare – experimental prin care se află atașamentul copilului -, la întoarcerea mamei, bebelușul pare că nici nu o bagă în seamă, o evită chiar. Studiile au arătat că, de fapt, acești copii, deși păreau cei mai cuminți și echilibrați emoțional, erau cei mai stresați. Iar cercetătorii în frunte cu Mary Ainsworth au înțeles că ei au dezvoltat acest mecansim de apărare în urma faptului că îngrijitorii nu le-au împlinit nevoile.

Și, pentru că nu puteau crede că mama sau alt îngrijitor nu știa sau nu putea să aibă grijă de ei, mecanismul de apărare care s-a dezvoltat a fost acela că ei nu merită să fie îngrijiți.

Ori aici se află, din punctul meu de vedere, cauza primordială a lipsei propriei valorizări, a stimei de sine scăzute, a neîncrederii în sine și în ceilalți, momentul principal al disocierii de emoții, de corp și transformarea într-o persoană care asociază relațiile cu suferința.

Un studiu de la Universitatea din Minnesota spune că acei copii cu atașament evitant dezvoltă și învață disocierea de senzații și de emoții. Tocmai pentru că dorința de conexiune le-a provocat suferință, acești copii se disociază de emoții și senzații și încearcă să se descurce singuri.

 

Cum se poartă persoana cu atașament evitant

 

În comparație cu atașamentul sigur, atașamentul evitant a fost asociat cu niveluri mai mici de fericire și autodezvăluire (Kafetsios și Nezlek, 2002). Adultul cu atașament evitant nu cere ajutorul și nu își face cunoscute nevoile și nici nu știe să lupte pentru ce își dorește. Încearcă să își impună punctul de vedere și să îi controleze pe cei din jur ( pentru că și el își controlează comportamentul și nevoile). Aces tom se simte invizibil, singur, crede că e ceva în neregulă cu el (nu poate fi mama de vină, pentru că ar fi pusă în pericol supraviețuirea). Nu mai simte nimic: nici suferință, dar nici bucurie. Această persoană se transformă din Human Being în Human doing și vrea să facă tot timpul ceva, își umple viața cu diverse. Aceste persoane pot fi sociabile și amuzante și ar putea avea mulți prieteni sau parteneri sexuali. Mai mult, tind să fie independenți și nu se bazează pe alții pentru asigurare sau sprijin emoțional. Din exterior, un evitant ar putea părea încrezător și puternic, dar acest lucru nu înseamnă că această persoană nu suferă sau nu îi face pe cei din jur să sufere. Din cauza disocierii, evitantul devine dominat de emisfera stângă: este o persoană logică, analitică, respinge ideea de conexiune/simțire.

 

 

 

 

Bianca Poptean
Bianca Poptean
Sunt deja 10 ani de când scriu pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Îmbunătățirea vieții sexuale prin sport. Cum ne ajută exercițiile kegel?