2 semne clare că relația cu partenerul este de lungă durată

Studiile arată că există două semne clare care indică faptul că relația pe care o ai cu partenerul va fi una de durată.
  • Publicat:
2 semne clare că relația cu partenerul este de lungă durată
Foto: shutterstock / 2 semne clare că relația cu partenerul este de lungă durată

Studiile arată că există două semne clare care indică faptul că relația pe care o ai cu partenerul va fi una de durată, iar acelea sunt nevoile similare și nivelul de satisfacție de la începutul relației. De exemplu, dacă partenerii au aceleași nevoi pentru a se apropia, relația va fi una de lungă durată.

Cuplurile care au nevoi similare pentru menținerea unei vieți separate au șanse mai mari să rămână mai mult timp împreună, în timp ce partenerii care au nevoi diferite riscă să se despartă mai devreme sau mai târziu. Același lucru se întâmplă și în cazul în care unul dintre parteneri este mai puțin sartisfăcut față de celălalt la începutul relației.

În contrast, partenerii care sunt satisfăcuți în mod egal, tind să stea mai mult timp împreună. Concluzia vine în urma unui studiu în care s-a examinat dezvoltarea relațiilor și cum este ea afectată, dar mai ales dacă va fi sau nu o relație de lungă durată.

Dr Christine Finn, autor al studiului spune că este posibil să facem predicții în privința longevității relațiilor.

La studiu au luat parte 1,965 de cupluri ale căror relații au fost ținute sub observație pe o perioadă de șapte ani. 17% dintre cupluri s-au despărțit în timpul studiului, motiv pentru care cercetătorii au aplicat două modele de dezvoltare a relațiilor.

Primul a avut la bază ideea că problemele de cuplu se dezvoltau din timpul relației și nu puteau fi schimbate încă de la început. Al doilea model era bazat pe ideea că partenerii începeau relația cu un nivel de satisfacție diferit.

Astfel, cercetătorii au descoperit că există o combinație între cele două modele, iar fericirea era în declin în ambele grupuri. În cazul participanților care s-au despărțit de parteneri, acest lucru s-a întâmplat mai repede, ceea ce înseamna că dacă unul dintre parteneri este nefericit în relație de la început, pe parcurs nefericirea se va agrava.

Cu toate astea, nicio relație nu a reprezentat un eșec încă de la început. Chiar dacă partenerii s-au despărțit după o anumită perioadă, acest aspect poate avea o influență pozitivă asupra viitoarei relații. Mai mult, cuplurile pot influența conștient și pot munci la interesele comune dezvoltând astfel o apropiere și o independență între parteneri.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân