William McRaven: „Singurul lucru mai contagios decât virusul este speranţa!”

„Astăzi, coronavirusul ne-a azvârlit pe toţi în noroi. Ne e frig, suntem uzi şi mizerabili şi mai e cale lungă până la răsărit”.
25.05.2020 |
William McRaven: „Singurul lucru mai contagios decât virusul este speranţa!”

Autor al bestsellerurilor Fă-ţi patul şi Poveşti pe mare. Viaţa mea în trupele de operaţiuni speciale, amiralul în rezervă William H. McRaven este nu doar un autor apreciat, ci şi un adevărat formator de opinii. Cariera sa de 37 de ani ca membru al trupelor SEAL, comandant al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale ale Statelor Unite şi participarea la misiuni cu valoare istorică (uciderea lui Osama bin Laden, capturarea lui Saddam Hussein, salvarea căpitanului Richard Phillips) au conferit greutate cuvintelor amiralului McRaven.

Foarte activ din punct de vedere social, William H. McRaven l-a luat „în bătaia puştii” chiar şi pe preşedintele Donald Trump, afirmând că declaraţia acestuia referitoare la presa de ştiri ca inamic al poporului american este „cea mai mare ameninţare la adresa democraţiei” întâlnită în cariera sa.

Situaţia dramatică creată de pandemia de coronavirus în Statele Unite şi în întreaga lume, de altfel, nu putea să rămână departe de atenţia amiralului McRaven. Într-un articol publicat în Washington Post, William H. McRaven povesteşte un episod din timpul antrenamentelor dure prin care a trecut pentru a ajunge membru al trupelor SEAL, de care aminteşte şi în volumul Poveşti pe mare. Viaţa mea în trupele de operaţiuni speciale.

Amiralul McRaven rememorează celebra Săptămână a Iadului, cea mai dură perioadă a antrenamentelor: şase zile fără somn, cu o continuă hărţuire fizică şi psihică şi o zi specială petrecută în ţinuturile mlăştinoase dintre San Diego şi Tijuana. Pentru a testa rezistenţa fizică şi psihică a recruţilor, instructorii au cerut grupului de pregătire format din 55 de tineri să intre în mlaştină. Li s-a spus că vor ieşi de acolo doar în momentul în care cinci dintre ei vor abandona misiunea.

Epuizaţi după nopţi la rând nedormite, în noroi până la gât, amorţiţi până la oase de frig şi cu încă opt ore de aşteptare înainte, până la răsăritul soarelui, unii dintre recruţi au fost aproape de punctul de a renunţa. În acel moment, o voce – afonă, dar plină de entuziasm – a început să cânte. Iar speranţa oferită de acea persoană s-a răspândit la toţi ceilalţi recruţi, care au trecut cu bine testul de rezistenţă psihică, fizică şi solidaritate.       

„Astăzi, coronavirusul ne-a azvârlit pe toţi în noroi. Ne e frig, suntem uzi şi mizerabili şi mai e cale lungă până la răsărit”, spune William H. McRaven. „Nu trebuie să fim nici nesăbuiţi faţă de ameninţarea acestei pandemii, dar nici să nu ne simţim fără speranţă şi paralizaţi de frică. Nimic nu va fi uşor în viitorul apropiat. Dar nu vă lăsaţi înşelaţi – vom reuşi, pentru că singurul lucru mai contagios decât virusul este speranţa. Suntem în noroi până la gât. E timpul să începem să cântăm”, mai spune amiralul în rezervă William H. McRaven. 

 

 

Cel mai nou articol Video: