Soacra ta – prietenă sau rivală?

Înainte să încep articolul pe care vi-l pun acum spre „tăiere” am tras aer în piept, m-am mai gândit o dată la tot ce am auzit şi am citit despre relaţia dintre soacre şi nurori, m-am întrebat cum să sintetizez, cum să nu fiu prea părtinitoare - nici prea obiectivă, apoi am tras iar aer în piept.
Soacra ta – prietenă sau rivală?

Înainte să încep articolul pe care vi-l pun acum spre „tăiere” am tras aer în piept, m-am mai gândit o dată la tot ce am auzit şi am citit despre relaţia dintre soacre şi nurori, m-am întrebat cum să sintetizez, cum să nu fiu prea părtinitoare – nici prea obiectivă, apoi am tras iar aer în piept.

De la femeie la femeie, de la bărbat la bărbat, de la mamă la mamă, tot atâtea feluri de relaţii “soacră-noră” există pe pământ.

Oricât de mult s-a schimbat societatea, mare parte din caracterul acestei spectaculoase relaţii a rămas intact – chiar dacă suntem mai deschişi la minte, chiar dacă citim psihologie prin toate revistele, chiar dacă respectul acela bolnăvicios ce aducea mai degrabă cu o umilinţa nesinceră faţă de socrii (toleranţă şi aplecăciune) a fost înlocuită cu un respect distant, fără prea multe implicări emoţionale.

Cu mici excepţii, mamele prietenilor mei (doar posibile soacre, ce-i drept) m-au iubit şi le-am iubit, zic eu sincer şi fără răutăţi. Deşi, vă mărturisesc că mai în toate cazurile relaţia era una la distanţă, fără reproşuri, fără analize, fără gelozii (oricum băiatu’ era plecat de acasă), ci doar cu poveşti scurte, mâncăruri delicioase, cadouri de sărbători.

Le-am respectat sincer pe toate şi am apreciat mereu calităţile lor, chiar am căutat-o involuntar pe mama în toate fostele mele posibile soacre, fapt pentru care le-am şi iubit într-un anume fel. Ceea ce nu a însemnat neapărat că am acceptat mereu tot ce făceau sau spuneau, nefiind foarte tolerantă în astfel de situaţii. Bineînţeles, încălcând oarecum regula de aur  „nu-i vorbi mama de rău”.

Crezând în principiul “iubitul tău trebuie să fie cel puţin şi unul dintre prietenii tăi foarte buni”, nu am putut ascunde niciodată astfel de nemulţumiri (la fel de bine cum am strigat mereu, în gura mare, şi laudele).

Poate vârsta îmi va aduce în dar flerul de a-mi asuma un rol mai rezervat şi mai şiret (în sens bun).

Dar treaba cu soacrele şi nurorile nu se termină aici, de fapt nici nu începe aici. Începe odată cu marea iubire dintre mamă şi fiu; se spune că atracţia puternică dintre fete şi taţi, băieţi şi mame îşi are explicaţia în esenţa „mitului androginului”. Mama este prima figură feminină care îi completează băiatului întregul, ea îi oferă pentru prima oară sentimentul de împlinire, de complet.

Pe parcursul vieţii, cu excepţiile în care cei doi nu se înţeleg sau nu trăiesc împreună, mama devine punctul lui de sprijin, cea care are grijă de el şi cea cu care, posibil, discută cel mai mult şi mai deschis. Pe cei doi, orice s-ar întâmpla îi leagă strâns un cordon ombilical…

Prietena, eventual soţia băiatului va porni din start de la o premisă pesimistă: Freud scria, într-una din operele sale, că fiecare mamă, vrând-nevrând, naşte o gelozie reală faţă de cea care oarecum vine să îi ia locul. Ele candidează pentru acelaşi loc, undeva în subconştient, deşi pare o adevărată aberaţie având în vedere că ele nu se pot înlocui sub nici o formă. E ca şi cum ar candida pentru premiul I, un inginer cu un pictor – nu au acelaşi barem de evaluare.

Totuşi, mama nu va mai fi cea care îi va călca, care îi va găti, care îl va ocroti… ea nu va mai fi jumătatea care îl face să se simtă un tot, şi de aici toate acele conflicte improvizate (căutate cu lupa) sau antipatii. Era o vorbă bătrânească care explică expresiv realitatea de mai sus: „cele două se calcă pe bătături”.

Am găsit chiar şi o clasificare a soacrelor (despre care vă mărturisesc că mi se pare adecvată), dar pe care m-am gândit să nu v-o expun pentru că, în fond, felul soacrelor de a fi are legătură cu caracterul lor şi cu cât de apropiate au fost de băieţii lor. Aşa, există soacre posesive, prea protective, cool, agresive, soacra „eu ştiu tot”, şamd…

În situaţia în care calitatea vieţii tale este afectată de implicarea directă a soacrei, nu este tocmai sănătos şi chiar de neacceptat. De obicei, am observat că cele mai bolnăvicioase relaţii se conturează între mama care şi-a crescut singură băiatul (fără o figură masculină prezentă continuu), mama care e nefericită alături de soţul ei şi îşi proiectează o parte din ceea ce şi-ar fi dorit să însemne relaţia cu soţul în relaţia cu băiatul ei, mama care e mai mult prietenă decât mamă. Iar cele care au şi fete sau şi-au dorit foarte multe fete, de obicei fac parte din categoria „pozitivă”.

Dacă am vorbi şi despre „complexul Oedip”, peisajul ar deveni şi mai întunecat. În piesa de teatru Oedip Rege, Oedip îşi ucide tatăl şi se căsătoreşte cu mama sa, săvârşind incestul.

Plecând de la operele lui Sofocle, dar şi de la o analiză personală, Sigmund Freud a dezvoltat teza „complexului oedipian”: între 3 şi 6 ani, copiii trăiesc sentimente de dragoste profundă faţă de unul din părinţi şi ajung să şi-l dorească numai pentru el, nutrind sentimente negative faţă de celălalt părinte.

Băieţii nasc o astfel de pasiune faţă de mamă în timp ce îşi „urăsc” tatăl. Fetele aidoma, dar în sens invers. La nivel inconştient, Freud găseşete o explicaţie sexuală. Sentimentele de tip oedipain reapar şi în adolescenţă.

După rezolvarea complexului Oedip (în majoritatea cazurilor), se zugrăveşte „Supraeul” sau conştiinţa. În situaţiile nefericite în care acest complex nu îşi găseşte rezilvarea interioară, copilul va rămâne pentru totdeauna legat anormal de unul dintre părinţi, poate manifesta probleme de ordin psihologic..