Shopping-ul făcut la impuls, o adicție greu de stăpânit

Shopping-ul făcut la impuls nu este deloc sănătos și, recunosc, devine o adicție greu de stăpânit.
  • Publicat:
Shopping-ul făcut la impuls, o adicție greu de stăpânit
Foto: pexels

Mi se întâmplă destul de des când dau scroll pe Instagram sau navighez pe Internet să-mi apară reclame cu diferite articole vestimentare și discount-uri care-mi fac cu ochiul. Uneori cedez și le cumpăr fără să stau pe gânduri, alteori mă opresc la jumătatea procesului și realizez că nu am nevoie de acel produs și doar cumpăr la impuls. Shopping-ul făcut la impuls nu este deloc sănătos și, recunosc, devine o adicție greu de stăpânit.

Din fericire stau bine la capitolul auto-control, dar există situații în care pentru alte persoane devine o reală problemă.  Cum ne dăm seama de asta? Toate veniturile se duc pe cumpărături fără sens, ajung să se împrumute sau chiar ajung să fure bani de la cei apropiați.

Odată ce depistezi aceste comportamente, ia în calcul și alți indicatori:

  1. Face obsesiv cumpărături
  2. Cumpărăturile îi îmbunătățesc dispoziția
  3. Achiziționează mai multe produse pentru a avea o satisfacție mai mare
  4. Face atât de multe cumpărături încât îi impactează responsabilitățile de zi cu zi
  5. Face cumpărături până în punctul în care îi afectează starea de bine
  6. Încearcă să renunțe la cumpărăturile obsesive, dar fără succes

Prezența unei adicții pentru cumpărături se regăsește între indivizii care se confruntă cu patru sau mai mulți indicatori mai sus menționați. În plus de asta, există patru etape pe care trebuie să le recunoaștem înainte, în timpul și după cumpărături.

  • Prima etapă este anticiparea- cel mai probabil ești preocupat de obținerea unei anumite achiziții.
  • A doua etapă este pregătirea- atunci când îți pui la cale experiența la cumpărături, inclusiv research-ul despre produs, dacă ai vreo reducere și dacă faci achiziția online sau fizic.
  • A treia etapă este shopping-ul- apare entuziasmul, urmat de dezamăgirea că iar ai cheltuit niște bani.

Shopping-ul făcut la impuls: cum reduci cheltuielile

Chiar dacă aceste comportamente sunt impulsive, nu compulsive, cu siguranță îți dorești să le stăpânești. Poate că dulapul tău este încărcat cu lucruri de care nu ai nevoie sau pe care nici nu le folosești sau poate te-ai decis să-i dai o pauză cardului tău de credit.

  • Dezabonează-te de la magazinele online
  • Înainte de a face o nouă achiziție mai așteaptă o zi
  • Învață să te bucuri de ceea ce ai deja
  • Fă-ți un buget și ține-te de el
  • Provoacă-te ca pentru o anumită perioadă să nu cheltui
  • Fă-ți un cont de economii și economisește
  • Evită plățile cu cardul
  • Elimină cardul de pe dispozitivele mobile
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân