Impactul psihologic al carantinei: o analiză a mai multor studii

Cercetătorii spun la unison după analiza mai multpr studii despre carantină care a fost impactul psihologic al acesteia pentru cei infectaţi, suspecţi sau medici.
12.05.2020 | Bianca Poptean
Impactul psihologic al carantinei: o analiză a mai multor studii

Revista medicală Lancet a publicat la jumătatea lui martie o meta analiză a mai multor studii legate de impactul psihologic al carantinării oamenilor. Cercetătorii au comparat rezultatele psihologice obţinute de la persoanele aflate în carantină cu cele care nu sunt în carantină.


Analiza conţine un studiu realizat asupra personalul spitalului care ar fi putut intra în contact cu coronavirusul şi în care s-a constatat că, imediat după încheierea perioadei de carantină (9 zile), participanţii au dezvoltat o serie de tulburări la nivel psihologic şi stres acut. În acelaşi studiu, personalul pus în carantină a fost semnificativ mai susceptibil să raporteze epuizare, detaşare faţă de ceilalţi, anxietate atunci când se confruntau cu pacienţi febrili, iritabilitate, insomnie, concentrare slabă, lipsa puterii de a lua o decizie, deteriorarea performanţei muncii şi reticenţă la muncă sau luarea în considerare a demisiei.

Carantina provoacă stres

Într-un alt studiu analizat, efectul de a fi pus în carantină a fost un predictor al simptomelor de stres post-traumatic la angajaţii spitalului chiar şi 3 ani mai târziu. Aproximativ 34% (938 din 2760) dintre proprietarii de cai aflaţi în carantină timp de câteva săptămâni din cauza unui focar de gripă ecvină au raportat suferinţe psihologice imense în timpul focarului, comparativ cu aproximativ 12% din populaţia generală australiană, pe care a fost realizat studiul.

Un alt studiu, comparând simptomele de stres post-traumatic la părinţii şi copiii aflaţi în carantină, faţă de cei necarantinaţi, a constatat faptul că scorurile de stres post-traumatic mediu au fost de patru ori mai mari la copiii care au fost carantinaţi decât la cei care nu s-au aflat în carantină. 28% (27 din 98) dintre părinţii aflaţi în carantină în acest studiu au raportat suficiente simptome pentru a justifica un diagnostic al post-traumatică, comparativ cu 6% (17 din 299) dintre părinţii care nu erau carantinaţi.

Încă un studiu realizat asupra personalul dintr-un spital a examinat simptomele depresiei la 3 ani după carantină şi a constatat că 9% (48 din 549) din întregul eşantion a raportat simptome depresive mari. În grupul cu simptome depresive mari, aproape 60% (29 din 48) au fost carantinaţi, dar doar 15% (63 din 424) din grupul cu simptome depresive scăzute au fost puşi în carantină.

Toate celelalte studii cantitative au examinat doar participanţii care au fost carantinaţi şi în general au raportat o prevalenţă ridicată a simptomelor tulburărilor psihice. Studiile raportează o serie de simptome psihologice generale, dintre care enumerăm: tulburări emoţionale, depresie, stres, dispoziţie afectivă scăzută, iritabilitate ridicată, insomnie acută, simptome de stres posttraumatic.

Cei izolaţi pentru că au intrat în contact cu oameni infectaţi au raporat frică şi nervozitate

Oamenii aflaţi în carantină din cauza faptului că s-au aflat în contact strâns cu persoanele diagnosticate suspecte de infectarea cu Covid-19 au raportat diverse reacţii negative în perioada de carantină: peste 20% (230 din 1057) au raportat frică, 18% (187) au raportat nervozitate, 18% (186) au raportat tristeţe şi 10% (101) au raportat vinovăţie. Puţine persoane au raportat sentimente pozitive: 5% (48) au raportat sentimente de fericire şi 4% (43) au raportat sentimente de uşurare. Studiile calitative au identificat, de asemenea, o serie de alte răspunsuri psihologice la carantină, cum ar fi confuzia, teama, furia, durerea, amorţeala şi insomnia indusă de anxietate.

Chiar şi cadre medicale care sunt adesea carantinate, conform studiilor, se pare că asemenea celorlalte persoane, sunt sunt afectate negativ de atitudinile stigmatizante ale celor din jur. Niciunul dintre studiile incluse în această revizuire nu s-a concentrat pe percepţiile colegilor lor, dar acesta ar fi un aspect interesant de explorat. Fiind despărţiţi de o echipă cu care sunt obişnuiţi să lucreze în contact strâns, ar putea interveni şi sentimente apăsătoare de izolare în cazul cadrelor medicale care sunt aflaţi în carantină. Prin urmare, este esenţial ca aceştia să se simtă susţinuţi de colegii lor apropiaţi. În timpul focarelor de boli infecţioase, s-a dovedit că sprijinul organizaţional este benefic pentru sănătatea mintală a personalului de îngrijire a sănătăţii, iar managerii ar trebui să ia măsuri pentru ca membrii personalului lor să sprijine colegii care sunt carantinaţi.

Carantina este una dintre mai ample măsuri de sănătate publică pentru a preveni răspândirea unei boli infecţioase şi după cum se arată în această revizuire, are un impact psihologic considerabil pentru cei afectaţi. Ca atare, apare o întrebare foarte bună cu privire la posibilitatea ca alte măsuri de sănătate publică care împiedică necesitatea impunerii carantinei (cum ar fi distanţarea socială, anularea adunărilor în masă şi închiderea şcolilor) să fie mai favorabile. Cercetări viitoare sunt necesare pentru a stabili eficacitatea unor astfel de măsuri.