Frica: ce este semnalul de siguranță

Frica are eticheta unei emoții negative și există multe metode valide pentru acest lucru. Ultima dată când ai simțit teamă poate că te pregăteai pentru un interviu de angajare aveai de trecut un examen de admitere. Într-adevăr, majoritatea oamenilor ar caracteriza aceste momente ca fiind dominate de frică. Mai jos câteva lucruri pe care nu le știm despre această emoție!

Frica este în general recunoscută ca o emoție neplăcută, iar oamenii încearcă să o evite. Cu toate acestea, dintr-o perspectivă evolutivă, aceasta are de fapt un rol vital în a ne proteja de potențialul pericol. De exemplu, este posibil să fi auzit de așa-numitul răspuns de „luptă sau fugă” al sistemului nervos, care este o reacție a corpului tău declanșată în urma fricii sau amenințării. În acest răspuns, corpul tău eliberează hormoni care duc în cele din urmă la o creștere a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, pregătindu-ți corpul să intre în acțiune (de unde vine și numele de „luptă sau fugă”) (Gordan și colab., 2015).

Cu toate acestea, percepția generală a societății asupra fricii merită în continuare ceva mai multă atenție, deoarece frica este un precursor semnificativ al diferitelor tulburări legate de anxietate (Rothbaum și David, 2003). De fapt, tulburările induse de frică sunt unele dintre cele mai frecvente boli psihiatrice, afectând sute de milioane de persoane din întreaga lume, arată un studiu din 2016. Astfel, în ciuda faptului că frica este un răspuns fiziologic natural – și chiar necesar – la stimuli, este necesară optimizarea tratamentelor pentru atenuarea fricii atunci când devine excesivă și provoacă suferință psihologică.

Recomandări

Psih. Ligia Peters: Cum știi când este momentul să mergi la un psiholog?

Importanța relațiilor de prietenie pentru sănătatea mintală și emoțională

Cum poți ameliora frica

Terapia prin expunere este cunoscută ca fiind un tratament psihologic extrem de eficient pentru anxietate și tulburări post traumatice. Persoanele care suferă de aceste tulburări tind să evite situațiile provocatoare de anxietate. De exemplu, persoanele cu anxietate socială se vor abține să vorbească în public. Această evitare reduce anxietatea pe moment, dar paradoxal crește gradul în care același eveniment / stimul va provoaca anxietate data viitoare. Terapia prin expunere își propune să rupă acest cerc vicios. Psihologii expun indivizii la situațiile, obiectele sau activitățile de care aceștia se tem, într-o manieră treptată, făcându-i astfel să-și confrunte temerile și să realizeze că în realitate, acolo nu există nimic de care să le fie teamă.

Metodă alternativă: semnalul de siguranță

Ce este mai exact semnalul de siguranță? În copilărie, poate că aveați o jucărie sau pătură pe care ați ținut-o constant alături, în momentele dificile. Fie că este conștient, fie subconștient, cu toții am învățat să asociem obiectul pe care îl iubeam în copilărie cu confortul și siguranța. În vremuri de teamă sau izolare, parcă ne vine să îmbrățișăm strâns acea pătură și brusc, știm că ne vom simți mai bine. Acesta este semnalul de siguranță – asocierea anumitor obiecte, sunete sau stimuli din mediu cu siguranța și / sau absența evenimentelor aversive.

Într-un studiu care a investigat mecanismele fiziologice și neuronale care stau la baza învățării semnalului de siguranță, cercetătorii au confirmat că o regiune neuronală potențial implicată în învățarea semnalului de siguranță este hipocampul ventral. Această regiune a creierului este situată în lobul temporal, care este important pentru învățare și memorie.

Pentru a investiga activitatea hipocampică ventrală, echipa a efectuat o serie de experimente atât pe șoareci, cât și pe subiecți umani. Oamenii de știință folosesc adesea șoareci în cercetarea lor, deoarece șoarecii se reproduc rapid și au un genom foarte asemănător cu genomul uman (Vanhooren și Libert, 2013). Ca drept urmare, comportamentul neuronal la șoareci ne poate învăța cu ușurință despre comportamentul neuronal la om. Cercetătorii au folosit fotometria cu fibre și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (IRMF) pentru a monitoriza activitatea neuronală la șoareci și, respectiv, la regiunile hipocampului uman. Pe scurt, fotometria cu fibre este o metodă de imagistică care urmărește activitatea neuronilor localizând unde există niveluri crescute de calciu intracelular, care apare atunci când neuronii sunt activi la șoareci. RMN este, de asemenea, o metodă imagistică, dar în loc să urmărească nivelul de calciu, măsoară activitatea creierului prin detectarea modificărilor asociate fluxului sanguin în creier.

Au descoperit că o prezență mai clară a „semnalului de siguranță” a redus răspunsul fiziologic al blocajului indus de frică. Este similar cu o situație în care un copil mic merge la un medic stomatolog (înfricoșător!). Atunci când i se aduce păturica sau jucăria preferată – „semnalul de siguranță” – anxietatea / frica sa se poate diminua considerabil.

Aceste rezultate sunt destul de semnificative. Învățarea semnalului de siguranță ar putea reprezenta o alternativă viabilă în tratarea tulburărilor de anxietate pentru cei care nu s-ar simți confortabil să facă terapie de expunere. Rezultatele experimentale se adaugă la literatura existentă în ceea ce privește reducerea fricii și au potențialul de a optimiza tratamentul pentru tulburările conexe.