Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Românii, pe locul 4 în topul consumatorilor de alcool din barurile româneşti

Englezii, germanii şi rusii sunt cei mai mari consumatori de alcool în restaurantele, barurile şi cluburile româneşti, alocând, în medie, 100-200 de euro de persoană pe seară, iar românii ocupă locul 4, potrivit asociaţiei Maitre d'Hotel România, care reuneşte şefii de sală de restaurant din turism.

"Englezii se îmbată cel mai tare, sunt cei mai gălăgioşi şi consumă cel mai mult. De obicei beau berea lor, whisky şi gin. Consumă toată noaptea, până la 5 dimineaţa sau chiar mai târziu, şi sunt dispuşi să aloce pe băutură până la 200 de euro", a declarat pentru MEDIAFAX  Nicu Pupăză, preşedintele Maitre d'Hotel România.

El spune că dintre toţi turiştii care ajung în România, englezoaicele sunt singurele care se străduiesc şi chiar reuşesc să ajungă la nivelul consumului de alcool al bărbaţilor.

Pe locul doi în top sunt turiştii ruşi, care beau în general vodkă sau vinuri şi nu sunt atraşi de obicei de bere.

"În general, oamenii beau în baruri şi cluburi. La restaurant doar mănâncă şi pleacă. Mulţi ruşi vin fără neveste atunci când vor să se distreze. Ei merg pe principiul că nu te duci la festivalul berii cu bere de acasă", a afirmat Pupăză.

El spune că ruşii sunt băutori de cursă lungă, iar în unele cazuri nu au o limită de bani atunci când consumă alcool şi vor să se simtă bine.

"Beau şi rusoaicele, atunci când vin cu ei, dar mai moderat. Nu reuşesc să ajungă la performanţele englezoaicelor", a mai spus reprezentantul şefilor de sală.

Turiştii germani ocupă locul trei în top, alocând pentru băuturi alcoolice până la 100 de euro pe noapte.

"Germanii beau multă bere şi băuturi alcoolice digestive. Beau şi nemţoaicele, dar nu atât de mult ca bărbaţii", a afirmat şeful Maitre d'Hotel România.

Acesta spune că un loc în top şi-ar fi făcut cu siguranţă şi turiştii din Republica Moldova, însă aceştia nu au din păcate atât de mulţi bani, pe măsura dorinţei şi potenţialului de a consuma alcool.

În aceste condiţii, locul 4 în clasament este ocupat de români, care pentru o noapte de stat în baruri şi cluburi pot ajunge să cheltuiască până la 50-70 de euro de persoană.

"La români, contează mult să le placă muzica şi băutura, iar atunci consumă. Nu contează că sunt într-un bar sau un club, sau într-un restaurant. Pot petrece chiar şi într-un cort, unde cântă lăutari", a mai spus Pupăză, care a adăugat că românii sunt, în general, băutori de bere sau de şpriţ.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în primele zece luni ale anului trecut au ajuns în România 206.000 de turişti germani, 94.000 de britanici, 24.000 de ruşi şi 35.000 de vizitatori din Republica Moldova.



Citește și:
Alcoolismul: simptome şi cauze ale abuzului de alcool
Bei alcool, eşti popular?
Consumul de alcool: 5 mituri greşite!
GANDUL.RO: Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul...
EVZ.RO: Fabulos! Cu cât se scoate la licitație fosta vilă...
CAPITAL.RO: S-a aflat adevărul despre coronavirus! Chinezii rup...
Exclusiv Online - 08.01.2015 Sursă foto: Hepta
Gemeni Gemeni 22 May - 21 June

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul poate fi transmis și așa Medicii chinezi au rămas perplecși: Coronavirusul...
Dezvăluiri incredibile! Cine este mama...
CORONAVIRUS. Nu gura este poarta de intrare...
ApropoTv.ro
Există vreo modalitate sigură de socializare în timpul pandemiei? Există vreo modalitate sigură de socializare...
Marilyn Monroe cântând “Happy Birthday,...
Ben Affleck şi Ricky Martin, protagonişti...
Go4it.ro
A luat telefonul soțului pentru a folosi Google Maps. Ce a găsit acolo e motiv de divorț! A luat telefonul soțului pentru a folosi...
A stat mult cu căștile în urechi și...
Un obiect misterios a ajuns la un centru...
ProMotor.ro
Cum arată un conflict în trafic la Moscova. Și-au scos puștile de asalt KALASHNIKOV și au început să tragă în tot ce mișcă Cum arată un conflict în trafic la Moscova....
Ce este și cum funcționează cutia de...
Un bărbat şi-a urmărit soţia cu o dronă....
Descopera.ro
S-a uitat la acest FILM pentru adulţi timp de două ore. Ceva ŞOCANT s-a întâmplat apoi S-a uitat la acest FILM pentru adulţi timp...
LOCUL în care şi-ar dori să ajungă toţi...
De ce TREBUIE să FACI sex foarte des. O...
ULTIMA ORĂ
Reclamă la un telefon mobil INTERZISĂ! Demonstra cum face poze pe sub fustele femeilor

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .