HOROSCOP septembrie 2020

Află ce prezic astrele în luna septembrie.
  • Publicat:

Berbec

Preocupările profesionale vă răpesc şi puţinul timp liber pe care în mod normal îl petreceaţi alături de cei de acasă. Se pare că în această lună nu sunteţi mulţumit de nimic şi vă enervaţi din orice, fie pentru că vi se pare că aţi fost jignit, fie pentru că nu găsiţi un obiect.

Se prevede că în următoarea perioadă veţi da un test sau un examen. Oricum, cineva vă va supune unui mic examen pe care îl veţi trece cu bine.

Taur

Viaţa socială are o mare importanţă pentru dumneavoastră căci vă doriţi un câmp larg de manifestare. În prima jumătate a lunii septembrie este posibil să aveţi o mică dispută cu o persoană ma în vârstă din familie.

Vă calmaţi mediat, după ce vă daţi seama că nu aveţi dreptate. Traversaţi o zi în care puteţi întâmpina o serie de greutăţi în păstrarea relaţiilor bune cu superiorii.

Gemeni

Sunteţi într-o formă bună, care vă permite să faceţi faţă cu succes tuturor activităţilor în care sunteţi implicaţi. În prima jumătate a lunii aveţi şanse de reuşită într-o călătorie scurtă, în interes de afaceri.

Aveţi răbdare şi să evitaţi discuţiile în contradictoriu. Munca depusă de dumneavoastră în ultima perioadă îşi va arăta în această lună rezultatele şi veţi avea satisfacţii pe plan social şi financiar.

Rac

Planetele care vă guvernează în această lună vă vor induce o stare melancolică care v-ar putea da peste cap toate proiectele făcute. În a doua jumătate a lunii septembrie s-ar putea să primiţi o sumă importantă de bani sau o ofertă de colaborare avantajoasă.

Nu vă grăbiţi să luaţi o decizie! Succesul din această lună este de partea dumneavoastră în toate activităţile legate de cămin.

Leu

Nu duceţi lipsă de energie, dar aveţi tendinţa de a vă apuca de foarte multe lucruri şi timpul vă presează. Aveţi parte de o realizare la serviciu, însă lucrul acesta nu vă satisface prea mult din cauza unor intrigi sau a nepăsării celorlalţi.

O invitaţie de ultim moment la o petrecere pe care o veţi primi de la o rudă aproiată, va aduce schimbări bruşte în programul dumneavoastră.

Fecioară

Se pare că a răsărit soarele şi pentru dumneavoastră. O sumă de bani pe care aţi împrumutat-o unui apropiat se întoarce. Veţi afla veşti plăcute de la o rudă din străinătate, ceea ce vă va confirma o sumă de bani sau o rezolvare pe care o tot aşteptaţi.

Lucrările pe care le aveţi de făcut în această perioadă la locul de muncă ar putea să vă creeze o stare de nerăbdare din cauză că nu găsiţi soluţiile optime.

Balanţă

Apar tot felul de neînţelegeri în raporturile cu partenerul de suflet. Vă preocupă o discuţie mai veche, dar nu este cazul să vă frământaţi. Vă aşteaptă o perioadă turbulentă, dar plină de succes.

Vă descurcaţi de minune cu o însărcinare suplimentară care se va dovedi profitabilă. În prima jumătate a lunii sunteţi mai critic decât de obice şi vă ambiţionaţi să rezolvaţi o problemă delicata la locul de muncă.

Scorpion

Mintea dumneavoastră este limpede şi eficintă. De aceea şi puterea de convingere vă este maximă. În a doua jumătate a lunii septembrie s-ar putea să cunoaşteţi o persoană care să vă cucerească inima.

Nu vă pripiţi să luaţi decizii în privinţa relaţiilor sentimentale! Sunteţi dezamăgit de o persoană în care aţi avut mare încredere. Nu vă faceţi grji: aveţi şi prieteni de nădejde, pe care vă puteţi baza oricând.

Săgetător

Evenimentele plăcute fac ca această lună să fie una care naşte promisiuni măreţe pentru dumneavoastră. O veste primită în primele săptămâni de la o rudă apropiată s-ar putea să vă îngrijoreze şi să determine schimbarea programului pentru următoarea perioadă.

Relaţiile cu colegii şi şefii se pot îmbunătăţi. Comunicarea cu cei din jur va fi foarte bună şi veţi reuşi să obţineţi imediat ceea ce vă doriţi.

Capricorn

În sfârşit, eforturile dumneavoastră par să se facă simţite. Se pare că luna aceasta este una din cele mai norocoase. Aveţi ocazia să faceţi o schimbare importantă pe plan profesional, prin găsirea unui loc de muncă sau veţi fi avansat în funcţie.

În prima parte a lunii s-ar putea sp fiţi cam agitat din cauza unor schimbări făcute de şeful dumneavoastră la locul de muncă. 

Vărsător

Suma de bani pe care un apropiat vi-o restituie vă readuce brusc optimismul. La asta s-ar putea adăuga şi veştile bune pe care partenerul le are. Aceasta este o lună a armoniei, a înţelegerii şi împăcării cu cei dragi.

Veţi lăsa deoparte orice grijă pentru că totul vă iese perfect. Vă simţiţi bine şi aveţi o poftă de viaţă fantastică. N-ar fi exclus să vă şi îndrăgostiţi, prilej cu care veţi pune la punct un plan de atac.

Peşti

Evenimentele par că scapă de sub control şi nu puţini vor fi cei ce se vor trezi că trebuie să o ia din nou de la capăt. O veste neplăcută pe care o primiţi în cursul dimineţii în legătură cu o persoană cunoscută va produce modificări neaşteptate în programul dumneavoastră.

Evenimentele acestei luni nu sunt chiar deloc comode, dar vor aduce bani mai mulţi, iar dumneavoastră v-aţi obişnuit deja să aveţi obligaţii.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”