Părinţi, lăsaţi-vă copiii să fie imperfecţi!

Părinţii îşi iubesc copiii, doresc tot ce-i mai bine pentru aceştia şi încearcă constant să-i protejeze de greutăţi şi de suferinţă. Uneori însă, şi cei mai iubitori şi grijulii dintre părinţi transmit mesaje pe care nu ar dori să le transmită.
Părinţi, lăsaţi-vă copiii să fie imperfecţi!
Părinţi, lăsaţi-vă copiii să fie imperfecţi!

Părinţii îşi iubesc copiii, doresc tot ce-i mai bine pentru aceştia şi încearcă constant să-i protejeze de greutăţi şi de suferinţă. Uneori însă, şi cei mai iubitori şi grijulii dintre părinţi transmit mesaje pe care nu ar dori să le transmită.

De pildă, părinţii care se străduiesc din răsputeri să îi ţină pe copii departe de tot ceea ce înseamnă greşeală, îi pot învăţa pe copii că greşeala este de neacceptat. Ba mai mult, copiii vor înţelege că trebuie să fie perfecţi pentru a fi acceptaţi de părinţii lor – şi probabil că asta vor încerca să facă.

Cum se manifestă perfecţionismul în comportamentul părinţilor?

Copiii ajung să creadă că este foarte important ca ei să fie perfecţi atunci când părinţii sau alţi adulţi semnificativi din viaţa lor (de exemplu, învăţătoarea sau profesorul preferat):

– Îi critică constant; uneori, când copiii sunt criticaţi sau judecaţi de către părinţi sau educatori, se vor strădui şi mai mult să îi mulţumească, cu speranţa că vor ajunge să se comporte perfect/ să fie perfecţi.

– Îi critică constant pe cei din jur – colegi, vecini, prieteni etc; sunt familii în care adulţii se plâng frecvent de comportamentul altor oameni; în încercarea de a nu fi ca acei oameni pe care părinţii lor îi critică, copiii vor încerca să stea departe de greşeală.

– Fac aproape totul în locul copilului; sunt familii în care adulţii îşi doresc ca totul să fie făcut repede şi bine; ei nu au răbdarea necesară pentru a-i lăsa pe copiii să încerce comportamente noi pe cont propriu, şi astfel să înveţe, pentru că aceste tentative de învăţare consumă timp, sunt imperfecte şi frustrează părintele; astfel, ajung să facă totul, sau aproape totul, în locul copiilor. Aceştia vor crede despre sine că nu sunt în stare să facă acele lucruri şi vor depune foarte mult efort în realizarea lor, doar pentru a crede despre ei înşişi că sunt în stare.

– Fac comparaţii între fraţi sau între colegii de clasă; atunci când părinţii spun „de ce nu te comporţi şi tu ca fratele tău/ sora ta?” sau când cadrele didactice întreabă „Andrei de ce a putut sa rezolve problema şi tu nu?”, copiii ajung să creadă despre ei înşişi că nu sunt suficient de buni şi vor încerca să facă totul perfect, pentru câştiga încredere în forţele proprii şi a se simţi mai bine în propria piele.

– Nu au aprecieri la adresa comportamentelor copiilor. Atunci când adulţii nu dau feedback copiilor în legătură cu comportamentele lor, aceştia ajung să creadă că nu sunt suficient de importanţi şi vor dori să fie perfecţi doar pentru a atrage atenţia adulţilor.

– Sunt perfecţionişti. Foarte des, copiii învaţă perfecţionismul copiind comportamentul părinţilor.

– Spun foarte des „Da, dar …”/ „E ok, dar ….” / „E bine, dar….”: „e bine că ţi-ai făcut tema în seara asta, dar nu te-am văzut prea entuziasmat la birou”; „9 este o notă bună, dar puteai să iei şi 10”. Auzind astfel de mesaje, copilul învaţă că, de fapt, „suficient de bun” este sinonim cu „perfect”.

– Se ceartă foarte des, intră în situaţii conflictuale: în familiile în care există tensiune şi conflict, copiii vor încerca adesea să se comporte perfect, crezând fie că ei sunt de vină pentru neînţelegerile dintre părinţi, fie că, dacă vor fi suficient de buni, părinţii vor fi mulţumiţi.

Recomandări pentru părinţii care tind să aibă comportamente şi aşteptări de tip perfecţionist faţă de copiii lor:

* Apreciaţi efortul, nu rezultatul final. Întrebări precum „Ai luat 10?”, „Ai câştigat concursul?”, care sugerează că nota maximă şi locul I sunt sigurele rezultate acceptate, ar trebui înlocuite cu întrebări precum: „Cum a fost concursul?”, „Cum te-ai descurcat la test?”, „Eşti mulţumit de rezultat?”, „Este ceva ce ai fi putut face diferit?”, astfel încât copilul să înveţe că este apreciat pentru efortul şi nivelul său de implicare;
* Arătaţi-le copiilor că nici dvs. nu sunteţi perfecţi. Povestiţi-le copiilor despre propriile experienţe de eşec şi greşeală precum şi despre felul în care v-aţi simţit atunci, pentru a le arăta că nu doar că „din greşeli nu se moare”, ci se învaţă.
* Oferiţi un exemplu sănătos! Gândiţi-vă la felul în care dvs. sau soţul/ soţia dvs. reacţionaţi atunci când greşiţi; aveţi o reacţie agresivă, de critică sau reproş? Vă învinovăţiţi? Procedând astfel, transmiteţi copilului mesajul că greşeala este ceva pentru care merită să fim pedepsiţi sau să ne pedepsim singuri – ori greşeala este ceva ce face parte din viaţă, care nu ocoleşte pe nimeni şi se poate oricând transforma într-un nou context de învăţare.

Cite
şte şi: Cum creste copilul unei mame perfectioniste?

Autor: Diana Stănculeanu
Psiholog, Organizaţia Salvaţi Copiii
Centrul de Educaţie emoţională şi Comportamentală pentru Copiii
www.salvaticopiii.ro

Descoperă copiii supradotaţi!
Descoperă copiii supradotaţi!
Cel mai nou articol Video:
Dr. Horia Cioflan: chirurgia robotică în afecțiunile ginecologice