Ești părinte de copil cu dizabilități? Ai grijă de echilibrul tău emoțional

Orice părinte de copil cu dizabilități știe cât de dificil este să rămâi pozitiv și optimist, atunci când copilul tău este diferit. Cât de greu este să îți păstrezi zâmbetul pe buze atunci când, pentru a recupera acel copil, pentru a-l integra în societate și la școală, te lupți cu un diagnostic sau mai multe, cu  un sistem medical, educațional, te lupți cu o întreagă societate. Podcastul Eu și copilul meu lansat de Autism Voice aduce în prim plan problemele copiilor cu dizabilități. Nicoleta Mariana Orlea, host-ul podcastului, m-a întrebat cum am reușit să-mi păstrez sănătatea și echilibrul emoțional în toată călătoria, ca părinte de copil cu dizabilități.

Viața ca părinte de copil cu dizabilități este ca viața unui părinte tipic, doar că la puterea a zecea. În sensul că, pe lângă grijile părinților copiilor tipici, noi, părinții copiilor cu dizabilități, avem mai multe fronturi de luptă. Unul este diagnosticul și sistemul medical. Apoi școala și mediul educațional. Apoi, te lupți cu mentalități, cu etichete, cu judecăți înguste, cu priviri uimite și atitudini de respingere. Te lupți și cu propriile frici legate de recuperarea copilului, cu riscurile bolilor asociate sau derivate din dizabilitate, cu temerile legate de ce se va întâmpla cu copilul tău când tu, ca părinte, nu vei mai fi. E cumplit de greu să rămâi puternic în fața unui diagnostic – de cele mai multe ori cu consecințe permanente, în fața comportamentului celorlalți și, cel mai greu, în fața suferinței copilului tău. Care înțelege că trebuie să muncească mai mult pentru orice vrea să obțină: fie că este vorba de mers, de limbaj sau poate, doar, de a ține o furculiță în mână.

A fi părintele unui copil cu dizabilități prespunune să fii ca antrenorul unui sportiv de performanță, 24 de ore din 24, să poți fi acolo pentru orice nevoie a copilului tău, să-l înveți să fie puternic, și totuși, să rămână empatic într-o lume în care nu e primit cu căldură și iubire, ci cu respingere și nepăsare.

Recomandări

Cele mai bune articole de îmbrăcăminte în care să dormi, conform experților

Tragica poveste a gemenei siameze care a trăit lângă sora ei moartă

Ori, pentru a-i putea insufla micuțui tău sportiv speranță, dorința de a merge și mâine la mia oră de terapie, energia de a-și descoperi propria forță interioară, motivația că merită să meargă mai departe, e nevoie ca tu, ca părinte, să ai energie și să fii echilibrat emoțional.

Ceea ce este un deziderat greu de atins, vă spun din proprie exeriență. E al naibii de greu să-ți motivezi copilul, dacă tu însuți ești demotivat sau să-i insufli speranță, dacă tu ți-ai pierdut-o.

Un părinte de copil cu dizabilitate trebuie să găsească specialiști care să-i ajute copilul să se recupereze, să găsească fondurile necesare acestor terapii, să se transforme el însuși într-un terapeut, să facă lecții, să simtă când copilul are nevoie de o pauză și să i-o poată oferi. Pentru că a fi părinte de copil cu dizabilități se aseamănă, uneori, cu mersul pe sârmă: să poți balansa echilibrat terapiile, școala și activitățile de timp liber, astfel încât copilul să fie într-o formă optima și fizică și psihică. Ușor de spus, greu de pus în practică.

În podcastul Eu și copilul meu am discutat cu Nicoleta Mariana Orlea despre propria călătorie părinte a unui copil cu dizabilitae și ceea ce m-a ajutat pe mine să rămân echilibrată și motivată.