Dr. Bogdan Chirculescu: ”România are un rușinos loc fruntaș atât la mortalitatea maternă cât și cea infantilă”

În România mor mai multe gravide și copiii decât în alte țări europene.
18.05.2021 | Mădălina Drăgoi
Dr. Bogdan Chirculescu: ”România are un rușinos loc fruntaș atât la mortalitatea maternă cât și cea infantilă”
dr Bogdan Chirculelescu, foto arhiva

Sarcina este o etapă deosebit de frumoasă din viața unei femei și a unei familii. Însă atât viitoarea mamă cât și fătul sunt fragili și au de trecut multe ”teste” până la nașterea la termen. Și după… Despre problemele ce pun în pericol viața mamei și a fătului am stat de vorbă cu dr. Bogdan Chirculescu, medic specialist Obstretică-Ginecologie.

 

CSÎD: Ce probleme pot apărea în sarcină în general care pot pune în pericol viața fătului și a mamei?

Dr. Bogdan Chirculescu: Organizația Mondială a Sănătății a publicat în urma unei analize făcută în 2014 principalele cauze de deces matern la nivel mondial. Pe primele trei poziții sunt: hemoragia, problemele hipertensive din sarcină (preeclampsia, eclampsia) și infecțiile (sepsisul matern). Toate aceste complicații afectează în egală măsură și fătul.

CSÎD: Care este situația în țara noastră?

Dr. Bogdan Chirculescu: România figurează la nivel european pe un rușinos loc fruntaș atât în cea ce privește mortalitatea maternă (14,4 versus 4,4 media europeană) cât și cea infantilă (7,6 versus 3,3 media europeană).

Preeclampsia și eclampsia – problemele hipertensive din sarcină

CSÎD: Ce este preclampsia?

Dr. Bogdan Chirculescu: Preeclampsia este o condiție patologică gravă ce complică unele sarcini în a doua jumătate (după 20 săptămâni) și asociază creșteri anormale ale tensiunii arteriale, alături de afectarea diverselor organe. Majoritatea organelor sunt afectate.

CSÎD: Ce se întâmplă?

Dr. Bogdan Chirculescu: Afectarea renală duce la creșterea proteinelor în urina (proteinurie), injuria hepatică poate determina dureri în etajul abdominal superior, în timp ce afectarea creierului conduce la dureri de cap, modificări vizuale și chiar convulsii. Leziunile organice se vindecă într-un interval de zile sau săptămâni după ce nașterea a avut loc.

CSÎD: Ce este eclampsia?

Dr. Bogdan Chirculescu: Eclampsia definește episodul clinic de apariție a convulsiilor generalizate sau a comei la gravidele a căror sarcini sunt complicate de preeclampsie.