Trăim într-o epocă dominată de viteză, automatism și conectare digitală continuă, iar ideea de a fi cu adevărat prezent în propria viață devine tot mai rară și, paradoxal, tot mai necesară. Dar ce înseamnă, concret, să trăim conștient? Și cum influențează această capacitate felul în care ne creștem copiii și ne raportăm la ei?
În acest dialog, Prof. Dumitru Constantin Dulcan propune o reflecție lucidă asupra mecanismelor profunde care ne guvernează existența: de la funcționarea „pe pilot automat” a minții, până la dinamica subtilă dintre părinte și copil, marcată adesea de proiecții, frici și experiențe nevindecate. Discuția aduce la suprafață tensiunile inevitabile ale adolescenței, nevoia de autenticitate în relația cu copilul și responsabilitatea adultului de a se educa pe sine înainte de a pretinde că educă.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Înseamnă să ai o educație pe care o aveau orientalii: să fii mereu prezent în tot ceea ce faci. Cred că 90% dintre lucrurile pe care le facem le facem automat, fără să gândim. În momentul în care devii conștient de ceea ce faci, chiar și când bei apă, ești prezent. În acel moment, creierul tău funcționează și se dezvoltă. Altfel, făcând lucrurile automat, nu beneficiezi cu nimic de ele; mergi ca un tramvai pe șine, mecanic.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Există două mari „revolte”, dacă le putem numi așa, în viața unui copil: pubertatea și adolescența.
În pubertate apare o preocupare intensă pentru propria imagine corporală, pentru ceea ce percepem drept „frumusețe anatomică”. Ne comparăm permanent cu modele ideale, cu „divele” și „macho”, și apare inevitabil o tensiune între ceea ce suntem și ceea ce credem că ar trebui să fim. Pentru ceea ce nu corespunde, intrăm imediat în panică. Întreaga noastră gândire funcționează prin comparație: albul este alb pentru că nu este negru sau albastru. Ești mic pentru că nu ești înalt. Totul este raportare.
A doua „revoltă” apare în adolescență, când tânărul își dorește independență. Este firesc. Însă, în același timp, el nu are experiența adultului. Părintele, care a trecut prin viață, este mai pregătit și, de aceea, se teme pentru copil. De aici apar conflictele: adolescentul se simte puternic, dar nu are încă experiența consecințelor.
De exemplu, într-o relație, dacă unul dintre parteneri pleacă, celălalt poate crede că a pierdut unica șansă la fericire. Au existat cazuri dramatice din această cauză. De aceea, este esențial ca măcar unul dintre părinți să fie prieten cu copilul, astfel încât acesta să aibă curajul să comunice.
Cred că există două categorii de copii: cei care ascultă de părinți și cei care ascultă de „stradă”, de influențele exterioare. Cei din urmă sunt expuși unor riscuri majore.
Părinții trebuie să fie blânzi. Nu este suficient să-ți iubești copilul, trebuie să-i și arăți asta, prin limbaj, prin ton, prin felul în care comunici. Modul în care te adresezi poate apropia sau îndepărta copilul.
Citește și: Prof. Dr. Constantin Dulcan: „Avem gene comune cu o banană și vreo 50 de gene comune cu o maimuță”
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Va avea dificultăți, dar nu este imposibil. Problema reală este aceasta: cerem părinților să educe copiii, dar pe părinți cine i-a educat?
Educația nu înseamnă doar transfer de informații, ci transformarea adultului. Nu putem oferi ceea ce nu am înțeles sau trăit. De aici pornește una dintre marile probleme ale timpului nostru.
Într-o lume în care reperele se schimbă rapid, nu mai este suficient să ne bazăm pe modele vechi. Este nevoie de conștientizare, înțelegere și asumare. Nu putem forma copii echilibrați dacă nu devenim noi înșine adulți conștienți.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: În două moduri. Dacă este puternic, dar a crescut fără iubire, poate dezvolta agresivitate și percepe lumea ca ostilă. Dacă este fragil, dezvoltă complexe de inferioritate.
Niciuna dintre situații nu este de dorit. De aceea, în primii 6-7 ani, copilul trebuie înconjurat de iubire. În același timp, nu este nevoie de autoritate rigidă. Nu trebuie să strigi la copil, ci să-l ajuți să înțeleagă consecințele acțiunilor sale.
Dialogul este esențial: „Hai să vorbim. Uite ce se poate întâmpla dacă mergi pe acest drum și ce se poate întâmpla dacă alegi altul”. Astfel, îl pregătești pentru viață.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Părintele nu mai vede copilul așa cum este, ci proiectează asupra lui propriile răni. Reacționează din trecutul său, nu din prezent. Iar acest lucru afectează inevitabil relația.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Bunul-simț, respectul față de ceilalți și conștiința existenței lui Dumnezeu. Să știe că, în momentele dificile, pot cere ajutor.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Toți.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Vor fi la voia întâmplării: unele bune, altele rele.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Mai devreme sau mai târziu, copilul își va construi propria viață. Decizia va fi a lui.
Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Ambele. Copilul trebuie să aibă respect, inclusiv față de părinți, dar și capacitatea de a-și urma propriul drum. Rolul părintelui este să ajute copilul să-și atingă potențialul cu care a venit pe lume.
Este firesc ca elevul să-și depășească profesorul, iar părintele este, în fond, și un profesor. Însă copilul trebuie să evolueze nu doar din respect față de părinți, ci în acord cu realitatea timpului său.
Fiecare generație are propriile valori, propriile provocări. Ceea ce era valabil ieri poate să nu mai fie valabil astăzi.
Trăim într-o lume în care anxietatea crește, dependențele, inclusiv cele digitale, se accentuează, timpul de calitate scade, iar reperele devin fragile. De aceea, marea provocare a prezentului nu mai este doar educația clasică, ci găsirea sensului, a direcției și a echilibrului.
În acest context, devine esențial să existe spații de reflecție și înțelegere, în care aceste teme să fie abordate în profunzime. Un astfel de demers, care raspunde foarte bine inclusiv ultimei intrebari, este conferința „Părinte conștient, copil împlinit”, care va avea loc pe 10 mai 2026, la Sala Palatului din București.
Este un eveniment european de conștientizare personală și transformare relațională, care nu se adresează doar părinților, ci tuturor celor care au un rol în formarea sau influentarea generațiilor viitoare: părinți, profesori, specialiști în sănătate mintală, oameni din media (jurnaliști, influenceri), dar și adulți preocupați de propria dezvoltare și de calitatea relațiilor lor – cu ei înșiși, cu copiii lor biologici și cu toti ceilalți din societatea in care traim. Pentru că, în realitate, responsabilitatea este comună. Cu toții contribuim, într-o formă sau alta, la răspunsul unei întrebări fundamentale: ce fel de adulți lăsăm lumii de mâine?
Evenimentul îi reunește la București, alături de mine, pe trei dintre cele mai influente voci internaționale ale momentului:
Nu este doar o conferință despre parenting. Este un răspuns la ceea ce trăim astăzi.
Nu este o conferință la care vii dacă ai timp.
Este o conferință la care vii dacă îți pasă ce fel de adult alegi tu să fii astăzi și ce fel de adult va deveni copilul tău.