Cum faci față unui părinte toxic

Un părinte toxic este un părinte care nue matur emoțional și proiectează propriile frici, nesiguranțe și limitări pe copil.
  • Publicat:
Cum faci față unui părinte toxic

Ce înseamnă un părinte toxic? Specialiștii consideră că acesta poate sau nu să fi fost diagnosticat cu o boală mintală sau o tulburare de personalitate. Este posibil să fi căutat sau nu tratament pentru o astfel de tulburare, dar cert este că negativismul pe care îl răspândește către cei din jur este ca o „infecție” cu care copilul se poate molipsi, dar de care trebuie să se și ferească, ascunzându-și adevăratul fel de a fi. Nu există statistici în acest sens, dar, din păcate, datele obținute de specialiști sugerează faptul că terapeuții tratează mai mult persoanele afectate de părinții toxici decât pe părinții toxici în sine.

Problema cu toxicitatea acestor părinți este că odată ce copilul absoarbe din negativismul lor încă de când este mic, ajunge să considere că un astfel de comportament este perfect normal. Și, din păcate, mulți copii ai părinților toxici cred că ei, copiii, nu părinții, sunt responsabili pentru îmbunătățirea situației.

Definiția unui părinte sănătos se rezumă la abilitatea de a fi suficient de matur din punct de vedere emoțional, astfel încât să nu proiecteze asupra copilului propriile insecurități, frici și neliniști. Maturitatea emoțională înseamnă că părintele își poate deține propriile emoții și are o conștiință de sine. Un părinte echilibrat are o relație afectivă sau emoțională cu Sinele care include o mare empatie de sine, iubire de sine și crearea de comportamente care îngrijesc și onorează Sinele. Toate acestea înseamnă că părintele este autonom. Prin urmare, relația sa cu ceilalți este lipsită de proiecție, limite inadecvate și toxicitate. Părintele sănătos știe să iubească necondiționat și să oglindească autenticitatea copilului. Părintele sănătos poate crea granițe adecvate și disciplina în mod adecvat (adică învața) un copil, onorând simultan autenticitatea micuțului.

La polul opus, un părinte toxic nu este matur din punct de vedere emoțional. Prin urmare, el își va proiecta în mod obișnuit toate emoțiile pe care nu și le poate regla singur asupra copiilor săi. În mod obișnuit, va face lucruri precum: mânia frecventă asupra copiilor și chiar abuz; va cere copiilor săi să aibă grijă de nevoile sale emoționale și / sau fizice; va demonstra în repetate rânduri incapacitatea de a oferi îndrumare sau disciplină adecvată copiilor săi; va manifesta încercarea de a-i priva pe copii de afecțiunea față de celălalt părinte; va încearca să concureze cu copilul pentru atenție și aprobare; va pedepsi copilul, limitându-i afecțiunea sau prezența; va abuza copilul emoțional, mental, fizic și / sau sexual. Copilul încearcă cel mai frecvent să rămână conectat la acest părinte toxic prin înfășurarea unei identități, la fel cum se înfășoară bandajul în jurul unei răni, în jurul comportamentului părintelui. Cu alte cuvinte, copilul va încerca adesea să-i facă pe plac părintelui, fiind tot ceea ce ar trebui să fie părintele pentru el, pentru a simți un sentiment de siguranță în lumea sa de altfel confuză și tristă. Copilul poate dezvolta anxietate și depresie care sunt rezultatul unei astfel de pierderi a Sinelui, deoarece a trebuit să renunțe la orice conștientizare a Sinelui pentru a supraviețui. Uneori, dar mai rar, copilul va fi foarte conștient de faptul că părintele greșește și va fi blocat în furie vreme de ani de zile, acționând printr-o serie de modalități mai puțin productive.

Din păcate, relația cu un părinte toxic lasă urme extrem de negre și adânci în sufletul unui copil, care va ajunge să se vindece cu dificultate, sau, uneori, va rămâne blocat în aceeași spirală la infinit…

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân