Copiii nu respectă regulile? Ce e de făcut

Atunci când copiii nu respectă regulile, mulți părinți se trezesc blocați în vechiul scenariu în care spun că „nimic nu funcționează”. Fapt ce îi face să se simtă din ce în ce mai agasați de faptul că proprii lor copil nu par să răspundă abordării lor educaționale. În cele din urmă, după atâta agitație și blamare, toți părinții ajung să își pună aceleași întrebări.
25.09.2020 | Autor: Bianca Poptean
Copiii nu respectă regulile? Ce e de făcut

În cazul în care copiii nu respectă regulile și lucrurile nu merg așa cum sperai tu, mai ales după implementarea anumitor reguli și consecințe, există șanse foarte mari ca și tu să ajungi să faci parte din grupul părinților care își adresează următoarele întrebări:

Aplic consecințele pentru încălcarea regulilor în mod consecvent sau doar… uneori?

Răspunsul poate fi un „nu” foarte vehement sau „da, dar”… Un lucru este cert: consistența este esențială pentru ca toate consecințele aplicate să fie cu adevărat eficiente. Dacă părinții aplică consecințe doar pentru încălcarea regulilor „uneori”, atunci copilul lor poate descoperi rapid faptul că părinții lor sunt inconsistenți și fiabili. Copilul poate încerca apoi să folosească aceste informații în avantajul său. De exemplu, un copil poate alege să nu coopereze, gândindu-se: „Voi risca și nu-mi voi face treburile … poate că nu voi avea parte de nicio consecință”.

Este indicat pentru părinți să încerce să devină mai consecvenți înainte de a decide că, de fapt, copiii nu respectă regulile și consecințele nici măcar „nu funcționează” pentru ei.

Ne punem cu toții de acord?

Uneori, alți îngrijitori ai copilului (bonă, bunici) nu „știu” regulile și consecințele stabilite de părinți sau nu le aplică atunci când părinții nu sunt în preajmă. Aceasta poate fi o mare problemă. Părinții sunt principalele modele pentru copiii lor, dar și ceilalți oameni din viața copiilor pot avea o influență la fel de mare. Părinții ar trebui să ia în considerare asumarea unui rol de coordonare și asigurarea faptului că toată lumea respectă aceleași reguli, în beneficiul copilului lor.

Notez comportamentul copilului pe baza unei diagrame?

Crearea unei „diagrame de responsabilitate” zilnice este o modalitate excelentă de a contura regulile, treburile și comportamentele necesare pentru un copil – împreună cu descrierea consecințelor nerespectării. Graficele pot fi cu adevărat făcătoare de minuni, deoarece pot pune capăt rapid argumentelor și dezbaterilor despre „corectitudine”. Totul este pus pe foaie.

Ce fel de consecințe aplic? Sunt suficient de puternice alegerile mele?

Consecințele tind să fie cel mai eficiente atunci când privilegiul preferat al unui copil este eliminat temporar – televizor, jocuri video, telefon mobil, timp de joacă cu prietenii și așa mai departe. Dacă o consecință nu este suficient de „puternică”, este puțin probabil ca un copil să aibă motivația necesară pentru a se conforma.

Atunci când părinții stabilesc o regulă fermă, pe care o pun în aplicare cu dragoste și apoi aplică o consecință pentru nerespectare, îi fac copilului un serviciu imens. Nu sunt „răi”, ci sunt profesori eficienți. La urma urmei, dacă părinții nu îi învață pe copii că există consecințe negative pentru anumite alegeri, cine o va face?

Deci, înainte să să decideți că cel mic este „imun” la reguli și consecințe, poate fi util să luați în considerare efectuarea celor patru recomandări prezentate anterior.

Cel mai nou articol Video: