Trucul SIMPLU care ajută roșiile să se coacă mai repede. Soluția e la îndemâna oricui

Roșiile sunt printre cele mai iubite legume cultivate în grădinile românilor, însă procesul lor de coacere poate fi uneori imprevizibil. Vremea schimbătoare, solul sărac sau lipsa fertilizării corecte pot întârzia maturizarea fructelor, afectând atât gustul, cât și aspectul acestora.
  • Publicat:
Trucul SIMPLU care ajută roșiile să se coacă mai repede. Soluția e la îndemâna oricui

Românii care locuiesc la curte sau se ocupă de grădinărit știu foarte bine cât de frustrant poate fi atunci când roșiile refuză să se coacă, chiar și la început de toamnă. Lipsa soarelui, variațiile de temperatură și solul mai sărac pot încetini procesul de maturare, iar consecințele nu sunt deloc plăcute: gust mai fad, textură neuniformă și un risc crescut de apariție a bolilor. Totuși, există un truc simplu, ieftin și la îndemâna oricui, care poate accelera procesul de coacere.

Secretul pentru ca roșile să se coacă mai repede

Potrivit grădinarilor cu experiență, pentru a grăbi coacerea roșiilor nu este nevoie de produse scumpe sau soluții chimice. Tot ce trebuie să faci este să folosești un ac de siguranță sau o agrafă de birou, pe care să o sterilizezi înainte cu alcool medicinal sau apă clocotită.

Roșia trebuie înțepată ușor, chiar lângă codiță, într-un unghi mic, fără ca acul să pătrundă adânc în miezul fructului. Această mică „leziune” stimulează reacțiile biochimice din interiorul tomatelor, grăbind procesul natural de coacere. Rezultatul? Roșiile vor fi gata în aproximativ 7 – 19 zile, mult mai repede decât dacă ar fi fost lăsate să se coacă singure.

Specialiștii recomandă folosirea acestui truc doar atunci când roșiile au început deja să își schimbe culoarea spre roz sau galben. Dacă înțepătura este făcută prea devreme, fructul riscă să se deterioreze sau să devină vulnerabil la infecții.

Igiena este esențială: un ac nesterilizat poate introduce bacterii sau fungi în roșie, compromițând întreaga recoltă.

Alte metode care grăbesc coacerea

Pe lângă acest truc, fertilizarea corectă joacă un rol important. Fosforul, de exemplu, accelerează maturizarea tomatelor și le îmbunătățește gustul și textura. Din acest motiv, mulți agricultori folosesc îngrășăminte bogate în fosfor în perioada de coacere.

Deși poate părea un gest mărunt, o simplă înțepătură făcută cu grijă poate face diferența dintre o recoltă întârziată și una plină de roșii coapte, dulci și gustoase. Trucul cu acul este rapid, accesibil și, atunci când este aplicat corect, poate salva recolta de toamnă a multor gospodari.

Sursă foto – kolesnikovsergii / Envato

Urmărește CSID.ro pe Google News
Maria Crișan - Web-editor
Sunt pasionată de tot ce ține de sănătate și lifestyle. Jonglând dintotdeauna cu „armele” cele mai puternice, cuvintele, îmi place să împărtășesc cu cititorii diverse sfaturi și idei despre tot ceea ce înseamnă o viață trăită sănătos și frumos. Lucrez în jurnalism de 3 ani, ...
citește mai mult