Complicațiile diabetului care „fură” vederea. Cum suferă ochii din cauza glicemiei mari

Retinopatia diabetică reprezintă o complicație a diabetului zaharat care se poate manifesta prin vederea deformată a obiectelor din jur.
  • Publicat:

Vederea deformată este unul dintre simptomele ce pot indica retinopatia diabetică, cea mai frecventă boală vasculară retiniană și o importantă cauză de scădere a acuității vizuale.

Vederea deformată, simptom al retinopatiei diabetice

Potrivit medicului oftalmolog Adriana-Raluca Troi, retinopatia diabetică poate fi neproliferativă (stadiu precoce, fără prezența vaselor de neoformație) sau proliferativă (stadiu avansat, caracterizat prin prezența vaselor de neoformație și complicațiile generate de acestea).

Simptomele retinopatiei diabetice apar de regulă la câțiva ani de la debutul diabetului zaharat și sunt localizate la nivel retinian. Boala poate fi însă asimptomatică o perioadă îndelungată.

Ulterior, apare scăderea acuității vizuale, în special când este afectată macula. De asemenea, este posibil ca pacientul să se confrunte cu o imagine deformată și distorsionată a obiectelor din jur.

Această patologie trebuie tratată la timp. Este necesară prevenirea complicațiilor, pentru ca acuitatea vizuală scăzută să nu devină ireversibilă.

Hiperglicemia, cauza principală a retinopatiei diabetice

Scăparea de sub control a nivelului glicemiei, în special hiperglicemia, duce în timp la alterarea peretelui vascular și afectarea microcirculației.

„Din pricina lezării peretelui vascular apare difuziunea intraretiniană a fluidelor, a electroliților și a lipoproteinelor. Astfel se instalează edemul retinian.

Privarea cronică de oxigen la nivel celular duce la apariția de noi vase de sânge la nivel retinian. Acestea se numesc vase de neoformație sau neovase.

Această proliferare de vase noi nu va avea însă o structură solidă, ci una fragilă, motiv pentru care acestea vor fi lezate ușor, adică se vor sparge ușor, și astfel vor apărea complicații precum hemoragii retiniene”, adaugă medicul oftalmolog.

Retinopatia diabetică netratată: complicații

În lipsa unui tratament, retinopatia diabetică poate duce la complicații precum:

  • hemoragie vitreană – vasele de neoformație fragile se sparg, sângerarea produsă ocupând cavitatea vitreană, generând astfel scăderea acuității vizuale
  • edem macular
  • dezlipire de retină
  • glaucom neovascular

Tratament în retinopatia diabetică

Este necesar ca pacientul cunoscut cu diabet zaharat să meargă la control oftalmologic periodic. De asemenea, valorile glicemice trebuie să fie bine controlate medicamentos și să nu existe, pe cât posibil, fluctuații mari ale acestora.

Se recomandă respectarea regimului igieno-dietetic, precum și tratamentul comorbidităților cardiologice, nefrologice etc.

„Pentru retinopatia diabetică proliferativă se poate apela la terapie LASER cu injecții intravitreene cu substanțe cu efect antiproliferativ vascular. O altă opțiune de tratament în sfera oftalmologică este terapia de întreținere cu reglatoare ale microcirculației și antioxidanți.

Pentru unele complicații este necesar să se intervină chirurgical, la nivelul departamentului de chirurgie vitreo-retiniană (de exemplu, pentru hemoragia vitreană)”, încheie medicul oftalmolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult