Contraindicatii si precautii la vaccinare

In general, contraindicatiile si precautiile la vaccinare dicteaza cand nu trebuie administrate vaccinurile. Majoritatea contraindicatiilor si precautiilor sunt temporare, iar vaccinul poate fi administrat la o data ulterioara.
Contraindicatii si precautii la vaccinare

In general, contraindicatiile si precautiile la vaccinare dicteaza cand nu trebuie administrate vaccinurile. Majoritatea contraindicatiilor si precautiilor sunt temporare, iar vaccinul poate fi administrat la o data ulterioara.

O contraindicatie este o afectiune a primitorului care creste semnificativ sansa aparitiei unei reactii adverse. Este o afectiune a celui care primeste vaccinul si nu cauzata de vaccin per se. Daca vaccinul a fost administrat in prezenta acelei afectiuni, reactia adversa rezultata poate afecta grav primitorul.

De exemplu, administrarea vaccinului antigripal la o persoana cu reactie anafilactica la ou cunoscuta ar putea cauza afectiuni grave sau deces. In general, vaccinurile nu trebuie administrate atunci cand exista contraindicatii.

Precautia este similara contraindicatiei. Precautia este o afectiune a unui primitor care ar putea creste sansa de dezvoltare sau severitatea unei reactii adverse grave, sau care ar putea compromite abilitatea vaccinului de a produce imunitate (cum ar fi administrarea vaccinului antirujeolic unei persoane cu imunitate pasiva la rujeola dobandita in urma unei transfuzii de sange).

Afectiunile rezultate ar putea fi grave, dar sansa aparitiei unei astfel de situatii este mai mica decat la contraindicatie. In general, vaccinurile sunt amanate in cazul unei afectiuni care necesita precautie. Cu toate acestea, pot aparea situatii in care beneficiile protectiei dobandite prin vaccinare depasesc riscul unei reactii adverse si s-ar putea decide administrarea vaccinului.

De exemplu, plansul prelungit sau febra ridicata dupa administrarea unei doze de vaccin pertussis celular sau acelular sunt considerate precautii rezultate in urma dozelor consecutive de vaccin pertussis. Dar in cazul in care copilul prezinta risc mare de expunere la pertussis (ex.: in timpul unei epidemii de pertussis in cadrul comunitatii), s-ar putea decide vaccinarea acestuia si tratarea eventualelor reactii adverse. In acest exemplu, beneficiile protectiei dobandite prin vaccinare depasesc reactia adversa ce ar putea fi cauzata de vaccin.

Exista foarte putine contraindicatii si precautii cunoscute. In general, numai patru astfel de afectiuni sunt considerate permanente: reactia alergica (anafilactica) severa la o componenta a vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de vaccin, encefalopatia care nu se datoreaza unei alte cauze identificabile care apare in 7 zile de la vaccinarea pertussis, imunodificienta severa combinata (SCDI) si un istoric de invaginatie, contraindicatie pentru vaccinul importiva rotavirusului.

Afectiunile considerate precautii permanente la dozele ulterioare de vaccin pertussis sunt temperatura mai mare de 40,5ºC (105ºF) la 48 h de la administrarea dozei, colaps sau stare de soc (episod hipotonic-hiporesponsiv) la 48 h de la administrarea dozei, plans persistent inconsolabil care dureaza peste 3 ore la 48 h de la administrarea dozei, sau criza, cu sau fara febra, care apar la 3 zile de la administrarea dozei. Aparitia unui eveniment de acest fel la un copil in urma vaccinului DTaP nu este o precautie pentru vaccinul anti-pertussis (Tdap) urmator cu formula pentru adolescenti/adulti.

Doua situatii reprezinta contraindicatii temporare pentru vaccinare cu vaccinuri vii: sarcina si imunosupresia.

Doua afectiuni reprezinta precautii temporare pentru vaccinare: afectiunea acuta moderata sau severa (pentru toate vaccinurile) si administrarea recenta a unui produs sanguin care contine anticorpi. Ultima precautie se aplica numai in cazul vaccinurilor MMR sau care contin varicela (cu exceptia zoster).

 

Pagina 1 din 7