Totul despre rinoplastie: din punct de vedere medical, dar şi personal

Un articol medical despre rinoplastia funcţională şi estetică scris de un pacient care a făcut această intervenţie. Ce trebuie să ştii, dar şi de ce să te fereşti!
Totul despre rinoplastie: din punct de vedere medical, dar şi personal

Rinoplastia este acea intervenţie chirurgicală realizată la nivelul piramidei nazale, cu scop funcţional sau estetic. Atunci când este efectuată în scopuri medicale, rinoplastia poate corecta anumite afecţiuni respiratorii, defecte din naştere sau efecte ale unor traumatisme. Iar când se apelează la ea pentru scopuri estetice, se schimbă forma şi înfăţişarea nasului, având ca finalitate un aspect mai plăcut, în armonie cu restul chipului.

Da, acesta este un articol cu informaţii medicale despre rinoplastie! Dar, pentru că şi eu am trecut acum 20 de ani printr-o astfel de intervenţie, va fi un articol medical presărat şi cu puţină experienţă personală, deci implicit cu subiectivism şi unele exagerări datorate implicării personale, dar şi vârstei fragede.

Rinoplastia: scurt istoric

Istoricii descriu în amănunt rinoplastiile realizate încă din Antichitate, în Egipt, Roma sau India. Această intervenţie era necesară ca urmare a mutilărilor la care erau supuşi prizonierii de război sau criminalii. Nasul era considerat un simbol al respectului; de aceea , mutilarea lui, în acele vremuri, echivala cu o umilinţă majoră. Prin urmare, cei ce suferiseră de aşa ceva, îşi doreau să îşi recapete reputaţia apelând la rinoplastie. Astăzi, acest tip de intervenţie chirurgicală ocupă locul al treilea în topul cerinţelor intervenţiilor chirurgicale.

Rinoplastia: care sunt beneficiile

Cred că sunteţi de acord cu mine că nasul are o importanţă fundamentală în aspectul armonios al feţei. Însă, dincolo de partea pur estetică, nasul este „poarta” prin care aerul pătrunde în corp, iar disfuncţionalităţile lui pot afecta modul în care respirăm, cu repercusiuni asupra stării de sănătate: insuficienţă respiratorie nazală obstructivă, tulburări de dezvoltare (la copii), dificultăţi în practicarea unor sporturi de performanţă, dureri de cap, sângerări nazale, sforăit şi apnee în somn ori infecţii ale tractului respirator superior.

Prin urmare, există două tipuri de rinoplastie: rinoplastia estetică şi rinoplastia funcţională.

Rinoplastia estetică

Se apelează la rinoplastia estetică pentru corectarea dimensiunii nasului, modificarea lăţimii (bazei), a profilului ori a vârfului acestuia. Sau pentru remodelarea nărilor.

Rinoplastia funcţională

Scopul principal al acesteia este să redea nasului principalele sale funcţii: cea respiratorie, de apărare, olfactivă şi fonatorie. De cele mai multe ori, se apelează la rinoplastia funcţională din cauza obstrucţiei nazale, a nasului veşnic înfundat. Iar aceasta, la rândul ei, poate fi determinată de deviaţia de sept sau de o rinită hiper-trofică ( o mărire de volum a cornetelor nazale sub influenţa factorilor de mediu, dar şi a alimentaţiei bogate în conservanţi şi chimicale).

Rinoplastia: de ce am apelat eu la ea

Aveam 17 ani şi tocmai aflasem că motivul respiraţiei mele greoaie este o deviaţie de sept. Medicul ORL de la Spitalul Colţea mi-a recomandat o rinoplastie funcţională (acum ştiu că aşa se numeşte, atunci îi spuneam “operaţie de deviaţie de sept”). Nu îmi plăcuse niciodată forma nasului meu: aveam o punte a nasului foarte lată care se continua cu o zonă rotundă ca un gogoşar care se mişca ori de câte ori vorbeam. Nu numai că nu îmi plăcuse, dar eram şi complexată din cauza asta pentru că în copilărie suferisem că toţi copiii îmi spuneau “nas de cauciuc”. Evident că nasul meu nu era chiar atât de groaznic. Acum când mă uit la fotografiile de dinaintea operaţiei, îmi dau seama că exageram. Le-am pus alor mei condiţia că fac operaţia de deviaţie de sept doar dacă fac şi o intervenţie estetică prin care să scap de puntea lată, dar şi de forma de gogoşar nesuferit a nasului meu. Mi-amintesc că mama a fost de acord ( era nevoie de semnătura lor, eu fiind minoră), punând şi ea condiţia ca nicidată, dar niciodată să nu mă plâng că mă doare, nu-mi place noul meu nas sau că mai vreau un retuş. Am fost de accord pe loc! Prin urmare, intervenţia mea a fost una funcţionalo-estetică, în urma căreia am rezolvat un complex care-mi bântuise copilăria.

Rinoplastia: diagnosticare, evaluare şi analize pre-operatorii

Pentru diagnosticare şi realizarea intervenţiei, medicul specialist ORL va evalua nasul din punct de vedere anatomic şi funcţional prin palpare, dar mai ales prin metode moderne de investigaţie (de exemplu analize endoscopice sau metode imagistice de tipul CT, RMN).  În evaluarea sa, medicul ORL-ist va ţine cont şi de cauzele afecţiunii: ereditară / constituţională,  dacă aceasta a apărut în urma unui accident (rutier, la sport, o lovitură) sau este efectul unei rinoplastii anterioare cu rezultate nefavorabile. În plus, va evalua dacă pacientul prezintă şi deviaţie de sept, hipertrofia cornetelor nazale, insuficienţa valvei nazale sau tulburări ale mirosului, gustului ori vocii. Pentru că este nevoie de o întelegere corectă şi completă a structurii anatomice a nasului şi a sistemului respirator este de preferat ca rinoplastia funcţională să fie efectuată de un medic chirurg ORL.

Rinoplastia: cât durează intervenţia şi care sunt indicaţiile post operatorii

Rinoplastia este o intervenţie chirurgicală care se realizează sub anestezie generală sau anestezie locală combinată cu anestezie intravenoasă uşoară. De cele mai multe ori, procedurile se efectuează prin metoda închisă, inciziile fiind făcute în interiorul nasului. În cazurile mai complicate, pot exista şi incizii deschise. După intervenţia chirurgicală, nasul este fixat cu o atelă timp de aproximativ o săptămână.

Punctul meu de vedere: Acum 20 de ani, mie mi s-a făcut o anestezie locală şi am fost conştientă pe toată perioada intervenţiei. Ştiu că erm legată de mâini şi am simţit de fiecare data când medicul ORL-ist a bătut cu ciocănelul în puntea osoasă a nasului meu. Am simţit şi unde s-a făcut incizia ( în nara dreaptă) şi am crezut că nu voi “supravieţui” momentului în care medicul care m-a operat ( care avea vreo 120 de kilograme) s-a apucat să îmi preseze oasele pe care le “spărsese” cu ciocănelul, astfel încât să îmi remodeleze puntea lată pe care o o consideram oribilă.  Simţeam că mă voi dematerializa de fiecare data când ditamai omul în halat alb se opintea să îmi “apropie” oscioarele fragile. Mai ştiu că, la un moment dat, a intrat o asistentă să-i spună medicului că mama e îngrijorată că trecuse o oră (ori atât aproximase medicul că va dura).

În primele zile după operaţie, pacientul va avea umflături şi echimoze (vânătăi) la nivelul pleoapelor inferioare. Dimensiunea şi durata acestora variază de la pacient la pacient. Se recomandă aplicarea compreselor reci în aceste cazuri, precum şi administrarea de antibiotice şi profilactice, la recomandarea medicului. De asemenea, se recomandă evitarea următoarelor activităţi timp de câteva săptămâni post-operaţie: alergatul sau alte activităţi fizice solicitante, înotul,
suflarea cu putere a nasului, mestecatul în exces (guma de mestecat),
râsetele puternice sau alte expresii faciale care necesită mişcarea muşchilor de la nivelul piramidei nazale, purtatul ochelarilor pe nas şi spălatul viguros pe dinţi.


Cum a fost la mine: Timp de câteva zile am avut mici vânătăi la ochi, ca şi cum aş fi fost implicată în vreo bătaie. După 3 zile de stat în spital, am ajuns acasă, unde câinele meu ciobănesc german m-a lătrat non-stop, probabil din cauza bandajului. După câteva zile mi-au scos tamponul din nas, dar şi atela din metal. Când mi-a scos bandajul, medicul i-a arătat mândru opera sa tatălui meu: “Ia uite, tati, ce nas de chinezoaică i-am făcut!” Cert este că eu am citit îngrijorare pe chipul dragului meu tată, în niciun caz bucurie sau entuziasm. Medicul şi-a dat seama că tat nu vede ce vede el, aşa că a încercat să ne liniştească spunându-ne că rezultatele se vor vedea cu adevărat peste vreo şase luni, pentru că momentan zona este încă inflamată. Motiv pentru care vreo săptămână nu am avut curaj să mă uit în oglindă. Apoi, la o lună după operaţie, când am ajuns la liceu, colegii mei nu încetau să-mi spună că arăt diferit, dar nu ştiau să zică de ce. Pe măsură ce au trecut lunile, toată lumea a realizat că îmi făcusem o rinoplastie. Mă felicit şi acum pentru decizia de acum 20 de ani! Din punct de vedere esthetic este un mare câştig. Însă, din punct de vedere funcţional, am o problemă cu micşorarea cornetelor nazale, fapt cu care se confruntă majoritatea celor care au făcut o rinoplastie cu mulţi ani în urmă. Astăzi, în aceeaşi intervenţie, înţeleg că se “lărgesc” aceste cornet, astfel încât cei care apelează la operaţia estetică să nu aibă problem respiratorii ulterior. Tocmai de aceea este important ca intervenţia să fie făcută de un medic specialist ORL!