Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Rău de mişcare? Învaţă să îl previi!

Mulţi dintre noi am fost suficient de ghinionişti încât să suferim de greaţă sau vărsături atunci când am călătorit cu maşina, avionul sau vaporul şi, deşi răul de mişcare poate fi prevenit, este foarte greu de tratat odată ce s-a instalat.

Şi pentru că se apropie vacanţa de vară, în situaţia în care ştii că vei pleca la drum, ia-ţi câteva măsuri pentru a preveni apariţia acestei probleme.

Disconfortul resimţit în urma răului de mişcare este de foarte multe ori accentuat dăcă eşti anxios – aşa că încearcă să practici yoga sau alte tehnici de relaxare pentru a-ţi ţine corpul şi mintea sub control.

Iată câteva sfaturi uşor de urmat care ar putea să te ajute la combaterea răului de mişcare.

Alege un scaun sensibil

Dacă eşti un pasager adult care călătoreşte cu maşina, stai pe locul din dreapta şoferului sau, mai bine, condu chiar tu. Răul de mişcare pare a nu afecta niciodată şoferul. (Copiii ar trebui să stea întotdeauna pe bancheta din spate. Este mult mai sigur).

În cazul zborului cu avionul, cere personalului aeroportului să îţi dea un loc deasupra aripii sau la geam, unde mişcările sunt mai reduse. Explică motivul pentru care vrei acest lucru – gândul unei pungi de rău de avion pline s-ar putea să îţi asigure atitudinea cooperantă de care ai nevoie.

Pe vapor, cel mai bine este să găseşti un loc spre centrul vasului, unde tangajul este mai mic.

În tren, stai cu faţa în direcţia de deplasare.

Respiră aer rece

Cei afectaţi de răul de mişcare cunosc sentimentul de bine care vine odată cu deschiderea unui geam. Întreabă însă ceilalţi pasageri mai întâi, apoi lasă aerul proaspăt să intre. Dacă eşti pe un vas, mergi pe puntea superioară – indiferent de vreme, pentru a scăpa de interiorul aglomerat. În avion, foloseşte ventilatorul aflat deasupra capului. Aerul s-ar putea să nu fie chiar atât de proaspăt, dar măcar este răcoros.

Ajută-ţi urechea internă asediată de informaţii

Priveşte drept înainte la drumul pe care îl parcurge maşina, sau la linia orizontului dacă te afli pe mare.

Menţine-ţi capul echilibrat pentru a limita stimularea vizuală.

Evită să citeşti sau orice activitate care presupune focalizarea pe obiecte apropiate. Spune-i şoferului că nu este o idee foarte bună să îţi ceară să-i dai indicaţii de pe o hartă.

Nu vorbi despre acest lucru

În cazul în care copilul tău este predispus la rău de mişcare, nu îi mări neliniştea încercând să vorbeşti despre asta înainte sau în timpul călătoriei.

Evită să călătoreşti cu stomacul plin

Evită mesele copioase înainte de a călători: un stomac plin agravează problema

În special, evită mâncărurile grase, prăjite. Acestea agravează greaţa, probabil pentru că sistemul tău digestiv trebuie să muncească mai mult pentru a le digera.

Obţine confort de la mirodenii

Cu două ore înainte de plecare şi la fiecare patru ore după aceea apelează la ghimbir. Acesta îşi face efectul aproape instantaneu şi nu are niciunul dintre efectele secundare ale medicamentelor comerciale. Ia capsule de 100 sau 200mg de extract standardizat; sau poţi mesteca ghimbir proaspăt. Poţi, de asemenea, să bei ceai sau tinctură de ghimbir diluată în puţină apă caldă.

Suplimente de călătorie

Un bun tonic general pentru calmarea nervoasă şi astfel ameliorarea răului de mişcare este magneziul. Ia 500mg, în timpul mesei, cu o oră înainte să pleci.

Vitamina B6 poate fi de ajutor în calmarea stării de greaţă. Doza recomandată este de 100mg cu o oră înainte de plecare şi încă 100mg la două ore după aceea.

Remedii naturale sau homeopate

Ia o doză dintr-un remediu potrivit imediat înainte de a pleca şi apoi, după nevoie, în timpul călătoriei. Întreabă medicul sau farmacistul pentru astfel de produse şi verifică întotdeauna indicaţiile şi contraindicaţiile produsului înainte de a-l lua.



Citește și:
Testul de sarcină: tot ce trebuie să ştii!
Noutăţi pentru sănătate la început de vară!
Fumatul omoară zâmbetul!
GANDUL.RO: A murit la doar 41 de ani în ambulanță! Soțul...
EVZ.RO: Război epocal în Justiţia din România! Ce a spus...
CAPITAL.RO: Se anulează măsurile de relaxare? Nelu Tătaru scoate...
IMPACT.RO: Horoscop SPECIAL. Care sunt cele mai norocoase zodii
Exclusiv Online - 18.06.2015
Nutriționist: ”Fără aceste vitamine nu poți arde grăsimea” Doctorulzilei.ro Nutriționist: ”Fără aceste vitamine nu poți arde grăsimea”
De trei luni captivă în Bali. Lora: „Sunt cea mai bună versiune a mea” Infoactual.ro De trei luni captivă în Bali. Lora: „Sunt cea mai bună versiune a...
Cum și-a manifestat un câine afecțiunea față de stăpânul său care s-a stins Animalzoo.ro Cum și-a manifestat un câine afecțiunea față de stăpânul său care...
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

Cineva va interveni în planurile dumneavoastră şi acest lucru vă va enerva, dar nu este cazul să vă manifestaţi supărarea. Încercaţi să discutaţi nemulţumirile dumneavoastră cu persoana...citește mai departe

×

Gandul.ro
A murit la doar 41 de ani în ambulanță!  Soțul a aflat din presă că femeia nu avea coronavirus A murit la doar 41 de ani în ambulanță!...
Cât câștigă un polițist local care...
CRUNT. Un alt virus MORTAL a început să...
Go4it.ro
O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom. Credea că a oprit camera O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom....
S-a apropiat de o tânără cu o propunere......
Au mers la râu, după carantină. S-a uitat...
ProMotor.ro
Merită să dai banii pe o mașină electrică de 5.000 de euro? Testul adevărului Merită să dai banii pe o mașină electrică...
Nu le mai vrea nimeni? Zeci de mașini electrice...
Este incredibil cât au ajuns să coste...
Descopera.ro
O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe o plajă. „Este o anomalie. Niciodată nu vezi aceste țestoase să facă asta” O țestoasă GIGANT a făcut SPECTACOL pe...
Eșec MAJOR pentru Elon Musk! Momentul ȘOCANT...
Are PROBLEME Ion Iliescu? Cum arată CEASUL...
ULTIMA ORĂ
O senatoare a făcut ceva șocant pe Zoom. Credea că a oprit camera

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .