Diabetul, ameninţarea amară a omului modern

Iar prin “modern” vreau să spun mai degrabă sedentar şi supraponderal (dacă nu de-a dreptul obez). Aşa a devenit omul secolului XXI ţinta diabetului, o boală strict legată de metabolism (totalitatea proceselor prin care organismul se aprovizionează cu energie din caloriile pe care i le servim).
Autor: Andra Nastase
Diabetul, ameninţarea amară a omului modern

Iar prin “modern” vreau să spun mai degrabă sedentar şi supraponderal (dacă nu de-a dreptul obez). Aşa a devenit omul secolului XXI ţinta diabetului, o boală strict legată de metabolism (totalitatea proceselor prin care organismul se aprovizionează cu energie din caloriile pe care i le servim).

Nu eram obişnuiţi să auzim vorbindu-se despre el atât de des. Ne era pomenit destul de rar de medici, iar noi le mai spuneam în glumă celor pe care îi vedeam înfulecând dulciuri “o să dai în diabet!”.

Ţinând cont că este o boală endocrină şi metabolică (legată de mâncare, pe înţelesul tuturor), iar noi am scăpat complet alimentaţia de sub control (dacă nu sunteţi de acord ne putem contra pe tema asta până în zori), era normal să asistăm la o explozie a cazurilor şi să începem să aflăm tot mai multe despre maladia de zahăr, aşa cum e supranumită, şi despre complicaţiile ei teribile.

Un ABC al diabetului

Există trei tipuri de diabet, însă două dintre ele sunt, să le spunem, principale. Avem diabetul de tip I, cel de tip II şi diabetul gestaţional, cel care apare în cazul femeilor însărcinate. Diabetul de tip I este o boală autoimună, ceea ce înseamnă că sistemul imunitar, care ne apără de infecţii, dă greş şi crede că o parte a organismului – şi nu ceva străin, cum ar fi firesc – îi este duşman.

În cazul acesta, sistemul de apărare crede că trebuie să lupte cu celulele din pancreas care produc insulină şi aşa ajunge să le distrugă. Pancreasul începe să fabrice insulină tot mai puţină sau deloc şi aşa apare acest tip de diabet, căruia îi mai spunem şi insulino-dependent. Fără doza zilnică de insulină pacientul nu supravieţuieşte.

Oricât au muncit la asta, oamenii de ştiinţă nu ne pot anunţa clar ce determină organismul să îşi atace celulele. Acest tip de diabet este depistat mai ales la copii şi tineri – din moment ce nu îl fac neapărat de la stilul de viaţă, ci îl au cumva în organism. Dar majoritatea covârşitoare a cazurilor de diabet sunt de tipul II, care nu este insulino-dependent.

În cazul lui, organismul nu se atacă singur, ci nu se mai poate apăra de atacurile la care îl supunem noi. Obezitatea şi lipsa activităţii fizice joacă roluri principale în apariţia lui, pe lângă antecedentele familiale de diabet. Statisticile ne spun că 80% dintre suferinzii de diabet de tip II sunt supraponderali.

Iar îngrijorarea cea mare vine din faptul că îmbolnăvirea nu mai apare ca până acum la vârste adulte – foarte, foarte mulţi copiii şi tineri primesc diagnosticul, semn clar că stilul prost de viaţă contează enorm.

Americanii spun chiar că pentru prima oară în istoria lor medicală, numărul celor de vârste fragede care suferă de diabet de tip II (considerat o boală a celor peste 30-40 ani) l-a depăşit pe cel al bolnavilor tineri de diabet de tip I (considerat o boală care apare la vârste mici). Spre deosebire de diabetul de tip I, boală autoimună, în cel de tip II pancreasul produce suficientă insulină, însă organismul nu o poate folosi aşa cum ar trebui.

Sau produce mai puţină, decât ar fi normal. Oricum ar fi, există o problemă. Ca să înţelegem de ce este atât de importantă insulina, trebuie să îi ştim rolul: ea ne reglează cantitatea de glucoză din sânge. Ea “hrăneşte” celulele aprovizionându-le cu glucoză (zahăr) şi le dă astfel materie primă pe care ele o transformă în energie.

Scapă astfel sângele de nivelul ridicat de glucoză care se instalează imediat după ce mâncăm. Tot acest hormon, insulina, stochează surplusul de glucoză, dacă şi pentru celule e prea multă.

Când secreţia de insulină nu funcţionează bine ori dacă există rezistenţă la ea în anumite ţesuturi (situaţia de care v-am spus, când organismul o primeşte, dar nu o poate folosi cum trebuie), atunci nivelul zahărului din sânge – glicemia – creşte până la cer, ducând la tot soiul de complicaţii.

Toate tratamentele pentru diabet încearcă să ţină glicemia sub control ca să nu sufere şi inima, ochii, muşchii, nervii, vasele de sânge sau rinichii. O simplă analiză de sânge ne poate arăta dacă suferim de diabet, o boală ticăloasă pentru că uneori este foarte “tăcută” – o putem avea fără nici un simptom ieşit din comun.

Însă uneori ne trimit la doctor: scăderea în greutate, deşi avem un apetit considerabil, greaţa permanentă, oboseala care nu se mai dă dusă, vederea în ceaţă, unele infecţii urinare.
 

Pagina 1 din 3