De ce vorbim singuri?

Nu de putine ori m-am surprins bombanind cate ceva in barba, pe cand ma aflam in casa, pe strada sau chiar la serviciu. Sunt convinsa ca nu sunt singura aflata in profunde dialoguri cu sine, dar ce ne facem cand apar si spectatorii? Meritam sa fim etichetati drept lunatici?
De ce vorbim singuri?
De ce vorbim singuri?

Nu de putine ori m-am surprins bombanind cate ceva in barba, pe cand ma aflam in casa, pe strada sau chiar la serviciu. Sunt convinsa ca nu sunt singura aflata in profunde dialoguri cu sine, dar ce ne facem cand apar si spectatorii? Meritam sa fim etichetati drept lunatici?

„Nu!” sustin specialistii, acest obicei nu constituie o problema de sanatate, desigur – atunci cand nu este insotit de tulburari grave de comportament. Si ce usurare sa aflam ca fenomenul – denumit solilocvie – este unul cat se poate de normal, este un asa-zis reflex cu care ne nastem cu totii si care ne ajuta sa luam decizii! Uneori suntem extrem de implicati intr-o activitate, pierdem contactul cu realitatea si in felul acesta ajungem sa „scapam” cateva cuvinte cu voce tare, fara sa constientizam acest lucru.

Intr-una din cartile sale, psihiatrul de origini spaniole, Luis Rojas Marcos, sustine ca dialogurile pe care le purtam cu prietenii, cu plantele, cu animalul de casa sau cu noi insine sunt factori care ne ajuta sa depasim o situatie de criza. Vorbind de unul singur, reusim sa dminuam intensitatea emotionala care ne impovareaza cateodata mai mult decat putem suporta. In plus, poate fi si o forma de a analiza o situatie, pentru ca apoi sa fim capabili sa luam o decizie.

Traim cu totii sentimente pe care nu le putem exterioriza la momentul genezei lor, potrivit dr. Marcos, iar aceste trairi se acumuleaza la nivelul memoriei emotionale. Cel mai sanatos este sa le eliminam vorbind despre ele, chiar si singuri, aceasta fiind o metoda anti-stres foarte eficienta.

Monoloagele copiilor care se joaca de unii singuri sunt, si ele, sanatoase, ii ajuta sa se adapteze mai usor lumii adultilor, sa-si dezvolte imaginatia si sa se exprime. Studiile arata ca intre 20 si 60% dintre comentariile pe care copiii sub 10 ani le fac constituie dialoguri cu ei insisi.

Cand ar trebui sa ne ingrijoram?

Cand ne facem planuri in metrou, in drum spre casa, dupa 12 ore de munca, iar cateva dintre socoteli mai scapa urechilor celorlalti calatori nu ar trebui sa fim ingrijorati. Exista insa situatii in care vorbitul de unul singur ar trebui sa atraga atentia cadrelor medicale specializate.

Atunci cand persoana in cauza ii raspunde unei alte entitati imaginare, repeta fraze cu anumita frecventa si intonatie, este incoerenta, violenta, in combinatie cu alte tulburari de comportament, ar putea fi vorba despre psihoza sau schizofrenie.