CREIERUL, organul transformării

Studiile arată că 90% dintre gândurile oamenilor sunt negative. Explicaţia constă în faptul că, stresul zilnic activează “sistemul de supravieţuire” şi tiparele de comportament înrădăcinate. Însă prin antrenament mental, autodisciplină şi perseverenţă, meditaţie şi expunere sistematică la experienţe noi şi, bineînţeles, cu ajutorul nepreţuit al creierului, schimbarea este la îndemâna oricui.
CREIERUL, organul transformării

Studiile arată că 90% dintre gândurile oamenilor sunt negative. Explicaţia constă în faptul că, stresul zilnic activează “sistemul de supravieţuire” şi tiparele de comportament înrădăcinate.

Însă prin antrenament mental, autodisciplină şi perseverenţă, meditaţie şi expunere sistematică la experienţe noi şi, bineînţeles, cu ajutorul nepreţuit al creierului, schimbarea este la îndemâna oricui.

Toate elementele care ne alcătuiesc, ceea ce numim “eu” şi “tu” – gândurile, visele, amintirile, speranţele, sentimentele, închipuirile, temerile, priceperile, obişnuinţele, durerile şi bucuriile – sunt inscripţionate în dantelăria vie a celor 100 de miliarde de celule cerebrale.

Chiar şi cea mai neînsemnată informaţie pe care ai dobândit-o a făcut ca micile celule cerebrale să stabilească noi conexiuni între ele, iar tu nu mai eşti ce erai.

Suntem un edificiu în construcţie. Celulele nervoase care ne conturează ca indivizi se află într-un proces de permanentă organizare. Creierul nu este nici pe departe static, rigid şi fix – celulele lui sunt mereu remodelate şi reorganizate de gândurile şi experienţele fiecăruia.

Simţurile sunt cele care, prin intermediul diferitelor experienţe, scriu povestea identităţii pe tabla propriei minţi. Marea noastră măiestrie constă în dirijarea cu acurateţe a acestei remarcabile orchestre alcătuite de creier şi minte şi astfel ne putem orienta activităţile mentale.

Boala e creată de gene?

Se poate merge cu speculaţia dincolo de opinia cea mai recentă, potrivit căreia mediul activează genele care declanşează/generează boală? Este oare posibil ca, acţionând asupra propriului mediu intern, independent de cel extern, să ne putem păstra sau modifica genele?

Există un volum de cunoştinţe în continuă îmbogăţire, care scoate în evidenţă efectele stresului asupra organismului omenesc. Viaţa în condiţii de stres înseamnă a trăi într-o stare primitivă de supravieţuire, aceeaşi pentru majoritatea speciilor.

Când trăieşti în circumstanţe de supravieţuire, îţi limitezi evoluţia, deoarece substanţele chimice specifice stresului îţi vor determina întotdeauna creierul, altfel capabil de gânduri măreţe, să acţioneze aşa cum îi dictează propriile substraturi chimice, tu apropiindu-te astfel mai mult de animal şi depărtându-te de sorgintea ta divină.

Vinovate de declanşarea tendinţei de alterare a stării interne sunt substanţele chimice caracteristice stresului, primele care apasă pe butonul distrugerii celulare. Ceea ce slăbeşte organismul nu sunt stările repetate de stres acut, ci perpetuarea stresului de lungă durată, cronic.

De exemplu, dacă situaţia profesională îţi displace atât de mult, de ce nu cauţi pur şi simplu alta? Dacă în viaţa personală există lucruri care te fac să suferi, de ce nu le schimbi? Chiar dacă pare imposibil, eliberarea de aceste stări interioare de tulburare emoţională nu este atât de dificilă pe cât pare. Schimbarea este un cuvânt plin de forţă şi ea poate fi realizată, dacă-ţi doreşti! 

Ca să evoluezi, caută noi experienţe

Pe lângă învăţare, cea de-a doua cale de creare de circuite sinaptice în neocortex este prin experienţele pe care le trăim. Experienţa îmbogăţeşte creierul şi, din acest motiv, ea creează cele mai puternice şi mai durabile conexiuni sinaptice. “Experienţa este cel mai bun profesor” – o afirmaţie ce-şi păstrează şi-şi dovedeşte în timp valabilitatea.

Dacă activităţile de învăţare au toate ca obiectiv crearea capacităţii de reactualizare a informaţiei, atunci experienţa – sub formă de amintiri episodice asociate cu o informaţie cunoscută, stocată în neocortex – o definitivează. Succesul speciei umane în evoluţie se bazează pe capacitatea noastră de a învăţa din experienţe, adaptându-ne apoi, schimbându-ne sau modificându-ne comportamentele cu proxima ocazie.

De fapt, pe măsură ce adoptăm experienţe noi şi îmbogăţite pentru a crea noi conexiuni sinaptice, potenţialul nostru de creştere cerebrală se măreşte exponenţial, deoarece pornim de la un cortex cerebral lărgit. Volumul mai mare al creierului permite existenţa unui număr mai mare de neuroni, ceea ce înseamnă şi un număr mai mare de conexiuni potenţiale şi o predispoziţie mai accentuată către învăţare.

Experienţele variate marchează noi rute pe neocortex care vor fi apoi accesate ca amintiri mai puternice, mai durabile. Şi, cu cât este mai bogată noua experienţă sau cu cât devine creierul mai exersat într-un domeniu, cu atât reţelele nervoase din creier se interconectează mai vast, se modifică şi se îmbogăţesc mai mult, devenind mai complexe.

Exersarea mentală şi arta meditaţiei

S-ar putea să te întrebi cine mai are timp de exerciţiu mental. Chiar dispunem de 1 oră pe zi pe care s-o dedicăm pentru nimic altceva decât să ne gândim cum să fim altcineva? Se poate cineva aştepta de la mine să stau pe loc atâta timp? Lucrul de care s-ar putea să nu-ţi dai seama este că, dacă exersezi aşa cum trebuie, nu vei avea nici o amintire referitoare la spaţiu sau timp, iar ora menţionată mai sus ţi se va părea 5 minute.

Toată activitatea lobului frontal nu înseamnă altceva decât luarea de decizii şi folosirea voinţei ca să faci alegeri, să-ţi planifici acţiunile şi să-ţi dezvolţi un simţ al viitorului. Oricât de copleşit te-ai simţi să stai în linişte cu tine însuţi, este totuşi necesar. Mai toţi în jur se plâng că sunt suprasolicitaţi şi suprastimulaţi şi că tânjesc după câteva clipe de pace şi linişte.

Pacea şi liniştea însă se dovedesc de multe ori un fel de diversiune inconştientă, ceea ce presupune că lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare conştientă – iar exersarea mentală tocmai asta este.

Îndrăgosteşte-te profund şi total!

De exemplu, îndrăgosteşte-te de o idee despre tine sau despre universul tău, pe care îţi doreşti să o vezi fructificându-se. Motivul e simplu. Dragostea este un factor motivant foarte puternic. Procesele chimice cerebrale implicate în dragoste sunt complet diferite de cele pe care le producem în regim de supravieţuire.

Cert este că, îndrăgostindu-te de idealul tău, te ataşezi chimic de noua versiune a sinelui tău. Trebuie să te ataşezi de un model de gândire care să te inspire, să te revigoreze şi să te vindece neîncetat.

“Antrenează-ţi creierul! Strategii şi tehnici de transformare mentală” de Joe Dispenza, Editura Curtea veche, 554 pag., 39 lei