România, destinaţia preferată a străinilor pentru efectuarea operaţiilor estetice

În ultimii ani a luat naştere un fenomen mai puţin întâlnit până acum la noi: turismul medical. În condiţiile în care românii cu situaţie financiară bună se tratează în străinătate, în ultima perioadă asistăm la venirea străinilor în ţara noastră pentru anumite proceduri chirurgicale. Cei care îşi doresc operaţii estetice la preţuri mult mai mici decât în ţara lor apelează din ce în ce mai des la medicii de la noi.
România, destinaţia preferată a străinilor pentru efectuarea operaţiilor estetice

În ultimii ani a luat naştere un fenomen mai puţin întâlnit până acum la noi: turismul medical. În condiţiile în care românii cu situaţie financiară bună se tratează în străinătate, în ultima perioadă asistăm la venirea străinilor în ţara noastră pentru anumite proceduri chirurgicale. Cei care îşi doresc operaţii estetice la preţuri mult mai mici decât în ţara lor apelează din ce în ce mai des la medicii de la noi.

Am stat de vorbă cu Dr. Dragoş Zamfirescu, preşedintele ACPR (Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România) şi mi-am satisfăcut curiozitatea legată de motivul venirii străinilor la noi.

Principalul motiv, am tras eu concluzia în urma discuţiei, este preţul. În România se fac operaţii estetice mult mai ieftine decât în Europa. Iar Europa are, deja, preţuri cu mult mai mici decât SUA. De ce? “Mâna de lucru a medicilor cu experienţă din România este mult mai ieftină în comparaţie cu restul ţărilor europene.”

Acest lucru atrage pacienţi din alte ţări. Pentru că aici, la aceste preţuri, pot fi operaţi de medici cu mulţi ani de experienţă. Şcoala medicală românească de chirurgie estetică este recunoascută la nivel internaţional, tocmai pentru că mulţi medici buni, şcoliţi în România, practică această meserie în toate colţurile lumii, însă la preţuri net superioare.

Preţuri în România versus Europa

Pentru a înţelege mai bine de ce pacienţii din alte ţări aleg România, iată o comparaţie a celor mai cerute operaţii estetice:

  • implant cu silicon – 2.750 de euro România, 5.500 de euro în Franţa, 6.700 de euro în Marea Britanie şi 11.500 de euro în Elveţia;
  • liposucţie – 1.050 de euro în România, 3.000 de euro în Franţa, 5.200 de euro în Marea Britanie şi 6.000 de euro în Elveţia;
  • lifting facial – 2.400 euro în România, 7.000 de euro în Franţa şi Marea Britanie şi 13.500 de euro în Elveţia;
  • rinoplastie – 1.400 de euro în România, 6.000 de euro în Franţa, 5.500 de euro în Marea Britanie, 8.500 de euro în Elveţia;
  • blefaroplastie – 1.300 de euro în România, 4.500 de euro în Franţa, 5.000 de euro în Marea Britanie;
  • abdominplastie – 2.100 de euro în România, 8.500 de euro în Franţa, 7.000 de euro în Marea Britanie, 13.500 de euro în Elveţia.

Se va transforma turismul medical într-un fenomen?

Un avantaj al turismului medical este posibilitatea de a vizita o ţară străină, alături de operaţia de corecţie dorită. De aceea este importantă crearea unui pachet care să ajute clientul atât cu operaţia în sine, cât şi cu călătoria şi ofertele de cazare.

„Profesorul meu din Australia era pe primul loc în lume la operaţiile de vasectomie reversibile. Alături de operaţie, erau incluse ofertele de cazare şi transportul. Or, la noi mai este de lucrat la acest aspect”, ne-a mărturisit Dr. Dragoş Zamfirescu.

În concluzie, în momentul în care clinicile vor face parteneriate cu agenţiile de turism, astfel încât pacientul, după o intervenţie minoră, va putea să dea o fugă şi până la Castelul Bran, atunci, cu siguranţă, numărul va creşte simţitor.