Scleroză multiplă – tratamente noi, necompensate în România

În România, scleroza multiplă afectează circa 7.500 de persoane, aproximativ 70% fiind femei. Vârsta medie pentru diagnosticarea bolii este de 37 de ani.
Scleroză multiplă – tratamente noi, necompensate în România
Scleroză multiplă - progrese în tratament de care pacienţii români nu pot beneficia, foto 123rf.com


Noi cercetări prezentate la cel mai important eveniment ştiinţific din domeniul neurologiei din Statele Unite ale Americii arată că un medicament poate reduce semnificativ riscul de progresie a dizabilităţii la pacienţii cu scleroză multiplă.

În aceste zile are loc la Philadelphia, în Statele Unite, cel mai mare eveniment ştiinţific mondial dedicat afecţiunilor neurologice, a 71-a ediţie a Întâlnirii Anuale a Academiei Americane de Neurologie (AAN). Cu această ocazie, s-au a prezentat date pe termen lung, cu privire la medicamentul Ocrevus (ocrelizumab) care a dovedit o reducere semnificativă a riscului de progresie a dizabilităţii, la pacienţii cu scleroză multiplă primar progresivă, cu cât tratamenul este început mai devreme.

Peste 100.000 de pacienţi au fost trataţi cu ocrelizumab

La nivel global, peste 100.000 de pacienţi au fost trataţi până acum cu acest medicament, care este prima şi singura terapie cu administrare o dată la şase luni, indicată atât pentru scleroza multiplă recurent remisivă, cât şi pentru tratamentul sclerozei multiple primar progresive.

Pentru pacienţii români cu scleroză multiplă medicamentul nu este necompensat


Medicamentul Ocrevus (ocrelizumab) (Roche) este aprobat în peste 85 de ţări din întreaga lume. În România, în urma evaluării, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale prin decizia nr. 322 din 11 martie 2019,  a hotărât includerea condiţionată a medicamentului în lista de compensate, pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu forme recurente de scleroză multiplă (SMR), cu boală activă, definită prin caracteristici clinice sau imagistice. Aceşti pacienţi însă, nu pot beneficia de tratament până când nu sunt îndepliniţi toţi ceilalţi paşi necesari pentru compensarea condiţionată (semnarea contractului cost-volum şi publicarea deciziei în Monitorul Oficial).
Medicamentul a primit decizie de neincludere în lista de compensate din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pentru forma primar progresivă a bolii, pentru care datele prezentate de AAN au dovedit reducerea semnificativă a riscului de progresie a dizabilităţii.