Prima hartă 3D a inimii care sugerează prezenţa unui ”mic creier”

Oamenii de ştiinţă au ilustrat prima hartă 3D a inimii prin care se observă prezenţa unui creier numit sistem nervos intracardiac.
  • Publicat:
Prima hartă 3D a inimii care sugerează prezenţa unui ”mic creier”
FOTO: shutterstock / Prima hartă 3D a inimii care sugerează prezenţa unui ”mic creier”

În principiu, inima este controlată de creier şi sistemul nervos însă, oamenii de ştiinţă au descoperit că inima la rândul ei are un creier de mici dimensiuni numit sistem nervos intracardiac (ICN) care transmite semnale şi ajută inima să pulseze. Sistemul nervos intracardiac este esenţial pentru o bună sănătate şi pentru protecţia împotriva bolilor, însă problema este că oamenii de ştiinţă înţeleg prea puţin cum funcţionează.

Prima hartă 3D a inimii

Pentru prima oară, cercetătorii Universităţii Thomas Jefferson au reuşit să ilustreze structura sistemului nervos intracardiac în detalii 3D, realizând astfel o hartă. Aceşti neuroni joacă un rol crucial pentru sănătatea inimii, pentru că ajută la menţinerea pulsului şi pot proteja împotriva anumitori boli cardiovasculare. Pentru a realiza această hartă, biologul James Schwaber al Universităţii Thomas Jefferson din Philadelphia şi colegii săi de echipă au ilustrat inimile masculilor şi femelelor şobolani printr-o metodă de scanare microscopică numită ”pe muchie de cuţit”, prin care se creează o imagine detaliată a anatomiei inimii. Aceste imagini pot fi mai apoi construite într-un model 3D al inimii. Oamenii de ştiinţă au îndepărtat neuronii individuali şi au măsurat cantitatea de activitate a genelor fiecărei celule.

Aceste măsurători au ajutat la sortarea neuronilor inimii în grupuri. Majoritatea acestor neuroni se aflau în partea de sus a inimii, unde vasele de sânge intră şi ies. O parte dintre aceste noduri erau răspândite în spatele inimii şi se regăseau în abundenţă în partea stângă. Cu o nouă perspectivă a acestor noduri individuale, oamenii de ştiinţă au început să studieze dacă aceste grupuri au funcţii diferite.

”Ceea ce am creat este prima hartă către drumul spre sistemul nervos al inimii care poate fi o referinţă pentru alţi cercetători pentru că răspund la toate întrebările despre funcţiile, fiziologia şi conexiunea neuronilor din sistemul nervos intracardiac (ICN)”, spune unul dintre autorii studiului, medicul Raj Vadigepalli. ”Singurul organ pentru care mai există o astfel de hartă detaliată 3D este creierul”.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”