Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Caută în:

Modificarea embrionilor umani, o soluţie pentru prevenirea afecţiunilor ereditare grave

Procedura de editare genetică ar putea fi permisă în viitor pentru evitarea trasmiterii ereditare a bolilor grave.

Conform celor două instituţii ştiinţifice prestigioase din Statele Unite ale Americii, embrionii umani, spermatozoizii şi ovulele ar putea fi modificate genetic pentru eliminarea genelor care provoacă boli grave.

Raportul realizat de National Academy of Science şi National Academy of Medicine din Statele Unite ale Americii susţine că procedura este „extrem de iligioasă” deoarece orice modificare genetică este preluată de viitoarele generaţii.

„Tehnologia ar putea depăşi o limită etică inviolabilă”, conform raportului.

Cercetătorii susţin că sunt necesare mai multe teste clinice înainte ca terapia să fie aplicată pe oameni. Dar dacă procedura va fi considerată sigură şi eficientă, aceasta va fi utilizată în vitor în cazuri excepţionale, notează The Guardian, citat de Descoperă.ro.

„Am identificat un set strict de criterii care, dacă vor fi respectate, vor permite începerea testelor clinice”, spune Alta Charo, profesor  de drept şi bioetică.

Conform raportului modificarea embrionilor, a spermatozoizilor şi a ovulelor va fi utilizată doar în cazul afecţiunilor grave când nu mai există o altă alternativă.

În cadrul unui studiu publicat în revista Nature Cummunications, experţii de la Universitatea Washington din Seattle au utilizat modificarea genetică pentru a îndepărta genele responsabile pentru distrofia musculară la şoarecii adulţi.

„Suntem departe de aplicarea clinică a inovaţiei, însă rezultate acestui studiu sunt remarcabile”, spune Darrem Griffin, genetician din cadrul Universităţii Kent. 



Citește și:
Ce analize genetice ar trebui să facem obligatoriu înainte de o sarcină şi în timpul ei
3 situaţii medicale în care (deşi nu te aşteptai) te pot ajuta testele genetice
Testele genetice pe embrioni: cum se fac şi cui sunt recomandate
Exclusiv Online - 16.02.2017
Citește pe descopera.ro
Om de ştiinţă: Măsurile luate de Italia în lupta cu COVID-19 sunt GREŞITE Om de ştiinţă: Măsurile luate de Italia în lupta cu COVID-19 sunt...
Un aparat de RESPIRAT pentru pacienţii COVID-19 poate fi folosit în afara secţiilor ATI Un aparat de RESPIRAT pentru pacienţii COVID-19 poate fi folosit în...
Berbec Berbec 21 martie - 20 aprilie

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE: Noi nu dormim de 10 zile, stăm în casă cu copiii, dar nu avem timp să vorbim cu ei, deoarece suntem MEREU pe telefoane! SMS la 8825 pentru DONAȚII Andreea Marin, în lacrimi la GÂNDUL LIVE:...
ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
TRATAMENTUL pentru coronavirus care i-a...
ApropoTv.ro
Yoga şi meditaţie pentru a face faţă anxietăţii coronavirusului Yoga şi meditaţie pentru a face faţă...
Cumpărături „esenţiale” în timpul...
Reclamele adaptate perioadei de coronavirus
Go4it.ro
Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească de pe niciun telefon în 2020! Merg şi pe iOS şi pe Android şi îţi pot salva mult timp Aplicaţiile care nu trebuie să lipsească...
Cum să îţi plăteşti facturile de la...
Dr. Ian Lipkin, EXPERT în epidemii la nivel...
ProMotor.ro
SANDMAN este cel mai tare model Dacia conceput vreodată. Când ar putea deveni realitate? SANDMAN este cel mai tare model Dacia conceput...
ȘOFERIȚA i-a tușit în față și l-a...
Gestul care a INTRIGAT internetul. De ce...
Descopera.ro
Deja se ÎNTÂMPLĂ! Previziunile care vor ZGUDUI lumea in anul 2020 Deja se ÎNTÂMPLĂ! Previziunile care vor...
Specialişti medicali de TOP, despre coronavirus:...
ARMA folosită de Germania în lupta cu...
ULTIMA ORĂ
Prinţesa Maria Teresa a Spaniei, primul membru al unei Case Regale care a murit din cauza noului coronavirus

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .