Laparoscopia şi chirurgia robotică, soluţii perfecte pentru pacientele cu cancer de col

Peste 500 de mii de femei din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancer de col uterin, iar 250 de mii îşi pierd viaţa din cauza acestei afecţiuni. Responsabilă pentru 70 la sută dintre cancerele de col este infecţia cu tulpinile 16 şi 18 ale virusului HPV, extrem de răspândit. Modul de transmitere este pe cale sexuală, iar cele mai multe infectări apar imediat după începerea vieţii intime.
Laparoscopia şi chirurgia robotică, soluţii perfecte pentru pacientele cu cancer de col

Peste 500 de mii de femei din întreaga lume se îmbolnăvesc anual de cancer de col uterin, iar 250 de mii îşi pierd viaţa din cauza acestei afecţiuni. Pentru ţara noastră acest subiect este cu adevărat delicat pentru că suntem fruntaşi în Europa, atât la numărul de îmbolnăviri, cât şi la cel de decese. Responsabilă pentru 70 la sută dintre cancerele de col este infecţia cu tulpinile 16 şi 18 ale virusului HPV, extrem de răspândit. Modul de transmitere este pe cale sexuală, iar cele mai multe infectări apar imediat după începerea vieţii intime.

“În stadiii incipiente, cancerul de col uterin este vindecabil în proporţie de 95 la sută. În cazurile avansate, procentul scade la 30. Succesul terapiilor nu este dictat de vârstă, ci de stadiul în care este depistată boala: dacă este descoperită devreme, boala se poate vindeca şi la 20 şi la 45 de ani”, spune dr. Osman Temizkan, ginecolog.

Boala se instalează mai ales între 35 şi 55 de ani, iar cele mai expuse sunt femeile care neglijează examenul ginecologic şi nu-şi depistează la timp infecţia cu HPV. În plus, riscul de boală creşte la persoanele care-şi încep viaţa sexuală mai devreme de 20 de ani, au parteneri sexuali multipli, nu se protejează, au carenţe de vitamina A, vitamina C şi acid folic, fumează sau au rude de gradul 1 cu cancer de col uterin. Un simplu test extrem de accesibil poate evidenţia modificările care preced cancerul de col uterin.

“Femeile active sexual, cu vârsta peste 21 de ani, trebuie să-şi facă testul Babeş-Papanicolau o dată la 3 ani până la vârsta de 30 de ani. Dacă există suspiciuni de cancer, atunci recomandăm şi testarea pentru tulpinile HPV. După vârsta de 30 ani, se recomandă testarea Babeş-Papanicolau împreună cu testarea pentru HPV, o dată la 5 ani, până la vârsta de 65 de ani, chiar în lipsa unor suspiciuni de cancer”, declară medicul.

Testarea pentru HPV, alături de Babeş-Papanicolau, creşte şansele depistării precoce a modificărilor precanceroase, arată rezultatele unui studiu amplu făcut de medici americani şi britanici pe un grup de 450 de mii de femei. În plus, medicii sfătuiesc reprezentantele sexului frumos să vină la medic pentru orice secreţie sau sângerare anormale, disconfort în timpul actului sexual sau dureri de spate, care pot fi semne de cancer.

“Dacă testul Babeş-Papanicolau sugerează prezenţa unei transformări maligne, este necesară efectuarea unei biopsii. Aceasta se face în cadrul colposcopiei, care ne oferă o bună vizualizare microscopică a zonei afectate. Cu ajutorul acestei metode, putem recolta celule din mai multe zone potenţial afectate, cu minimum de disconfort pentru paciente. Apoi, analiza probelor care se recoltează foarte uşor ne permite să identificăm celulele maligne, tipul de cancer, stadiul bolii şi răspândirea acesteia”, explică dr. Osman Temizkan.

Experţii spun că speranţa de viaţă este una extrem de bună dacă pacientele ajung la medic în stadiu incipient de boală. În fazele de început ale bolii, echipele multidisciplinare de medici experimentaţi pot păstra intacte atât funcţia sexuală, dar şi capacitatea femeii de a obţine pe cale naturală o sarcină şi şi de o a duce la bun sfârşit.

“Dacă vorbim despre un cancer de col depistat în stadiu incipient, tratamentele performante precum laparoscopia şi chirurgia robotică nu afectează deloc viaţa sexuală a pacientei. Asta pentru că metodele aplicate de noi cu succes protejează cu brio inervaţia zonei genitale tratate. Echipele de chirurgi cu experienţă vor putea îndepărta ţesutul bolnav, cu protejarea celui sănătos şi, astfel, funcţiile aparetelor genital şi urinar nu vor fi deloc afectate. În stadiile avansate de boală, când tratamentul chirurgical este completat de radioterapie, atunci viaţa sexuală, capacitatea reproductivă şi funcţia urinară pot fi afectate din cauza sesiunilor repetate de expunere la iradiere”, adaugă ginecologul.

Recuperarea după o astfel de intervenţie chirurgicală durează puţin, iar pacienta poate pleca acasă după două zile. Dacă pacienta are nevoie de radioterapie sau de chimioterapie, aceste proceduri se pot aplica la 15 zile de la intervenţie. Cât despre monitorizarea cazurilor, pacientele revin la control după 3 luni.

La ora actuală, vaccinul anti HPV poate preveni 90 la sută dintre cancerele de col uterin pentru că formulele avansate oferă protecţie împotriva tuturor tulpinilor periculoase de virus. Acesta are eficienţă maximă la tinerele cu vârstele între 9 şi 26 de ani, dacă nu au intrat niciodată în contact cu virusul.
 

Tags:
Cel mai nou articol Video:
Dr. Diana Ionescu: laserul în parodontoză și alte afecțiuni stomatologice