Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Diabetul de tip 1, în vizorul oamenilor de ştiinţă. Ce rol vor avea în viitor celulele stem

Până acum, celulele stem au fost folosite pentru a trata pacienţi cu boli grave precum leucemia, dar nu numai. În acelaşi timp se realizează diverse studii care să dovedească faptul că aceste celule „minune” pot fi folosite şi în tratarea altor boli, până acum incurabile.

Spre exemplu, în Australia, la Spitalul de Copii din Westmead, se desfăşoară primul studiu care examinează posibilitatea de a folosi celulele stem ca tratament preventiv pentru diabetul de tip 1. Pentru această boală nu există niciun tratament preventiv, dar nici definitiv, cu toate că această afecţiune trebuie gestionată pe termen lung, afectând grav calitatea vieţii pacientului.

Apariţia diabetului de tip 1 a fost asociată cu un istoric relevant în familie, iar detecţia unor anticorpi poate însemna un risc şi mai crescut. Studiul care se desfăşoară acum în Australia se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 1 an şi 12 ani, cu istoric de diabet în familie şi cărora le-au fost prelevate celule stem la naştere.

După ce au fost înscrişi în studiu şi au fost efectuate analize suplimentare, riscul apariţiei unor complicaţii se reevaluează pentru a se decide exact care sunt participanţii la acest tratament preventiv.

Acest studiu reprezintă o premieră în domeniul tratamentelor cu celule stem, pentru că este pentru prima dată când acestea sunt folosite pentru prevenirea unei afecţiuni, iar prin intermediul acestui studiu se doreşte scrierea unui nou capitol în domeniul tratamentelor cu celule stem”, a spus profesorul Maria Craig, autorul studiului.

În plus, trebuie subliniat faptul că la acest studiu se pot înscrie numai copiii cărora le-au fost recoltate celulele stem la naştere.



Citește și:
10 lucruri despre celulele stem pe care orice părinte trebuie să le cunoască
Cum se regenerează memoria cu celule stem
Tot ce trebuie să ştii despre celulele stem!
Pro şi contra celulelor stem
Exclusiv Online - 25.11.2016
Citește pe descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice. ''Este de trei ori mai mare decât TROIA'' Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice....
Nichita Stănescu, geniul RĂSFĂŢAT de Ceauşeşti care ''a făcut un pact DIAVOLUL'' Nichita Stănescu, geniul RĂSFĂŢAT de Ceauşeşti care ''a făcut un...
Săgetător Săgetător 22 noiembrie - 20 decembrie

Este o lună ideală pentru a vă răsfăţa, fie la coafăr sau cosmetică. De asemenea, o vizită prin magazine vă va ajuta să vă îmbunătăţiţi garderoba. O întâlnire neaşteptată provoacă...citește mai departe

×

Zf.ro
eMag te ajută să faci bani. Cum poţi să câştigi zeci de mii de lei prin eMag eMag te ajută să faci bani. Cum poţi...
Se vinde TOT! Cum puteţi cumpăra imobiliare...
S-a terminat cu cozile la stat şi cu aşteptatul...
BusinessMagazin.ro
Vrei sa iţi cumperi o MAŞINĂ IEFTINĂ? ANAF scoate la licitaţie mai multe maşini la preţuri de nimic Vrei sa iţi cumperi o MAŞINĂ IEFTINĂ?...
BREAKING NEWS: Este oficial! Începe construcţia...
Catastrofă la graniţa cu România: Moartea...
Mediafax.ro
Caz tulburător de „bullying”. O adolescentă  de 16 ani s-a sinucis pentru că nu mai suporta să fie hărţuită de două colege de şcoală Caz tulburător de „bullying”. O adolescentă...
Orban a concediat consiliera care câştiga...
Ciocolata care creşte virilitatea, o „Viagra...
Gandul.info
Un nou medicament ar putea trata leucemia fără reacţiile toxice ale tratamentelor actuale Un nou medicament ar putea trata leucemia...
Rămâi fără cuvinte! Cea mai emoţionantă...
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine....
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
FOTO. CE IMAGINI: Oana Roman divorţează şi nu mai are inhibiţii! Vedeta s-a pozat în lenjerie intimă FOTO. CE IMAGINI: Oana Roman divorţează...
ULTIMA ORĂ! Petruţa, fosta soţie a lui...
FOTO. Cum arată actuala soție a lui Florin...
ApropoTv.ro
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită între timp starletă porno. Cum arată acum De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
Destinaţii alternative de Crăciun care...
Go4it.ro
Voia să îi facă o surpriză iubitului de ziua lui, dar o notificare de pe telefon a dat totul peste cap. „Nu vreau să mai aud de el” Voia să îi facă o surpriză iubitului...
Care sunt cele mai căutate clipuri de ROMÂNI...
Pericolul de pe birou. Îl folosesti zi...
ProMotor.ro
Un şofer a filmat SCENA vieţii. FEMEIA din maşina din faţă avea să-i arate ceva de NEUITAT. VIDEO Un şofer a filmat SCENA vieţii. FEMEIA...
Cel mai sexy inginer de la DACIA a uimit...
TIPA a alimentat şi s-a dus să plătească....
Descopera.ro
Descoperirea SECOLULUI în România, după nouă ani de săpături arheologice. ''Este de trei ori mai mare decât TROIA'' Descoperirea SECOLULUI în România, după...
Nichita Stănescu, geniul RĂSFĂŢAT de...
Cel mai REVOLUŢIONAR proiect de infrastructură....
ULTIMA ORĂ
Fosta iubită a unui mare fotbalist român, în comă la spital, după ce a fost găsită pe liniile de cale ferată

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.