Tipuri de masaj, beneficiile şi contraindicaţiile masajului

Masajul presupune manipularea straturilor superficiale şi profunde ale muşchilor şi a ţesutului conjuctiv în scopul relaxării şi a stării de bine.
  • Publicat:
Tipuri de masaj, beneficiile şi contraindicaţiile masajului

Autor: Nicoleta Ghena, absolventă a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie şi co-fondator Kineto Help Bucuresti. Pasionată de mişcare şi de viaţă sănătoasă în toate aspectele ei, ea promovează terapia prin mişcare drept una dintre cele mai eficiente tehnici de recuperare medicală, de pierdere a kilogramelor în exces şi de recăpătare a mobilităţii şi energiei, atât de necesare în viaţa de zi cu zi.

Masajul presupune manipularea straturilor superficiale şi profunde ale muşchilor şi a ţesutului conjuctiv în scopul relaxării şi a stării de bine.

Cuvântul provine din arăbescul ”massa” ce înseamnă a atinge, a simţi sau a manipula. Masajul implică acţionarea asupra corpului cu o presiune structurată, nestructurată, staţionara sau în mişcare-tensiune, mişcare, vibraţie, manual sau cu ajutorul unor părţi mecanice.
Ţesuturile vizate pot include muşchi, tendoane, ligamente, piele, articulaţii, sau alte ţesuturi de tip conjunctiv, şi de asemenea şi vasele limfatice sau organele din sistemul gastrointestinal. Masajul poate fi aplicat cu ajutorul mâinilor, a degetelor, coatelor, genunchilor şi picioarelor. Există peste 80 de modalităţi de masaj cunoscute. 

Această terapie alternativă, aduce beneficii organismului, cum sunt cele pentru imunitate, tensiune, tonus muscular şi circulaţie sanguină.

Fie că e vorba de un masaj de relaxare, anticelulitic, terapeutic (de recuperare după diferite afecţiuni medicale) sau de altă natură, toate au un singur scop, acela de a remedia problemele din organism şi să readucă echilibrul energetic în corp în vederea promovării sănătăţii.

Masajul de relaxare

Cuprinde mai multe forme de masaj, se folosesc mişcări şi tehnici uşoare, blânde şi relaxante. Ajută la eliminarea stresului din organism, la relaxarea generală a organismului, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, dar şi elimină tensiunile articulare, stimulează limfa, detensionează muşchii contractaţi, echilibrează sistemul nervos, calmându-l şi stimulându-l. Este recomandat şi femeilor însărcinate.

Masajul terapeutic

Sau masaj de remediere este considerat o formă de tratament paramedicală în urma unei afecţiuni şi nu numai. Acesta se realizează pe zona tensionată, în scopul de a ameliora simptomele apărute. Masajul terapeutic face parte din procedurile de recuperare medicală şi este un bun tratament pentru afecţiunile motorii.
De asemenea, el stimulează circulaţia sângelui, are efect antialgic, îmbunătăţeşte mobilitatea articulară şi metabolismul local. Şi, nu în ultimul rând, masajul terapeutic aduce beneficii considerabile în afecţiuni precum hernia de disc, discopatia şi spondiloză cervicală, artroza, tendinita şi multe altele. Se fac mai multe şedinţe consecutive până la vindecarea completă.

Masajul sportiv

Este o parte esenţială a oricărui antrenament fizic pentru sporturile de performanţă. Tehnicile sau tipurile de masaj folosite au scopul de a creşte performanţele sportivului, dar şi de a ajuta în recuperarea de după accidentări sau leziuni. Există 4 tipuri de masaj sportiv: ante-eveniment, post-eveniment, de refacere şi de reabilitare.

Masajul aromatic

Combină eficient uleiurile esenţiale folosite în aromoterapie, cu tehnici de masaj speciale în scopul promovării sănătăţii emoţionale şi fizice ale pacientului. Se merge pe ideea de a restabili armonia minte-corp, echilibează sănătatea emoţională şi fizică a unei persoane, care este atât de importantă.

Reflexoterapia

Este o parte a reflexologiei şi un tip de masaj special. Se foloseşte prin tehnici de apăsare şi stimulare a punctelor reflexogene de la nivelul tălpilor şi a palmelor. Prin acestea se stimulează anumite zone din organism şi se repun în funcţiune organe şi zone afectate de boli. Reflexoterapia este contraindicată femeilor însărcinate.

Drenajul limfatic

Drenajul limfatic constă într-un preso-masaj, în care se acţionează asupra ganglionilor limfatici. Efectele masajului de drenare se vor simţi imediat prin dinamizarea circulaţiei limfei, întărirea sistemului imunitar, eliminarea toxinelor din corp, intensificarea curentului limfatic şi eliminarea apei din organism.

Masajul capilar

Masajul capilar este indicat pentru a reduce durerile de cap şi cefaleea, fiind în acelaşi timp decontracturant. Are că efect relaxarea, stimulează şi echilibrează circulaţia sanguină la nivelul capului, reface buna dispoziţie, stimulează capacitatea de concentrare şi de gândire, dar în acelaşi timp întăreşte rădăcina părului şi reduce căderea acestuia.

Masajul facial

Este o terapie ce include nu doar faţă, ci şi gâtul şi decolteul. Are efect calmant, reda elasticitatea şi supleţea tenului, reduce ridurile şi ajută la ridicarea pomeţilor. Masajul facial, eliberează stresul acumulat în corp, încetineşte procesul de îmbătrânire şi ajută la oxigenarea celulelor, eliminând astfel toxinele.

Masajul anticelulitic

Masajul anticelulitic este acel tip de masaj aplicat local pe zonele afectate de celulită, în scopul de reducere a acesteia. Se face de obicei pe şolduri, picioare, fese şi abdomen. Pentru un efect mai bun, se recomandă folosirea unor uleiuri sau creme speciale. 

Indicaţiile masajului:

  • afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatismale, neurologice, posttraumatice, psihogene -afecţiuni articulare, miozite, miofasciite, nevrite şi polinevrite, retracţii musculo-tendinoase, contracturi musculare, hipotrofii şi atrofii musculare de diferite cauze, 
  • afecţiuni ale aparatului cardiovascular – staze venoase şi limfatice, cu edeme circulatorii periferice,
  • afecţiuni ginecologice – inflamaţii cronice, ptoze uterine, aderenţe,
  • afecţiuni psihogene – forme de nevroză astenica, spasmofilii, distonii neurovegetative, 
  • pediatrie – anemii, rahitism, sindroame hipoanabolice,
  • geriatrie – tratament de întreţinere şi stimulare a musculaturii sceletice şi a metabolismului diminuat
  • optimizarea formei sportive,
  • sedentarism,
  • îmbunătăţeşte consistenţa, elasticitatea şi mobilitatea pielii,
  • creşte supleţea şi ameliorează circulaţia sângelui la nivelul ţesutului subcutanat şi conjunctiv, 
  • stimulează resorbţia produşilor din jurul leziunilor cu refacerea mai rapidă a ţesuturilor respective cu grăbirea cicatrizarilor,
  • îmbunătăţeşte circulaţia sângelui, cu creşterea cantităţii de oxigen de la nivelul ţesuturilor şi cu eliminarea mai rapidă a toxinelor provenite din activitatea muşchilor,
  • activarea limfei.

Contraindicaţiile masajului:

  • afecţiuni maligne sau cu potenţial de malignizare prin masaj,
  • afecţiuni cutanate (boli de piele)
  • stare febrile,
  • afecţiuni inflamatorii osoase şi osteoarticulare, 
  • tuberculoză cu diferite localizări,
  • tromboflebite şi tromboze,
  • afecţiuni cardiovasculare acute,
  • afecţiuni pulmonare acute,
  • afecţiuni acute ale tubului digestive,
  • manifestări hemoragice,
  • boli psihice majore
Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”