Centella asiatica, o minune pentru piele

Centella asiatica ajută la îmbunătățirea circulației, iar astfel crește producția de colagen, îmbunătățește fermitatea și elasticitatea pielii.
  • Publicat:
Centella asiatica, o minune pentru piele
Centella asiatica, ingredientul minune pentru piele

Centella asiatica, cunoscută și ca cica, Brahmi, gotu kola sau iarba tigrului este o plantă medicinală bogată în antioxidanți folosiți pentru tratarea și vindecarea rănilor. Legenda spune că atunci când erau răniți, tigrii se rostogoleau în această plantă pentru a se vindeca, iar de aici provine și numele de ”iarba tigrului”. Această plantă se folosește și în prezent și este ideală pentru toate tipurile de ten.

Conține o concentrație uriașă de aminoacizi, beta-caroten și acizi grași.

Cum funcționează Centella asiatica?

Datorită proprietăților sale antiinflamatorii crește hidratarea pielii și ajută la repararea pielii urscate, roșii și iritate. Din acest motiv se recomandă pentru tratarea diferitor afecțuni de piele, în special pentru cele cu simptome precum roșeață sau aspect aspru (eczema și psoriazis). De asemenea, centella asiatica ajută la îmbunătățirea circulației, iar astfel crește producția de colagen, îmbunătățește fermitatea și elasticitatea pielii.

Cum se folosește?

Extractul de centella asiatica poate fi integrat în rutina de îngrijire a pielii cu ajutorul produselor de curățare și îngrijire: clenaser, toner, serum și creme. Cremele și serumurile sunt alegerea potrivită deoarece rămân pe piele pentru mai mult timp, iar astfel eficacitatea este maximă. Din fericire, acest ingredient poate fi folosit atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții și se recomandă aplicarea lui peste retinoid (atunci când este aplicat seara), deoarece retinoizii pot agrava pielea, iar centella asiatică ajută la prevenirea iritațiilor.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”