Balonarea: de ce apare şi cum o tratăm

Nu există adult care să nu se fi simţit balonat măcar o dată în viaţa lui. Cel puţin aşa spun studiile. Află mai jos care sunt cauzele balonării şi cum o poţi trata.
Balonarea: de ce apare şi cum o tratăm


Balonarea sau meteorismul abdominal este unul din cele mai frecvente simptome cu care se confruntă majoritatea adulţilor, cel puţin o dată viaţă. Balonarea, prin definiţie, distensia abdominală, poate fi însoţită de eructaţii, flatulenţă, disconfort abdominal şi senzaţie de plenitudine. Am stat de vorbă cu Dr. Raluca Oprea, medic specialist gastroenterolog, despre ce înseamnă şi cum poate fi tratată balonarea.


Înainte de masă în tractul digestiv există un volum de 100-200 ml de gaz, ce poate creşte până la 65 % după masă. Volumul de gaz din lumenul intestinal este determinat de echilibrul dintre aportul de gaz ( înghiţire, producţia la nivelul lumenului – interiorul tubului digestiv- prin digestia alimentelor, fermentarea bacteriană, difuzia de la nivelul sângelui) şi eliminarea acestor gaze ( eructaţii, absorbţia la nivel sanguin, flatulenţă).

Balonarea: de ce apare

Sunt mai multe motive ce provoacă balonarea:

Alterarea bacteriilor din colon. În tractul gastrointestinal există peste 500 de specii de bacterii, iar o alterare la nivelul florei colonice poate duce la distensie abdominală.
Aerofagia =înghiţirea aerului. Cantităţi crescute de aer sunt înghiţite prin mâncatul rapid sau “pe fugă”, mestecatul gumei sau fumat. De asemenea, aerofagia este o manifestare a anxietăţii.
Modificarea diafragmului. Cavitatea abdominală are ca şi “pereţi” diafragmul, coloana vertebrală şi muşchii abdominali. Chiar dacă nu există o creştere a volumului intraabdominal de gaze, o modificare a acestor pereţi poate duce la o senzaţie de balonare, cum ar fi: o musculatură  abdominală slăbită, uneori prin intervenţii chirurgicale la acest nivel, sau o creştere în greutate. În mod normal abdomenul se adaptează în funcţie de conţinut, prin coordonarea diafragmului şi a muşchilor abdominali. Balonarea apare atunci când aceste structuri nu se coordonează, muşchii abdominali se relaxează, iar diafragmul se contractă şi coboară. Toate acestea fac ca chiar şi o creştere mică a volumului de gaze, să devină un disconfort.
Alimentaţia. O parte din structura carbohidraţilor  din grâu (paşte, pâine albă), ovăz, porumb, cartof nu se absorb în intestin. Mulţi adulţi au intoleranţă la lactoză, cauzată de o reducere a sintezei de lactază- enzima care ajută la distia produselor lactate. Fructele şi legumele conţin oligozaharide care sunt fermentate uşor de bacteriile colonice, iar fermentaţia duce la balonare. La fel, fibrele fermentabile sunt un substrat pentru producţia de gaze.
Băuturile carbogazoase. În băuturile carbogazoase şi sucuri există o cantitate mult prea mare de fructoză ce depăşeşte capacitatea de absorbţie a organismului.

Balonarea, semn al altor boli

Balonarea poate fi de asemenea un simptom al mai multor patologii: sindromul de intestin iritabil, constipaţia, boala celiacă, dispepsie, gastropareza ( în special la pacienţii diabetic), boală de reflux gastroesofagian, gastroenterite virale, anxietatea, de aceea este foarte important să consultăm un medic gastroenterolog când aceste simptome persistă.
Alte simptome “de alarmă” ce însoţesc balonarea şi ar trebui să ne trimită la medic sunt durerile abdominale, vărsăturile , scăderea în greutate involuntară, diareea persistentă, scaunele cu sânge.

Balonarea: cum o tratăm?

·      Combaterea constipaţiei, având în vedere că cei mai mulţi pacienţi care se plâng de balonare suferă de asemenea şi de constipaţie

·      Modificarea stilului de viaţă prin includerea în rutină de zi cu zi a efortului fizic şi modificarea dietei
Ultimele studii arată că dieta FODMAPs  aduce beneficii în ceea ce priveşte balonarea. Această este o dietă săracă în oligozaharide, dizaharide, monozaharide. Exemplu de alimente de evitat: usturoi, ceapă, grâu, secară, pâine albă, conopidă, ciuperci, fasole,mazăre, cârnaţi, îndulcitori alimentari. Este foarte important ca această dietă să fie indicată de un medic specialist .
Medicaţia pentru balonare trebuie administrată la indicaţia unui medic, deoarece foarte mulţi pacienţi încearcă mai multe medicamente, având ca recomandări diverse surse : reclame tv, internet, cunoscuţi, fără a avea rezultatul dorit.

·      Combaterea stressului şi a anxietăţii

Prin urmare, fiţi atenţi când apare şi cât durează balonarea. Indicat ar fi să mergeţi, totuşi, la un medic specialist gastroenetrolog.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Dr. Raluca Oprea - Medic Primar Medicină Internă și Medic Specialist Gastroenterologie
Dr. Raluca Manuela Oprea, parte a echipei BariClinic, este membră a Societăţii Române de Gastroenterologie și Hepatologie, a Societăţii Române de Endoscopie Digestivă, cât și a Societăţii Europene de Endoscopie Digestivă. În plus, de-a lungul timpului Dr. Oprea a fost co-autor a 4 volume ...
citește mai mult
14 idei pentru a trăi mai mult
14 idei pentru a trăi mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”