Autism: apariţie, diagnostic şi tratament

Autismul reprezintă tulburarea de neurodezvoltare, cu interacţiunea socială afectată, comunicare deficitară şi comportament restricţionat şi repetitiv.
Autism: apariţie, diagnostic şi tratament

Autismul pare să aibă rădăcinile în dezvoltarea timpurie a creierului. Cu toate acestea, cele mai evidente semne de autism şi simptome ale acestuia tind să apară între vârstele de 2 şi 3 ani. Creşterea gradului de conştientizare a autismului este un aspect cheie al societăţii contemporane. Iată câteva informaţii cheie despre dezvoltarea şi manifestările acestuia.

Autismul este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată de o interacţiune socială afectată, comunicare verbală şi non-verbală deficitară şi comportament restricţionat şi repetitiv. Părinţii observă de obicei semne în primii doi ani de viaţă ai copilului lor. Aceste semne de multe ori se dezvoltă treptat.

Autismul: incidenţa

La nivel global, autismul afectează în jur de 21,7 milioane de oameni, arată statisticile din anul 2013.  Autismul este o afecţiune care are loc de patru până la cinci ori mai frecvent în rândul băieţilor spre deosebire de fete. Aproximativ 1,5% dintre copiii din Statele Unite ale Americii sunt diagnosticaţi cu autism (afirmă statisticile anului 2014), astfel având loc o creştere de până la 30% a acestei afecţiuni. Numărul de persoane diagnosticate a crescut dramatic începând cu anii 1980.

De-a lungul ultimilor cinci ani, oamenii de ştiinţă au identificat o serie de modificări rare ale genelor umane (sau mutaţii) asociate cu autismul. Un număr mic al acestora este suficient pentru a provoca autismul. Cele mai multe cazuri de autism cu toate acestea par a fi cauzate de o combinaţie de gene cu risc crescut pentru autism cât şi de factorii de mediu care influenţează dezvoltarea timpurie a creierului.

Autismul: factori de risc

Cea mai clară dovadă a acestor factori de risc ai autismului implică evenimentele dinainte şi din timpul naşterii. Printre acestea se numără vârsta parentală avansată la momentul conceperii (atât la mamă cât şi la tată), boli materne în timpul sarcinii şi anumite dificultăţi în timpul naşterii, în special cele care implică perioadele de privare de oxigen ale creierului copilului. Este important să se ţină cont de faptul că aceşti factori de sine stătători nu cauzează autismul în sine. Mai degrabă, în combinaţie cu factorii de risc genetici, ei par să sporească riscul de apariţie.

Tot mai multe cercetări din ultima perioadă sugerează faptul că o femeie poate reduce riscul de a avea un copil cu autism prin luarea de vitamine prenatale care conţin acid folic şi/sau prin consumul unei diete bogate în acid folic (cel puţin 600 mg pe zi) în timpul lunilor dinainte şi după concepţie.

Autism: manifestări

Autismul este o tulburare de dezvoltare caracterizată de deficite mai severe (de aceea este mai devreme diagnosticată) în toate cele 3 arii de dezvoltare:

• comunicarea verbală şi neverbală. Mulţi copii au întârzieri în dezvoltarea limbajului sau nu pot comunica verbal deloc toată viaţa; pot să nu înţeleagă pe deplin sensul unor expresii şi să le interpreteze literal, sau să nu înţeleagă gesturile, tonul vocii sau expresia feţei celor cu care vorbesc, sau pot repeta ceea ce spun alţii (ecolalie);

• relaţionarea socială. Au dificultăţi în a stabili relaţii cu semenii, de exemplu pot părea indiferenţi faţa de cei din jur, să nu îi poată privi în ochi, să aibă tendinţa de a se izola de ceilalţi, pentru că nu le înţeleg comportamentul verbal şi nonverbal sau intenţiile, nu ştiu cum să comunice cu aceştia, cum să lege şi să menţină prietenii;

• interese şi comportamente restrânse şi repetitive. Copiii au dificultăţi în dezvoltarea jocului social, de exemplu activităţi imaginative limitate, adesea repetitive, atenţie excesivă pe anumite obiecte şi ignorarea celor de care, de obicei, copiii obişnuiţi sunt interesaţi sau folosirea lor în alte scopuri; rezistenţă la schimbare, insistenţa pe rutine urmate adesea cu stricteţe, ca un ritual, persoanele devenind anxioase când rutina nu este respectată; unii copii repetă mişcări ciudate, ca modalitate de autostimulare, liniştire.

Deşi nu este un criteriu de diagnosticare în Diagnostic Statistic Manual (DSM IV) sau Clasificarea Internaţională a Bolilor (ICD10), problemele senzoriale apar la mulţi copii – persoane cu autism. Mulţi dintre ei au şi un răspuns neobişnuit la stimulii senzoriali, adică pot fi subsenzitivi sau suprasenzitivi la atingere, mirosuri, sunete, la modul în care arată unele obiecte. Pot să nu privească în ochi pe celălalt sau, dimpotrivă, să se uite fix la el în timp ce vorbesc. Până nu demult, se punea mare accent pe a-l învăţa pe copil să îl privească în ochi pe interlocutor în timpul comunicării, însă copilului poate să îi fie foarte greu sau imposibil chiar să facă aceste două lucruri în acelaşi timp, avertizează Asociaţia pentru Autism România.

Autismul: diagnostic

Nu există un anumit test medical pe baza căruia să se poată stabili diagnosticul de autism. Diagnosticarea se face pe baza observării la copil a unui set de comportamente. Criteriile de diagnosticare sunt cuprinse în DSM-IV sau ICD- 10. La cei mai mulţi dintre copiii cu autism semnele tulburării apar în primii 3 ani de viaţă. Autismul poate fi identificat şi diagnosticat chiar şi de la 18 luni, dar rareori diagnosticul cert este dat mai devreme de vârsta de 2 ani a copilului.

Evaluarea diagnostică este bine să fie făcută de către o echipă multi şi interdisciplinară cu expertiză în autism: pentru copiii mici de obicei include un pediatru, psiholog clinician, psihiatru, logoped, iar pentru copiii şcolari şi un profesor de educaţie specială, asistent social, terapeut ocupaţional. Se observă şi se evaluează comunicarea, comportamentul copilului în diverse situaţii, nivelul de dezvoltare în toate ariile. Întrucât multe comportamente sunt întâlnite şi la alte tulburări, diagnosticienii trebuie să identifice alte posibile cauze ale simptomelor pe care le observă la copilul cu autism.

Părinţii trebuie să fie implicaţi în acest proces într-un mod serios şi consistent, ei fiind o sursă foarte importantă de informaţii despre copil. O vizită-două la cabinetul unui doctor, cu câte 20 de minute de observare a copilului şi, în paralel de dialog cu părintele, nu sunt suficiente pentru a pune copilului diagnosticul de autism.

Pot fi vindecaţi copiii cu autism?

Deşi există afirmaţii că unii copii au fost vindecaţi de autism sau recuperaţi total, că trăsăturile tipice nu au mai fost vizibile, studiile pe termen lung sugerează că marea majoritate are în continuare trăsăturile spectrului autismului pe parcursul întregii vieţi. Însă, cu sprijin, cu intervenţie terapeutică educaţională adecvată şi cât mai timpurie, copiii pot progresa, unii foarte mult, îşi pot îmbunătăţi abilităţile generale, capacitatea de a înţelege şi a folosi comunicarea, iar comportamentul social devine (mai) adecvat.

Cu educaţie de-a lungul vieţii, progresul continuă şi la vârsta adultă. Pentru ca progresul să se întâmple, foarte importantă, chiar esenţială, este întărirea capacităţii familiei de a-l putea sprijini adecvat pe copil: prin informaţii despre abordări specifice, modalităţi concrete de lucru, de stimulare acasă a copilului, de abordare a comportamentelor problematice.

Cum se diagnostichează un copil cu ADHD
Cum se diagnostichează un copil cu ADHD