TOP 10 – rețete vegane de Crăciun. Cum se prepară sarmalele, cârnații și friptura pentru vegetarieni

Iată câteva rețete vegane de Crăciun. Avem sugestii pentru aperitiv, fel principal și chiar și deserturi.
  • Publicat:

Știm, Crăciunul este foarte aproape, dar încă mai este timp să pregătești toate bunătățile pentru masa de sărbători. Când te gândești la preparatele vegane și vegetariene, pare că n-ai ce mânca. Pur și simplu nu-ți vine nicio idee, iar singurele variante care-ți vin în minte pe moment sunt salatele plictisitoare, dar află că lista poate fi lungă, iar alegerile pentru masa de sărbători pot fi chiar delicioase. Și veganii și vegetarienii se pot bucura de sarmale, cârnați și friptură, evident adaptate stilului lor alimentar. Așadar, iată câteva rețete vegane deCrăciun. Avem sugestii pentru aperitiv, fel principal și chiar și deserturi.

Rețete vegane de Crăciun

Coroniță de Crăciun- acesta este un aperitiv delicios, cu o umplutură plină de legume gustoase, printre care spanac, amestec de ciuperci, usturoi și mărar.

Sarmale de post cu ciuperci și orez- iată un preparat tradițional românesc, nelipsit de pe masa de sărbători. Ca mod de preparare se pregătesc frunzele de varză, umplutura se pregătește exact ca cea cu carne, după ce se așază sarmalele în oală se adaugă apă clocotită și se lasă la gătit timp de 2 ore, la foc mic.

Cârnați de post- pentru această rețetă se folosește piure de fasole albă, supă de legume, fulgi de drojdie inactivă, făină garbanzo, condimente pentru tacos, praf de ceapă uscată, aquafaba, usturoi tocat, ulei de măsline, chimion, sos de soia și boia afumată. Se amestecă toate ingredientele până când aluatul este uniform și se formează cârnații cu ajutorul unei folii de plastic. Se pun într-o oală mare și se fierb. După fierbere se lasă la răcit, apoi se baga la frigider peste noapte, iar pentru a-i găti trebuie să-i prăjești ușor într-o tigaie încinsă.

Friptură vegană- Ai nevoie de ierburile și condimentele preferate, paste fără gluten pe bază de porumb, ciuperci Pleurotus, pudră de carob, sos de barbeque, ulei de floarea soarelui și oțet. Se pun pastele la fiert până devin moi, se spală bine ciupercile, se feliază codițele, pregătești mixul de condimente. Se pun ciupercile într-un bol și se amestecă cu jumătate din amestecul de condimente, apoi se procesează cu un robot de bucătărie până se formează o pastă lipicioasă. Se mută compoziția în frigider timp de 30 de minute. Se iau apoi ciupercile și se gătesc la foc mediu timp de 30 de min în 2 linguri de ulei. Se adaugă sosul bbq în tigaie și se amestecă pentru încă 5 minute. Ciupercile vor fi un fel de umplutură, așadar pasta obținută va fi crusta acestora. După ce se înfășoară aluatul în jurul ciupercilor, se pun în tigaie.

Wellington de ciuperci- Din nou, carnea este înlocuită de un amestec delicios de ciuperci, spanac și soia.

Ruladă de tofu cu ciuperci- această ruladă este perfectă pentru masa de Crăciun sau Revelion și poate fi servită pe post de aperitiv.

Negrese cu căpșuni- Încearcă să-ți încânți musafirii cu o rețetă minunată de negrese cu căpșuni, în care toate ingredientele folosite să nu fie de origine animală.

Biscuiți cu gem- da, gustul copilăriri poate fi simțit chiar și de vegani și vegetarieni și, unde pui că pot fi preparați destul de ușor?

Biscuiți cu scorțișoară- când vorbim de deserturi pentru vegani și vegetarieni, lista este infinită, iar asta pentru că multe dintre ingredientele de origine animală pot fi înlocuite cu succes.

Turtă dulce vegană- ce poate fi mai simbolic decât turta dulce de sărbători? Când vorbim de rețete vegane de Crăciun, aceasta nu are cum să nu te convingă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân