CSÎD a încercat – curry de vinete cu turmeric, reţetă indiană delicioasă

Duminica este momentul perfect să încercaţi o reţetă inedită chiar în propria bucătărie. CSÎD a încercat de data asta aubergine curry, o delicatesă indiană wow!
  • Publicat:
CSÎD a încercat - curry de vinete cu turmeric, reţetă indiană delicioasă

Să ai curajul să încerci acasă preparate pe care le-ai mâncat la un restaurant indian poate părea o nebunie, căci sunt foarte complexe ca şi gust, texturi, arome. La prima vedere ţi se încurcă urechile căci pare foarte complicat. Nu este, de fapt. Gândiţi-vă că marea majoritate a indienilor sunt nevoiţi să gătească simplu şi din ingrediente simple.Tot ce trebuie să aveţi însă sunt câteva condimente specifice precum mix curry, turmeric, boia iute, boia dulce, coriandru, cardamom, scorţişoară. Şi multă poftă!

M-am decis să încerc acasă un preparat indian pe care îl comand de fiecare dată când ajung la un anumit restaurant indian din Berlin – aubergine curry, un preparat vegetarian cu vinete. Nu este foarte condimentat, deci este perfect pentru mai multe gusturi.

De ce ingrediente aveţi nevoie pentru un curry de vinete?

Cum este şi normal, atunci când vrem să gătim acasă preparate internaţionale în marea majoritate a cazurilor este nevoie să ne pregătim. Pentru aubergine curry aveţi nevoie de curry – mix de condimente indiene în diverse – turmeric, corinandru, ceapă, usturoi, cardamom, scorţişoară, ardei iute, fenicul, cuişoare, seminţe de muştar, chimen. Se foloseşte în foarte multe feluri de mâncare atât vegetariene cât şi cu carne. Curry se găseşte şi în marile supermarketuri, dar şi în magazine naturiste. Costă în jur de 7 lei/pachet.
Lapte de cocos – este necesar în acest preparat. Costă în jur de 8 sau 9 lei/cutie.
O vânătă mare.
Ceapă, usturoi
Orez basmati
Turmeric, coriandru – se găsesc în magazinele naturise, supermarketuri
Roşii proapsete sau din conservă.

Curry

Curry de vinete – reţetă

Ingrediente

  • 1 vânătă
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 1 ceapă mare
  • 3, 4 căţei de usturoi
  • 1 lingură de curry pudră
  • 1 linguriţă de turmeric
  • 1 linguriţă de coriandru (opţional)
  • 400 grame roşii proaspete sau din conservă
  • 250 ml lapte de cocos
  • Sare, piper după gust
  • 1 lingură mango chutney sau 1 lingură zahăr (opţional)

Mod de preparare
Vinetele se taie bucăţele şi se călesc cu puţin ulei. Apoi ceapa, ustuoiul şi, curry, turmericul se călesc. Se adaugă şi vinetele, lapte de cocos şi se lasă 5 minute. Apoi se adaugă roşiile şi restul de ingrediente. Se gustă mereu. Dacă gustul este prea pronuţat, îl puteţi echilibra cu puţin chutney de mango sau zahăr. Eu am mai adaugat nucă de cocos. De asemenea, puteţi adăuga la început jumătate din cantităţile de condimente şi ajusta apoi în funcţie de gust.Se serveşte cu orez fiert. Poftă bună!

Aubergine curry, foto Madalina Dragoi

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”