Pâine din conopidă, gustoasă și ușor de preparat. Este delicioasă cu ouă poșate, avocado și ardei roșu tocat

  • Publicat:
Pâine din conopidă, gustoasă și ușor de preparat. Este delicioasă cu ouă poșate, avocado și ardei roșu tocat

Această rețetă de pâine din conopidă nu doar că este forte simplu de preparat, ci și face ușoară introducerea unei cantități mai mari de legume în dietă. Servește-o cu salată sau cu avocado pentru a o duce la nivelul următor.

Ingrediente pâine din conopidă

  • 1 conopidă mare
  • 100 g făină
  • 2 lingurițe praf de copt
  • 2 lingurițe curry
  • 1 linguriță sare
  • 250 g brânză rasă (cu conținut redus de grăsime)
  • 4 ouă
  • 1 lingură de semințe de floarea-soarelui 
  • 1 lingură de semințe de dovleac

Cum se prepară

Preîncălzește cuptorul la 200°C și tapetează cu hârtie de copt o tavă pentru cozonac cu dimensiunile 20 cm x 11 cm x 9 cm (măsură pe bază), asigurându-te că lași hârtia să atârne pe laturile lungi.

Pune conopida în bolul unui robot și procesează până când este mărunțită fin, de mărimea boabelor de orez. Transferă într-un castron mare.

Cerne împreună făina, praful de copt, curry-ul și sarea și adăugă-le peste conopidă. Amestecă bine. Adaugă brânza și ouăle și amestecă.

Toarnă în tava pregătită și netezește partea de sus. Presară semințele deasupra și coace timp de 50-55 de minute sau până când o scobitoare introdusă în centrul pâinii iese curată. Lasă în tavă timp de 15 minute. Acoperă și dă la frigider până când este rece, apoi servește.

Sfaturi & trucuri

  • Această pâine este delicioasă servită cu ouă poșate, avocado și ardei roșu tocat.
  • Se taie mai ușor când este rece. Poate fi consumată și când este proaspăt scoasă din cuptor, dar va fi moale și sfărâmicioasă.
  • Reîncălzește feliile în prăjitorul de pâine sau între straturi de hârtie de copt într-un sandwich maker.
  • Utilizează orice tip de semințe pentru partea de sus, cum ar fi semințele de susan și semințele de cânepă.
  • Pâinea de conopidă se păstrează timp de 3-4 zile într-un recipient etanș în frigider.

Foto: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Nicoleta Agheana
Nicoleta Agheană este un jurnalist reputat, cu experienţă în lifestyle şi sănătate, realizând de-a lungul timpului articole şi proiecte atât pentru publicaţii internaţionale, cât şi pentru brandul “Ce se întămplă, doctore?”. Domeniile de interes pe care le acoperă Nicoleta Agheană ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân